Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Iași, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, au efectuat o percheziție domiciliară, în municipiul București, într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune. Din investigațiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că, începând cu luna mai 2018, prin intermediul unei rețele de socializare, o femeie de 67 de ani ar fi intrat în contact cu persoane necunoscute, care în discuțiile purtate s-ar fi prezentat sub diferite identități și profesii nereale și ar fi indus-o în eroare în scopul de a le remite bani. Astfel, în luna octombrie 2018, femeia ar fi virat 6.000 de euro în contul unui bărbat, de 32 de ani.
În urma percheziției au fost ridicate mai multe mijloace materiale de probă. În baza probatoriului administrat în cauză, la data de 3 decembrie, bărbatul de 32 de ani a fost reținut de polițiști, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, fiind introdus în Arestul I.P.J. Iași. Acesta urmează să fie prezentat, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași. Activitățile au beneficiat de sprijinul polițiștilor și luptătorilor Serviciului de Acțiuni Speciale din cadrul D.G.P.M.B. Cercetările continuă.