Nereguli grave au fost descoperite de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Iași (ISU) la Școala Gimnazială Internațională Spectrum. S-au constat 19 nereguli, aplicându-se sancțiuni contravenționale, în valoare de 52.500 de lei
Reprezentanții ISU au constatat în timpul controlului că unitatea de învățământ are o casă de scară de evacuare închisă, fără a avea o ușă rezistentă la foc, nu există scară exterioară de evacuare în caz de incendiu, iar o parte din stingătoare nu sunt verificate. Acestea sunt doar câteva dintre neregulile descoperite la școala privată unde învață un număr de aproximativ 350 de elevi.
19 nereguli au fost descoperite la o școală privată din Iași în urma controalelor ISU
Școala Gimnazială Internațională Spectrum Iași, înființată în anul 2010, face parte din Grupul de Instituții Lumina, care este cel mai mare grup educațional privat din România. Unitatea de învățământ este situată pe bulevardul C.A. Rosetti, nr. 12-14, județul Iași, dispune de parter, trei etaje și cantină.
În perioada anilor 2018-2023, au fost efectuate de ISU Iași cinci controale pe linia apărării împotriva incendiilor, iar la ultimul, din data de 3 mai 2023, au fost constatate 19 nereguli grave.
Potrivit informațiilor furnizate de ISU, la data controlului, instalația de detectare și semnalizare a incendiilor nu era funcțională, iar în cazul producerii unui incendiu nu își poate îndeplini rolul. Pragurile ieșirilor principale din cadrul școlii au o înălțime mai mare de 2,5 cm, ceea ce ar putea împiedica evacuarea persoanelor și bunurilor, precum și accesul personalului de intervenție, iar clădirea de învățământ are o casă de scară de evacuare închisă, fără a avea o ușă rezistentă la foc.
La data controlului, dispozitivului de autoînchidere al ușilor rezistente la foc de la casa de scării închise nu funcționa, astfel că au fost aplicate sancțiuni contravenționale, în valoare de 52.500 de lei.
„Nu s-au efectual recontroale la Școala Gimnazială Internațională Spectrum. Ultimul control s-a realizat în data de 3 mai 2023, în urma căruia au fost descoperite 19 nereguli, astfel au fost aplicate sancțiuni în valoare de 52.500 de lei. Din câte știu, a fost plătită jumătate din minimul amenzii de către reprezentații școlii, respectiv 10.000 de lei”, declară Ionuț Grădinaru, șeful ISU Iași.
Școala Gimnazială Internațională Spectrum nu a obținut autorizația de securitate la incendiu
În cadrul Școlii Spectrum învață aproximativ 350 de elevi înscriși la ciclurile de școlarizare pentru nivelul preșcolar, primar (clase pregătitoare și I-IV) și gimnazial.
Printre neregulile descoperite de ISU, în urma controlului din data de 3 mai 2023, se mai numără și neafișarea în clădirea pentru cantină a planurilor de evacuare a persoanelor în caz de incendiu, fișa de obiectiv era întocmită parțial, iar registrul de control al centralei de detecție și semnalizare a incendiilor nu era realizat.
O parte din actele de autoritate, documentele și evidențele specifice apărării împotriva incendiilor nu sunt actualizate, nu sunt datate ori nu sunt completate privind nominalizarea persoanelor care asigură prima intervenție, acțiunile de evacuare în caz de incendiu etc. O parte din corpurile de iluminat de securitate pentru evacuare nu erau funcționale la data controlului. În cadrul școlii nu este prevăzută scară exterioară de evacuare, având în vedere sălile de grădiniță realizate în construcția etajată. În cazul unui incendiu nu se asigură accesul la cel puțin două fațade ale construcției. Toate acestea au fost descoperite de reprezentanții ISU Iași.
În urma tuturor acestor nereguli, la Școala Gimnazială Internațională Spectrum nu a fost obținută autorizația de securitate la incendiu.
