Prima pagină » National » Unde trebuie așezat termostatul pentru centrala termică! Greșeala pe care mulți români o fac
Unde trebuie așezat termostatul pentru centrala termică! Greșeala pe care mulți români o fac

Unde trebuie așezat termostatul pentru centrala termică! Greșeala pe care mulți români o fac

10 ian. 2025, 11:40,
Mirela Gabriela Todosi în National

Cei care stau la casă sau la bloc vor să afle unde trebuie așezat termostatul pentru centrala termică! Dacă termostatul nu este ținut în locul potrivit, greșeala poate să ducă la creșterea facturii la căldură. Iată greșeala pe care mulți români o fac.

Unde trebuie așezat termostatul pentru centrala termică!

Termostatul pentru centrala termică trebuie amplasat corespunzător pentru a putea ține sub control temperatura din locuință și pentru a evita creșterea consumului și implicit facturi mai mari la căldură. Termostatul are rolul de a seta temperatura astfel încât să fie constantă, mai ales atunci când temperaturile de afară sunt scăzute.

Un aspect important ține de locul unde este amplasat termostatul. Acesta nu trebuie pus lângă ferestre și nici în lumina directă a soarelui pentru că se poate ajunge la citiri inexacte ale temperaturii, iar sistemul de încălzire va fi suprasolicitat. Este recomandat ca termostatul să fie amplasat pe un perete interior, care să fie departe de ferestre sau de lumina directă a soarelui. Totodată, este recomandată o temperatură de 21 °C în timpul zilei, iar pe timpul nopții, se poate seta o temperatură mai mică, de 17 – 19 ­­°C.

Termostatul nu accelerează procesul de încălzire, ci doar limitează temperatura maximă pe care centrala termică o poate atinge. Experții recomandă menținerea unei temperaturi constante între 19°C și 21°C, în funcție de preferințele fiecăruia și de gradul de izolare al locuinței. Deși tentația de a seta termostatul la 25°C sau mai mult este mare în zilele geroase, acest fapt poate genera facturi mai mari și disconfort termic. Prin urmare, centrala trebuie lăsată să funcționeze la o temperatură constantă, permițând casei să se încălzească treptat.

Ora recomandată pentru a porni centrala

Puțini știu la ce oră este ideal de pornit centrala în casă. Dacă locuința este izolată atunci aceasta va fi eficientă din punct de vedere termic. Experții în încălzirea locuințelor recomandă pornirea centralei seara, cu o oră înainte de culcare. Asta în cazul în care locuința are o izolație foarte bună și nu sunt pierderi de căldură. Înainte de somn, temperatura se scade undeva pe la 18 grade. Aceasta e temperatura ideală pentru somn, iar dimineața se simte destul de bine. Dacă nu vom sta acasă pe timpul zilei, se recomandă scăderea temperaturii la 17 grade. Dacă rămânem în casă, este recomandat să menținem o temperatură constantă, nu mai mult de 21 de grade.

O altă recomandare pentru a reduce cheltuielile la căldură îi vizează pe cei care au o casă foarte mare. Cine are o locuință cu multe camere nu trebuie să le încălzească pe toate, ci să se limiteze doar la spațiile de care are nevoie.

,,Dacă aveți un contor inteligent sau un tarif de utilizare în funcție de timp, luați în considerare programarea încălzirii pentru a funcționa în timpul orelor de vârf, când prețurile la energie electrică sunt mai mici. În loc să încălziți întreaga casă, concentrați-vă asupra camerelor pe care le utilizați cel mai frecvent. Utilizați termostate de cameră sau supape de radiator pentru a controla temperatura în anumite zone. Profitați la maximum de sursele naturale de căldură, cum ar fi lumina soarelui, acolo unde este posibil. Deschideți perdelele în timpul zilei și permiteți căldurii să intre în casă.”, a precizat un specialist în sisteme de încălzire.

La fel de important este locul în care așezăm termostatul centralei termice pentru a nu avea un plus de consum și a evita facturile mai mari la căldură.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
25 ianuarie 2025
25 ianuarie 2025