Prima pagină » National » Un șef din Poliția Locală Alba Iulia, alcoolemie de 2,27 la mie. A condus băut și s-a răsturnat cu mașina
Un șef din Poliția Locală Alba Iulia, alcoolemie de 2,27 la mie. A condus băut și s-a răsturnat cu mașina

Un șef din Poliția Locală Alba Iulia, alcoolemie de 2,27 la mie. A condus băut și s-a răsturnat cu mașina

14 nov. 2022, 18:20,
în National

Șeful Biroului Ordine și Liniște Publică din cadrul Serviciului Poliția Locală Alba Iulia, Marin Calota, a fost destituit din funcție și și-a pierdut locul de muncă, scrie alba24.ro, după ce s-a răsturnat cu mașina, pe fondul consumului de alcool.

După ce a consumat băuturi alcoolice, acesta s-a urcat la volan și s-a răsturnat cu mașina în afara carosabilului.

Un șef din Poliția Locală Alba Iulia, alcoolemie de 2,27 la mie

Condamnarea în instanță a rămas definitivă prin decizie din octombrie la Curtea de Apel Alba Iulia. În cazul său, Judecătoria Alba Iulia a decis, în 3 iunie 2022, un an de închisoare cu suspendare.

„În data de 25.07.2020, în jurul orei 18.40, inculpatul Calota Marin a condus autoturismul marca OPEL cu nr. de înmatriculare (..) pe DJ107L pe raza localității Totoi, pe fondul consumului de alcool şi a neadaptării vitezei la condiţiile de drum umed, a pierdut controlul asupra direcţiei şi a ieşit în afara carosabilului, răsturnându-se.

Echipajul de poliţie sosit la locul accidentului l-a testat pe inculpatul Calotă Marin cu aparatul etilotest marca Drager, rezultatul fiind 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat, conform testului nr. 00199, aşa cum rezultă şi din procesul – verbal de constatare a infracţiunii încheiat în data de 25.07.2020 şi din înscrisul aflat la fila 19.

Inculpatul a fost condus la Spitalul Judeţean Alba, unde la ora 19:37 i-a fost recoltată prima probă de sânge, iar la ora 20:37 cea de-a doua probă de sânge în vederea stabilirii gradului de alcoolemie.

Din buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie (…) din data de 03.08.2020, emis de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Alba, reiese că la data de 25.07.2020, ora 19:37, inculpatul avea o îmbibaţie alcoolică de 2,27 g/l alcool pur în sânge la prima probă, respectiv 1,83 g/l la a doua probă, recoltată la ora 20:37. Fiind audiat în calitate de suspect și ulterior în calitate de inculpat, a recunoscut săvârşirea faptei”, se arată în motivarea instanței de fond.

Decizia definitivă a venit în data de 12 octombrie 2022, unde Curtea de Apel a respins apelul bărbatului. El a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare și la muncă în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Muzeului Naţional al Unirii Alba Iulia sau în cadrul Primăriei Municipiului Alba Iulia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
25 decembrie 2024
25 decembrie 2024