Prima pagină » National » Un tren a fost acaparat de flăcări în Olt. Patruzeci de persoane se aflau în interior
Un tren a fost acaparat de flăcări în Olt. Patruzeci de persoane se aflau în interior

Un tren a fost acaparat de flăcări în Olt. Patruzeci de persoane se aflau în interior

02 aug. 2020, 18:48,
Antonia Ceausu în National

În această după-amiază, a izbucnit un incendiu la un tren aflat într-o gară din Olt. Din fericire nicio persoană nu a fost rănită. Toți cei 40 de pasageri s-au autoevacuat. Conform reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt, pompierii cu privire la un incendiu care a cuprins un tren staționat în Gara Vlăduleni.

În momentul izbucnirii incendiului, în tren se aflau 40 de călători care au reușit să coboare în siguranță. Pentru a stopa cu rapiditate flăcările, la fața locului s-au deplasat două autospeciale de stingere de la Garda Osica de Sus şi Detaşamentul Caracal şi un echipaj SMURD. Incendiul a fost localizat de pompieri, manifestându-se la materiale combustibile de la compartimentul motor.

Un adolescent de 15 ani, ars de viu în gară! Băiatul a suferit arsuri pe 70 la sută din suprafața corpului, după ce s-a urcat pe un vagon să-și facă un selfie! Pentru a fi salvat, tânărul are nevoie de donatori de sânge cu grupa 01

Un adolescent de 15 ani a ars de viu în gară după ce s-a urcat pe un vagon. Băiatul a suferit arsuri pe 70 la sută din suprafața corpului, iar acum este internat la Spitalul de Copii „Sf. Maria” din Iași. Tânărul pierde extrem de mult sânge și are nevoie de intervenții chirurgicale. Pentru a fi salvat, are nevoie de ajutorul donatorilor de sânge cu grupa 01. Stocurile de sânge sunt la limită, gata să se epuizeze

Un adolescent de 15 ani, ars de viu în gară! Băiatul a suferit arsuri pe 70 la sută din suprafața corpului

Alexandru Gabriel Vieru a fost ars de viu în gară după ce s-a urcat pe un vagon. Pe data de 12 iulie, Alexandru se plimba cu bunicul său. Tânărul și-a rugat bunicul să-i dea niște prune din copac, moment în care s-a urcat pe un vagon. În câteva momente, din cauza formării unui arc electric, corpul băiatului a fost cuprins de flăcări. Acesta a căzut la pământ sub privirile disperate ale bunicului său, care l-a resuscitat până la venirea ambulanței. Alexandru, internat de două săptămâni la Spitalul „Sf. Maria” din Iași cu arsuri pe 70 la sută din suprafața corpului, are nevoie de donatori de sânge cu grupa 01.

Bunicul lui Alexandru și-a resuscitat nepotul de 30 de ori până la venirea ambulanței și cu propriul corp a stins flăcările care mistuiau trupul tânărului

Alexandru Gabriel Vieru este elev în clasa a 7-a la o școală din Pașcani. Pe data de 12 iulie, într-un moment de neatenție a bunicului lui, tânărul s-a urcat pe un vagon, cel mai probabil să-și facă un selfie. Bunicul său nu auzit decât un pocnet, moment în care și-a strigat nepotul. Niciun răspuns. Când s-a apropiat de vagon, s-a îngrozit. Alexandru era întins pe jos, cuprins de flăcări. A scos hainele băiatului și cu propriul corp a stins flăcările care îi mistuiau întreg corpul.

„Tata a sunat la 112 și în 5 ore, Alexandru era deja în sala de operații. Până la venirea ambulanței, tata l-a resuscitat de 30 de ori. Salvarea a venit repede. În prima zi, duminică, băiatul a stat 6 ore în sala de operație, luni a stat 11 ore. Evoluția este favorabilă, medicii i-au recuperat organele afectate și ușor-ușor își revine cu ajutorul lui Dumnezeu. Are însă nevoie de sânge”, spune mama lui Alexandru, internată în spital cu el.

Din cauza durerilor insuportabile, Alexandru nu poate dormi nici noaptea, nici ziua

Alexandru are nevoie de donatori de sânge. Tânărul din Pașcani este internat la Spitalul de Copii „Sf. Maria” din Iași. Din cauza arsurilor de gradul IV, băiatul pierde extrem de mult sânge. Mai mult decât atât, acesta are nevoie de intervenții chirurgicale de reconstrucție. Părinții au fost anunțați că stocurile de sânge se epuizează.

„Alexandru are nevoie de donatori de sânge cu grupa 01. A stat zeci de ore în sala de operație. Pierde mult sânge, iar medicii ne-au anunțat că nu mai sunt stocuri de sânge cu grupa lui sanguină. De două săptămâni, din cauza durerii, nu poate dormi nici ziua, nici noaptea. Suportă o durere greu de imaginat. Nici calmantele nu mai fac față. Efectiv, a devenit imun la efectul lor. Singurul calmant la care mai răspunde este morfina”, adaugă mama lui Alexandru.

Click aici pentru a citi articolul integral

Bugetul.ro
Panică la Raiffeisen Bank, BT, ING, CEC Bank sau BCR după decizia celei mai noi bănci românești. Suma tentantă oferită pentru orice tranzacție
redactia.ro
Cum a trăit fiica lui Nicușor Dan jurământul tatălui său în Parlament. Președintele României, detalii neștiute despre Aheea
Bugetul.ro
Afacerea bogătașilor lui Nicolae Ceaușescu a reînviat. La începutul mandatului fostului dictator comunist Bucureștiul era cuprins de acest business
a1.ro
Ilona Brezoianu, jurata Te cunosc de undeva, este însărcinată! Actrița va deveni mamă pentru prima dată. Ce mesaj a transmis
Playtech.ro
Zodiile care strălucesc în iunie 2025. Cine începe vara cu noroc în toate planurile
observatornews.ro
O tânără din UK a făcut 3.000 de euro în trei luni vânzând haine SH pe o aplicaţie. Care sunt secretele ei
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Doliu în lumea filmului. Un actor premiat cu Oscar a murit
realitatea.net
Președintele, sub PAZĂ permanentă. Măsuri stricte de SECURITATE pentru Nicușor Dan și familia sa
SportpeSurse
Anca Alexandrescu e terminată după ce s-a descoperit adevărul din spatele cortinei. Reacții virulente în mass-media din România
Playtech.ro
Averea strânsă de Delia Dinu, una dintre cele mai influente femei de la Cotroceni! I-a fost mereu alături lui Iohannis
Dailybusiness.ro
Concediu plătit de 45 de zile despre care puţini români ştiu. Orice angajator este obligat să-l achite!
RomaniaTV
Bruneta lui Iohannis și-a dat DEMISIA când a venit Nicușor Dan. Cine e FEMEIA de la Cotroceni pe care o vedeam mereu lângă toți președinții!
stiriromania.ro
La 57 de ani, Carmen a devenit cea mai în vârstă mamă de gemeni din România. Partenerul, cu 22 de ani mai tânăr
RomaniaTV
Irinel Columbeanu e în culmea fericirii. Ce se va întâmpla chiar AZI! Va plânge când va vedea!
redactia.ro
De ce era poreclit Nicușor Dan "Balaurul" în adolescență. Președintele s-a născut în mijlocului unui parastas
ego.ro
Am aflat secretul teribil al soacrei mele, iar acum nu știu ce să fac! Cum aș putea să îi spun soțului așa ceva!?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`