Prima pagină » Radio » Actualitate » Un soldat rus capturat de ucraineni a izbucnit în lacrimi. Tinerii militari sunt folosiți ca masă de manevră

Un soldat rus capturat de ucraineni a izbucnit în lacrimi. Tinerii militari sunt folosiți ca masă de manevră

28 feb. 2022, 12:29,
BZI.ro, în Radio

Imagini copleșitoare cu un soldat rus capturat de ucraineni care a izbucnit în lacrimi, în timp ce era interogat cu privire la intențiile sale pe teritoriul Ucrainei. Din ceea ce s-a observat până acum, toți militarii care se predau sau sunt luați prizonieri nu cunosc prea multe detalii despre această invazie. Ei fuseseră aduși inițial la exerciții militare după care s-au trezit prinși într-u război pe care nu și l-au dorit.

Războiul dintre Rusia și Ucraina continuă și situația este din ce în ce mai dificilă. Pierderile suferite de ambele tabere sunt tot mai mari și, ce-i mai important, s-au pierdut foarte multe vieți în această luptă, soldați dar și civili. În tot acest timp, ucrainenii fac tot ce pot pentru a ține piept atacurilor și capturează tot ce prind. În cele ce urmează este vorba de tânăr militar, total dezorientat și care nu știe mai nimic de ce se întâmplă în jurul său.

Dima, un soldat rus capturat de ucraineni care a izbucnit în lacrimi

Lupta dintre ucraineni și ruși este tot mai strânsă și, chiar dacă nimeni nu se aștepta la o lovitură de asemenea amploare, se pare că războiul este departe de a se termina. Până acum, o mulțime de oameni și-au pierdut viața, militari și civili, iar foarte mulți dintre ei au rămas fără locuințe. În tot acest timp, alții se ascund pe la metrou și așteaptă o minune care să oprească războiul.

Ucrainenii au fost cei care au provocat mai multe pagube în rândul armatei ruse și care fac tot ce pot pentru a-și apăra ținutul. Generalul-maior ucrainean Boris Kremenetski a declarat reporterilor de la Washington că Ucraina a capturat aproximativ 200 de soldați ruși care erau „prost echipați”, majoritatea cu vârste fragede, de aproximativ 20 de ani.

„Am capturat în jur de 200 de soldați ruși, unii dintre ei în vârstă de 19 ani, deloc antrenați, prost echipați. Îi tratăm conform Convenției de la Geneva, conform dreptului umanitar internațional”, a declarat Kremenetski.

Printre cei capturați se numără și Dima, un tânăr militar care nu știa unde a fost trimis de către comandantul său. Imaginile cu dialogul dintre el și armata ucraineană au fost făcute publice, iar din acestea se poate observa că băiatul a izbucnit în lacrimi și cu greu și-a mai găsit cuvintele.

Tânărul soldat nu știa că merge la război

Soldatul Dima răspunde cu ochii în lacrimi la întrebărilor primite din partea armatei ucrainene și dezvăluie numele celui care l-a trimis pe teritoriul Ucrainei. De asemenea, el a dezvăluit și faptul că, atunci când a plecat din Rusia, nu știa că merge la război, ci a fost obligat să-și lase familia și să vină la exerciții militare.

– Uită-te aici cu faţa!
– Unitatea Mitralieră…
– Mai tare!
– Unitatea Mitralieră 25.
– Unde?
– Sevastopol
– Cum te numeşti?
– Dima.
– Numele întreg!
– Ivanov Dmitry Alekseevich.
– Ce faci aici?
– Am fost trimis…
– De cine?
– De comandanţi.
– Care e numele întreg al comandantului?
– Grinko Dmitry Anatolievich

Iar cazul soldatului Dima nu este singular, asemenea tânărului fiind mulți militari folosiți drept masă de manevră în acest conflict.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *