Prima pagină » Titlurile zilei » Un tânăr ieșean vinde un obiect unicat! Poți să mănânci și să stai în cap pe el – FOTO

Un tânăr ieșean vinde un obiect unicat! Poți să mănânci și să stai în cap pe el – FOTO

02 mart. 2021, 02:00,
Raluca Costin în Titlurile zilei

Scaunul karmic, un produs unic în Iași, inventat în plină pandemie, s-a vândut ca pâinea caldă, în ultimele luni. Produsul a fost conceput de o companie din domeniul imobiliar care s-a adaptat nevoilor clienților. Cele mai multe produse se vând în străinătate. De aceea, compania a recrutat noi angajați care se ocupă mai ales de zona de marketing

Una dintre companiile din Iași, care în plină pandemie COVID-19 a conceput un produs nou, unic în Iași, și a făcut noi angajări pentru a face față cererii ridicate, este Karmic Wood. Firma specializată în producția de mobilă a scos pe piață scaunul karmic, un produs multifuncțional care s-a vândut rapid, atât în țară, cât și în străinătate. Pentru a face față cererii, compania a recrutat personal pentru zona de marketing, dar și pentru producție. Potrivit Andrei Ungureanu, cea care se ocupă de dezvoltarea proiectului Karmic Mood Chairs în întreaga lume, a fost nevoie de noi angajați odată cu creșterea cererii.

„Am angajat personal pentru că a fost nevoie, mai ales pentru zona de promovare a produselor, pentru export. Am observat că mulți angajați noi sunt dispuși să se recalifice, vor să se specializeze la fața locului. Sunt persoane care au venit din străinătate și sunt învățate să muncească cu un anumit program, iar aici trebuie doar să se adapteze domeniului. În domeniul imobiliar cred că este o excepție faptul că a crescut cererea din partea clienților”, susține Andra Ungureanu, reprezentant compania Karmic Wood.

Scaunul karmic, un produs unic în Iași, vândut atât în țară, cât și în străinătate, în plină pandemie de COVID-19

Firma este deținută de un tânăr din Iași, care a înființat compania în anul 2011. Scaunul karmic, produsul unic inventat de Karmic Wood, costă 245 de lei și poate fi utilizat în mai multe moduri.

„Noi am conceput un anumit scaun, multifuncțional, chiar în pandemie. Este un concept nou pentru Iași, iar scoaterea unui produs nou pe piață arată faptul că un business poate să se dezvolte și în pandemie. De exemplu, este scaun taburet pentru relaxarea picioarelor, masă de cafea, ceai, scaun pentru musafiri, accesoriu de design în casă, masă pentru jocuri, suport pentru laptop, prosoape. Avem cerere din partea clienților din afară și exportăm cu succes acest produs inovativ, total nou pentru Iași. Într-adevăr, se vede că în pandemie a crescut cererea pentru articole sportive, medicamente, dar sunt și afaceri care supraviețuiesc, se adaptează cererii de pe piață. Suntem creatorii celui mai nou concept de scaune multifuncționale, un design simplu, un produs al viitorului”, susțin reprezentanții Karmic Wood. Până acum s-au vândut mai multe sute de unități.

Reprezentanții Karmic Wood: „Este mai mult decât un scaun. E un scaun pe viață”

Potrivit inventatorului acestui produs, scaunul multifuncțional reprezintă produsul viitorului. Alături de fondatorul companiei, în echipa sa a fost și Andrei Mihalache, cel care a creat designul scaunului.

„Este mai mult decât un scaun. E un scaun pe viață. Ce anume face diferența? Este un concept de scaun panoramic – 360 grade – care are multiple utilizări, design versatil, dimensiuni ergonomice. Un produs potrivit pentru orice loc din casă, extrem de practic, comod, dar și minimalist, în linii simple și moderne. Poate fi și înălțător pentru a ajunge în zone greu accesibile, suport pentru pahare, lumânări, scaun pentru relaxare în grădină sau balcon, birou portabil și adaptabil în orice spațiu în casă, noptieră pentru telefon și cărți, accesoriu pentru sport, yoga și sanctuar pentru meditație. Elementele practice, care îl particularizează, sunt geometria sa unică, peste 100 combinații cromatice, peste 30 de funcționalități, ușor de montat (în doar 60 secunde și 3 pași), ușor de transportat oriunde (are doar 4 kg), ușor de depozitat”, mai spun reprezentanții Karmic Wood.

Reprezentant firma de mobilă: „A crescut cererea cu 50 la sută anul trecut, față de 2019”

Patronul unei firme care se ocupă de realizarea pe comandă a mobilei susține că a crescut numărul clienților, în ultimele luni, de aceea a fost nevoit să recruteze personal.