Reporterii BZI s-au deplasat la unitatea de învățământ pentru a obține un punct de vedere, însă Gianina Mihaela Hrapciuc, directorul școlii, nu a acceptat să vorbească.
Amintim faptul că în data de 24 ianuarie 2024, la cantina Școlii Gimnaziale Spectrum a izbucnit un incendiu. În clădirea cantinei nu se aflau elevi, ci doar personalul. Din fericire, nu au fost înregistrate victime. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost un aparat de gătit lăsat nesupravegheat. De asemenea, a ars doar acel aparat.
Turcaletii nu sunt interesați decât de banii părinților. De ani de zile funcționează fără autorizatie, iar pompierii îl lasă în pace, știu ei de ce. Și vor funcționa asa în continuare ca în niciun caz nu vor îndeplini condițiile de autorizare niciodată. Pompierii le țin partea sa spună Grădinariu de ce. Cum sa faci un control o data pe an când știi ce e acolo? Cum să-i lași sa funcționeze când știi ca turcaletii nici nu-și bat capul sa remedieze ceva? La pușcărie toți
Pe astia i a gasit repede. Privatii îi omorâm primii. La scolile de stat ati fost? Fereasca Dumnezeu de un incediu pe la scolile/liceele de stat.
Amendăm pe ăia de la privat?
Dar scoliile de la stat? Alea de stat funcționează de ani de zile fără …multe chestii! Nu mai zic de clădirile de la țară, multe dintre ele sunt varză cu morcov fiert( is pe punctul să pice pe puținii elevi care mai frecventează acele cursuri).
Marii scriitori, genii ai omenirii au terminat școli private.
În România trebuie mai multe școli private unde să meargă elitele iar la scolile de stat doar …aia săraki la suflet și la caracter !
Nu manca „kakat” că-ți pute gura !
Nu ai cum sa amendezi „sarakii” de la stat că și așa nu au buget că să funcționeze cum trebuie, darămite și să plătească amenzi. Daca închizi școlile ce faci ? Blochezi un întreg sistem care și așa e vai de el.
Vor fi mai mulți analfabeti că în Congo.
La școlile private e altă treabă, nefiind unități bugetare ci srl-uri, acestea își pot administra afacerea după bunul plac, investițiile fiind prioritare.
La școlile de stat daca guvernul „României educate” nu aloca buget către Ministerul învățământului și nici administrațiile locale nu se implica deloc, nici nu ai ce pretenții sa ceri. Legat de marii scriitori și alte genii inventate, mai „taie din ele” că e cam trasa de par.
inchideti tot ce e privat, nesimtitilor, ce e de stat e de neatins. Comparati conditiile de la privat cu cele de la stat?
Si daca e privat nu trebuie sa respecte legea? Daca ai avea copiii acolo si ai plati milioane taxe ti-ar conveni gandul sa-ti ie copchilu carbonizat de acolo? Turcaletii de la Spectrum ii doare fix in kur de legi si de ce spune ISU sau DSP sau altii. Nu vor decat banii fraierilor de romani Dau daru la controale si gata, mai trece un an. Au stiut de la inceput ca acea cladire nu va primi autorizatii pt activitatea asta, si era vizibil. Au vazut cu ochii lor ca scarile alea sunt mai inguste decat spune legislatia si bineinteles ca nu le vor putea darama sau mari. De ce au acceptat? Ca nu i-a interesat. Banu iese daca au platit amenzi de peste 50.000 de lei, pesches e destul ca este de unde. Siguranta si securitate la viata copiilor ce trebuie? Nu, ca nu-i preseaza nimeni, nici parinti, nici controale. Asa ca muklles cu privatii pusi pe capatuiala cu viata copiilor . La Spectrum e crima cu premeditare ca in cazul de la ferma dacilor.
@ Avem nevoie de școli private ! La o școală de stat e ” bulling ” și dezinteres din partea profesorilor!
De ce?
Pentru că ” dascălii” nu sunt sancționați disciplinar !
