Prima pagină » Titlurile zilei » Un tânăr agent de poliție din Iași, cu puțin peste un an de experiență, a distrus un gard în Tătărași și a avariat serios autospeciala pe care o conducea. Putea provoca o tragedie din cauza vitezei – FOTO/VIDEO

Un tânăr agent de poliție din Iași, cu puțin peste un an de experiență, a distrus un gard în Tătărași și a avariat serios autospeciala pe care o conducea. Putea provoca o tragedie din cauza vitezei – FOTO/VIDEO

02 feb. 2024, 02:00, 15 ,
Dragos Savin în Titlurile zilei

Un tânăr de 28 de ani, agent de poliție la Iași, a distrus un gard în Tătărași după ce a încercat să evite un șofer care i-ar fi întors în față. Acesta ar fi putut provoca o tragedie, dacă pe trotuar sau după gard se afla vreo persoană. Reprezentanții IPJ Iași au transmis că vor face verificări

Un polițist din Iași, intrat cu puțin peste un an în sistem, a avariat serios o autospecială în Tătărași. Agentul lucrează la Secția 4 de Poliție Iași, are 28 de ani, iar din 2014 deține permis de conducere. Cum a fost posibil ca tânărul polițist să sără peste o bordură și să dărâme un gard? Greu de spus. Cert este că agentul le-ar fi spus colegilor că a tras de volan, a pătruns pe contrasens și a intrat în gard pentru a evita impactul cu un autoturism care a fost întors în fața autospecialei.

De ce nu a frânat pentru a evita impactul și a preferat să tragă de volan, putând să provoace o tragedie, dacă pe trotuar se afla un pieton sau dacă de pe contrasens venea un alt autoturism? Viteza ar putea fi explicația. Deși în zonă este o limitare de viteză de 50 de kilometri pe oră, probabil că polițistul a apăsat mai mult pedala de accelerație.

Agentul de poliție din Iași, în atenția colegilor

Ipoteza polițistului a fost susținută și de reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași.

„La data de 31 ianuarie a.c., în municipiul Iași a avut loc un accident rutier soldat cu pagube materiale. Din cercetări a rezultat faptul că o autospecială de poliție, pentru a evita impactul cu un autoturism al cărui șofer nu s-a asigurat la manevra de întoarcere, a intrat în coliziune cu un gard. Nu au fost înregistrate victime, ci doar pagube materiale. Conducătorii auto au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind negative. Se fac verificări pentru stabilirea întregii situații de fapt și luarea măsurilor legale care se impun”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Iași.

Angajările directe care se fac, de ceva vreme, în Poliția Română produc mai mult rău decât bine. Polițiștii vechi ce mai sunt încă în sistem spun că munca alături de tinerii școliți câteva luni este extrem de dificilă. Mulți dintre agenții noi cred că lumea se învârte în jurul lor și că sunt chiar și mai presus de lege. Așa s-a ajuns ca un tânăr de 18-19 ani, care stă vreo 3 luni la pregătire, să iasă în stradă și să aplice legea, tratându-i pe cetățeni ca pe adevărați infractori.

Polițiștii vechi care mai sunt în sistem îi numesc pe cei noi, școliți trei luni, „Generația Altex – polițist doar cu buletinul”. Este lesne de înțeles de ce. Agentul de poliție din Iași care a distrus un gard și a avariat autospeciala este în atenția colegilor, dar cu siguranță va fi găsit nevinovat.

Comentarii
  • Ionel Creanga

    In politie sunt numai gunoaie, cwrve si labagii. Iar in Tatarasi e polul prostiei!!!

  • 🚔🚔🚔

    Mai e un zmeu prin Tatarasi, un micos care se incalta cu fesu’, RAMASCANU Vasile “Sile” Vlad…. Numai pitit printre masini sta si iti sare in fata….pe linga faptul ca nu vede bine, îi miroase si gura…

  • Ieșean suparat

    Asemenea elemente fac Politia Română de râs, am întâlnit și eu două asemenea specimene de la secția 2 din Iași , politisti făcuți la apelul bocancilor, fără pic de empatie pt cetățeanul de rând( ei se consideră asa niște Zei) . Lucrul cel mai importat pe care ei.ar trebui să-l știe este, că sunt in slujba cetățeanului!

  • Ar trebui interzise aceste angajari directe si toti ce vor fie politisti sa urmeze cursurile scolilor de subofiteri si ofiteri, de lunga durata pentru ca doar asa sunt formati ca si politisti, altfel au dreptate cei mai vechi din sistem si ii denumesc generatia altex si nu e normal. Trebuie sa avem politisti adevarati.

  • Altex! Doar cu buletinul! Fără școală, fără stagiul militar, fără nimic! Drepturi cât China de mari, mai puțin rezultate. Cu ani în urmă, patrulele de poliție mergesu doar pe jos, pedestru, pe străzi, printre blocuri. Vedeau, dădeau peste suspecți pe străzi, printre blocuri, la întuneric, în locuri ferite. Acum merg numai cu mașina, nu mai vezi unul pe jos, iar golanii și drogații colcăie pe la dos printre blocuri.

  • Câți frustrați 🤣. Are școală de poliție, tânărul agent și e din rândul societății bune nu din rândul frustraților și analfabeților.

  • Ce rai sunteți…
    Un accident,e un accident…
    Bine că e teafăr tânărul polițist și bine că nu a intrat cu autospeciala într-un nuc,stiindu-se că nucul este protejat de lege!
    In rest,atenție la neatenție!
    Zi frumoasa!

  • Asta este „varianta oficiala” precum ca un șofer ar fi executat manevra de întoarcere fără să se asigure iar agentul, pentru a-l evita, a intrat în gard. Vreau însă să știu cine-i nebun să întoarcă fără să acorde prioritate tocmai autospecialei poliției? Părerea mea este că omul a chemat la datorie toți caii putere ai Logan – ului și, datorită vitezei și a carosabilului alunecos, a pierdut controlul.

  • Statea pe onlyfans.

  • Și cum ați aflat voi că are permis din 2014 și e școlit pe modelul Altex?

  • Profesionalism, competenta, educatie, stiinta….Au ramas doar cuvinte in dictionar, din pacate.

  • La unii tinerei,știința de-a măslui și favoriza
    infractori încă de la debutul in profesie.
    Le place sa fie preșul unor specimene care-ncalca frecvent legea…
    O fi o satisfacție profesionala? Rușine!
    Respect pentru polițiștii care au coloana vertebrală și nu se murdăresc și care nu-și suporta colegii corupți chiar dacă și ei au salarii mici și condiții proaste de munca…

  • @@@Oana, esti cumva avocatul puțoiului. Toti rahatii au devenit peate noapte gabori. Cat despre agentul mai sus amintit Romascanu Vlad e un tip care vaneaza soferii pentru a da amenzi. El habar nu are de legislatie!

  • Trebuie oprite angajările directe. Sunt numai neamuri. Pile. Relații. Politia a ajuns de rasul lumii.

  • Cei care s au pensionat conduceau Logan fără servo și nu mai băgau mașinile prin garduri. În loc de angajări directe mai bine ar face REANGAJARI OBLIGATORII.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`