„Noi am făcut angajări pentru că a crescut cererea pentru mobilă la comandă, mai ales pentru bucătării. Am avut nevoie de noi echipe de băieți care să ne ajute, mai ales la montarea mobilei, pentru că trebuia să onorăm comenzile într-un timp cât mai scurt. A crescut cererea cu 50 la sută anul trecut, față de 2019. Clienții nu mai cumpără mobilă din magazine decât dacă dispun de un spațiu mare în locuință. Noi am făcut cel mai mult bucătării. Au plătit câteva mii de lei până la mii de euro, în funcție de tipul de mobilă și lungimea mobilei, câți metri pătrați are bucătăria și ce feronerie vrea clientul”, susține Mircea Popa, administrator Wood Product.

Ieșenii care sunt în căutarea unui loc de muncă au la dispoziție 438 de posturi, în perioada 24 februarie – 3 martie 2021. Patronii din domenii precum fast-food, construcții, industrie sau curierat oferă salarii cuprinse între 1.500 și 4.500 de lei, lunar.

Firmele din Iași care au înregistrat pierderi financiare, din cauza pandemiei COVID-19, au obținut ajutoare financiare importante de la stat

În anul 2020 au fost efectuate plăți în valoare de 41,5 milioane de euro pentru diverse scheme de sprijin, atât pentru angajatori, cât și pentru angajați. Din suma totală acordată beneficiarilor din Iași, 25 de milioane de euro reprezintă ajutorul de șomaj tehnic pentru cei aproape 100.000 de angajați cărora le-a fost suspendată activitatea o anumită perioadă de timp. Patronii din Iași care au reangajat personalul trimis în șomaj tehnic au încasat de la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) peste 20 de milioane de euro, ajutoare financiare acordate de stat pentru patronii care au solicitat 41,5 la sută din salariul de bază brut pentru o perioadă de 3 luni.

De asemenea, 1.200 de cereri au fost depuse cu 3.525 de beneficiari la AJOFM pentru indemnizațiile acordate părinților pentru suprevegherea copiilor pe perioada închiderii temporare a unităților de învățământ. În cadrul acestei măsuri, AJOFM Iași a acordat ajutoare financiare în valoare de 580.000 de euro.

Bugetul.ro
Amenințare pentru ANPC și Cristian Popescu Piedone de la Bruxelles. Comisia Europeană pare să-i fi pus gând rău instituției care se ocupă de protecția consumatorilor
redactia.ro
Singurele 2 zile în care poți spăla hainele în Săptămâna Mare. Vei avea ghinion tot anul dacă nu respecți obiceiul
Bugetul.ro
Marele zăcământ de petrol ascuns în „măruntaiele” României. Locul în care a fost găsită o adevărată „comoară” de petrol și gaze naturale este surprinzător
a1.ro
Horoscopul săptămânal 14 - 20 aprilie 2025. Ce ți-au pregătit astrele pentru săptămâna viitoare
Playtech.ro
Ce este studiul de însorire, cel mai nou document de care ai nevoie în construcții. Doar așa obții autorizația de...
observatornews.ro
Industria din România cu venituri de 23 de miliarde de lei. Constanţa şi Braşov, judeţele în care se obţine cel mai mare profit
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Vremea în Săptămâna Mare. Zilele în care e imposibil să ieșim din casă
realitatea.net
Săptămâna Mare: Perioada cu cea mai mare încărcătură spirituală din an. Ce TREBUIE să faci în fiecare zi, pentru a fi ferit de boală și a avea parte de noroc
SportpeSurse
De Florii, a izbucnit la Patriarhia Română și a făcut un circ la TV. Ce i-a transmis lui George Simion în vederea alegerilor de pe 4 mai
Playtech.ro
Prima zi din Săptămâna Patimilor. Tradiţii şi obiceiuri, ce fac femeile obligatoriu luni
Dailybusiness.ro
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
RomaniaTV
Şi-a înşelat sau nu soţul? A jurat cu mâna pe Biblie, în Postul Paştelui!
stiriromania.ro
La 57 de ani, Carmen a devenit cea mai în vârstă mamă de gemeni din România. Partenerul, cu 22 de ani mai tânăr
RomaniaTV
Vestea tristă a zilei! După o suferință foarte grea, copila cea jucăușă, ai cărei ochi verzi râdeau mereu fericiți, ne-a părăsit!
redactia.ro
Cine sunt oamenii trimiși de Trump la București ca să discute cu Bolojan și Ciolacu
ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`