Prima pagină » International » Un studiu din Germania arată că 40% dintre cei care anterior au fost testaţi pozitiv pentru COVID-19 acum nu mai au deloc anticorpi
Un studiu din Germania arată că 40% dintre cei care anterior au fost testaţi pozitiv pentru COVID-19 acum nu mai au deloc anticorpi

Un studiu din Germania arată că 40% dintre cei care anterior au fost testaţi pozitiv pentru COVID-19 acum nu mai au deloc anticorpi

25 aug. 2020, 19:00,
Bianca Rebegea în International

Un studiu din Germania arată că 40% dintre cei care anterior au fost testaţi pozitiv pentru COVID-19 acum nu mai au deloc anticorpi. Marți, Institutul german pentru boli infecţioase Robert Koch a anunțat că aproximativ 6% dintre rezidenţii unui oraş german care a fost un focar timpuriu de coronavirus au anticorpi pentru COVID-19, pe când 40% dintre cei care anterior au fost testaţi pozitiv acum nu mai au deloc anticorpi. Această veste este șocantă pentru întreaga lume, deoarece era de așteptat ca cei infectați să dezvolte anticorpi, pentru a suporta mai ușor o nouă infectare. Dar realitatea este diferită.

Un studiu din Germania arată că 40% dintre cei care anterior au fost testaţi pozitiv pentru COVID-19 acum nu mai au deloc anticorpi

Pentru a stabili adevărata răspândire a bolii, se realizează teste pentru anticorpi, deoarece există persoane asimptomtice sau care au simptome ușoare.

Studiul realizat a scos la iveală faptul că cea mai ridicată prevalenţă a virusului în rândul persoanelor cu vârste cuprinse între 18 şi 34 de ani este de circa 8%. Așa cum a menționat la o conferinţă de presă Claudia Santos-Hoevener, şefă de proiect în cadrul RKI, 40% dintre cei care anterior au fost testaţi pozitiv pentru COVID-19 acum nu mai au deloc anticorpi, în timp ce 14,5% nu au avut niciun simptom și au anticorpi. Explicația specialistului este că nivelul anticorpilor scade odată cu trecerea timpului.

Cu toate acestea, înainte de a trage concluzii pripite, institutul german spune că trebuie să vadă și alte rezultate, obținute din mai multe orașe.

În ceea ce privește situația Germaniei în contextul noului coronavirus, aceasta a cunoscut o creștere a noilor cazuri în ultimele două săptămâni, chiar dacă părea să dețină controlul. Marți, numărul cazurilor înregistrate este de 1.278 de infectări cu virusul SARS-CoV-2.

”Actualele evoluţii trebuie luate în serios”, a avertizat la conferinţa de presă epidemiologul din cadrul RKI Osamah Hamouda, completând că regiunea din apropierea oraşului Bad Feilnbach cunoaşte o creştere a numărului contagierilor provocate de revenirea unor localnici din călătorii în străinătate.

Situația României în contextul noului coronavirus

Până astăzi, 25 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 80.390 de  cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

35.816 pacienți au fost declarați vindecați și 9.593 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.060 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Până astăzi, 3.367  persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 24.08.2020 (10:00) – 25.08.2020 (10:00) au fost înregistrate 58 de decese (32 bărbați și 26 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Olt, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vâlcea, Vaslui, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 20-29 de ani, 1 deces la categoria 30-39 de ani, 4 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 10 la categoria 50-59 ani, 11 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 20 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 10 decese la categoria de peste 80 de ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`