Asta e rețeta perfectă pt a face din copilul tău un salahor care nu gândește: la scolile de stat se scot doar brațe de muncă pt export! Gândirea se formează intr-o institutie privată ! Punctum !
Oameni care au terminat o școală privată
♡JF Kennedy, super presedinte
♡Mark Zuckerberg este un lider de afaceri de succes
♡TS Eliot, un poet celebru și absolvent de la Harvard, este renumit pentru că a transformat poezia modernă cu scrisul său unic și genial
♡George W. Bush, absolvent de la Harvard, este recunoscut pe scară largă pentru rolul său de lider și om de stat.
♡J. Robert Oppenheimer, un fizician american apreciat, adesea recunoscut drept „părintele bombei atomice”, a obținut statutul de legenda prin rolul său vital în Proiectul Manhattan
♡Franklin Roosevelt a fost cel de-al 32-lea președinte al Statelor Unite.
….toți acești TITANI au terminat o școală privată !
Scoala internationala intr-un camin de elevi. Scoala UCECOM nu avea ce face cu caminul si…..si la inchiriat. Toata lumea multumita….unii castiga niste banuti, altii sunt internationali. De ce internationala? Invata, cumva, elevi din alte tari? Daca da, de unde sunt elevii?
Corect este să se aplice același standard, indiferent că-i privat sau de stat…doar așa se poate crește calitatea învățământului, prin concurență, competiție..
Siguranța elevilor nu prea contează.
Ceea ce contează este lauda părinților – că au cu ce, își permit, și faptul că denumirea scolii (auzi, școala internațională, dar la care merg doar români) da bine in cv. Hai sictir.
E suficient să ne uităm la testele Pisa pt a ne da seama că școlile de stat sunt in picaj/ cădere liberă ! Trist!
Pt anonim de la 12:12 e Internationala ca are sedii in peste 10 tari, boule de rapandula obosita si stat capra, si DA are elevi din diferite tari pt ca au predare si in engleza si au cadrele cele mai bine pregatite profesional si psihologul lor care este EXCELENT in meserie…… dar tu panarama ieftina…..mars si trage la jug, balegare!!!!!!
„cadrele cele mai bine pregatite profesional„, auzi la el. LA ȘCOLILE PRIVATE INTRĂ PROFII CARE AU PICAT EXAMENUL TE TITULARIZARE, PENTRU CĂ ANGAJĂRILE LA PRIVAT SUNT PE BAZĂ TE INTERVIU!
Scoala internationala va fi scoala carbonizata daca organele de control, ISU in special nu-si va face datoria si va sta la rand la turcaleti sa ia peschesu sa inchida ochii.
E an electoral , trebuie șpăgi ca să aibă partidul bani ! Nicio școală și nicio universitate din Moldova nu are autorizație ISU.
Rasputin,nu mai bea vodka pe stomacul gol!!!Arata-mi tu mie o scoala de stat cu usa antifoc si scari exterioare pt incendiu!!!Nu mai mancati rahat aiurea!!Scolile de prin sate se darama pe copii,Wc in fundul curtii,spitalele colcaie de raie,cade tavanul in Spiridon!Arata-mi cate usi anti foc are Spiridonul!!Stii cat costa o usa de asta?Toate astea costa!Zi-le parintilor de la scoala asta privata ca le maresti taxa cu 1000 lei ca trebuie usa anti-ciuciu si scari metalice exterioare,sa vezi cum pleaca toti la super-conditiile din scolile de stat romanesti!!!NU MAI DATI NONSOP IN PRIVATI,OILOR!!!!!De aici se platesc impozite si taxe,pt a satura sistemul asta infect,acest sac fara fund!!!!
M-am bășit.
Vreau un articol despre O școală de stat sau sediul unei instituții publice care are autorizație la incendiu și care „nu pune in pericol”.
La o scoală privată se învață carte !
Se învață o p*la carte.
Scoala la stat e cea mai tare din lume !
E suficient să ne uităm la testele…PISA !
😅🤣😅😅🤣😂😂😂😅😅😅😆🤣😂😂