Prima pagină » National » Un tată din Caraș- Severin a fost arestat după ce și-a snopit în bătaie fetița în vârstă de doi ani. Copila a fost transportată la spital
Un tată din Caraș- Severin a fost arestat după ce și-a snopit în bătaie fetița în vârstă de doi ani. Copila a fost transportată la spital

Un tată din Caraș- Severin a fost arestat după ce și-a snopit în bătaie fetița în vârstă de doi ani. Copila a fost transportată la spital

07 ian. 2024, 11:20,
în National

Un bărbat de 34 de ani, din comuna Ciclova Română, a fost arestat preventiv, sâmbătă, pentru 30 de zile, de Judecătoria Oravița, pentru că și-a agresat fizic fiica în vârstă de doi ani, în locuința acestora.

Polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Oravița au fost sesizați joi seara, de o femeie care a reclamat că soțul acesteia ar fi lovit-o pe minoră cu palmele peste față.

„În baza probatoriului administrat, ieri, (vineri – n.r.), bărbatul a fost reținut de polițiști și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, pentru 24 de ore, în cauză cercetările fiind continuate pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oravița”, anunță IPJ Caraș Severin.

Fetița a fost transportată la spital unde a rămas internată împreună cu mama acesteia.

De asemenea, în acest caz au fost sesizați reprezentanții Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Caraș-Severin, care i-au preluat în îngrijire pe ceilalți doi minori ai familiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`