Un şofer de ride sharing a fost înjunghiat, în noaptea de marţi spre miercuri, de către un client din judeţul Prahova care i-a abandonat trupul într-o zonă împădurită din apropierea localităţii Snagov, iar apoi i-a luat maşina pe care ulterior a incendiat-o în zona localităţii Brazi, transmite Agerpres.
Potrivit datelor transmise, miercuri, de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova, poliţiştii Secţiei Rurale Cocorăştii Colţ au fost sesizaţi noaptea trecută, în jurul orei 00,30, cu privire la faptul că, în extravilanul localităţii Brazi, se manifestă un incendiu la un autoturism.
„În baza sesizării, poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, constatând faptul că aspectele sesizate se confirmă, incendiul fiind lichidat de pompieri. Experienţa poliţiştilor care se aflau la cercetarea la faţa locului a condus la suspiciuni cu privire la cauza probabilă a incendiului, cercetările fiind extinse. Astfel, la scurt timp, a fost depistată persoana bănuită de comiterea faptei, ca fiind un tânăr de 21 de ani din comuna Bărcăneşti”, arată sursa citată.
În urma unui conflict spontan între cei doi, şoferul a fost înjunghiat de mai multe ori de pasager
În urma cercetărilor, s-a stabilit faptul că tânărul în cauză s-a deplasat împreună cu şoferul autoturismului respectiv pe raza judeţul Ilfov şi, în urma unui conflict spontan între cei doi, şoferul a fost înjunghiat de mai multe ori de pasager.
Surse judiciare au precizat pentru Agerpres că bărbatul înjunghiat era şofer de ride sharing, iar agresorul era client. Momentan nu se cunoaşte de la ce a pornit conflictul între cele două părţi, spun sursele menţionate.
„Ulterior, tânărul ar fi luat autoturismul în cauză şi l-ar fi condus până în localitatea Brazi, unde l-ar fi incendiat. Cadavrul conducătorului auto, de 31 de ani, a fost găsit abandonat într-o zonă împădurită din apropierea localităţii Snagov şi a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei”, menţionează IJP Prahova.
La acest moment, autorul se află în custodia poliţiei, în vederea stabilirii cu exactitate a situaţiei de fapt, urmând să fie luate măsurile legale în consecinţă.
În cauză, cercetările sunt continuate de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, cu sprijinul poliţiştilor de la Serviciile de Investigaţii Criminale Prahova şi Ilfov.