Prima pagină » National » Un sicriu cu aer condiționat a luat foc în timpul priveghiului, într-o casă din Ardeal
Un sicriu cu aer condiționat a luat foc în timpul priveghiului, într-o casă din Ardeal

Un sicriu cu aer condiționat a luat foc în timpul priveghiului, într-o casă din Ardeal

12 mai 2023, 18:00,
în National

Un priveghi aflat în desfăşurare în localitatea Pinticu din judeţul Bistriţa-Năsăud a fost întrerupt, vineri, 12 mai, în momentul în care sicriul în care se afla persoana decedată şi care era dotat cu sistem de aer condiţionat a luat foc, cel mai probabil de la un scurtcircuit, relatează Agerpres.

Surse oficiale din cadrul Primăriei comunei Teaca au declarat că persoana decedată al cărei corp se afla în sicriu era un bărbat de 36 de ani din satul Pinticu, iar familia acestuia refuzase să organizeze priveghiul la capela din localitate, motiv pentru care au optat pentru un sicriu mai scump, dotat cu sistem de aer condiţionat.

Un sicriu cu aer condiționat a luat foc în timpul priveghiului

Pompierii au fost chemaţi să stingă incendiul care a afectat atât sicriul, cât şi încăperea în care se afla acesta, la locul intervenţiei fiind mobilizaţi pompieri de la detaşamentul din Bistriţa şi de la punctul de lucru din comuna Lechinţa, precum şi Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din comuna Teaca.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bistriţa-Năsăud, Marius Rus, incendiul a fost provocat, cel mai probabil, de o defecţiune la sistemul de aer condiţionat al sicriului.

„Incendiul a fost lichidat de proprietari, se manifesta la nivelul unei încăperi în care se desfăşura un priveghi. Au ars elementele combustibile din interiorul camerei. Incendiul a fost provocat, cel mai probabil, de o defecţiune a sistemului de aer condiţionat al sicriului”, a transmis Marius Rus.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`