Prima pagină » Actualitate » Un român ar fi fost luat ostatic de Hamas
Un român ar fi fost luat ostatic de Hamas

Un român ar fi fost luat ostatic de Hamas

21 oct. 2023, 21:45,
în Actualitate

Un român cu dublă cetățenie, româno-israeliană, se numără printre ostaticii grupării musulmane Hamas, conform unor surse guvernamentale citate sâmbătă seara de Antena 3. Până în prezent, patru persoane cu cetăţenie israeliano-română au murit şi două sunt dispărute.

Dintre ei, doi români morți aveau domiciliul în Israel.

Circa 200 de ostatici israelieni, străini şi cu dublă naţionalitate, au fost răpiţi în Israel şi duşi în Gaza de luptătorii Hamas în timpul ataculuidin 7 octombrie, care a declanşat un război, Israelul bombardând de atunci Fâşia Gaza pentru a anihila mişcarea islamistă.

Erdogan a discutat la telefon cu liderul Hamas

Într-o altă ordine de idei, amintim cum preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a discutat la telefon cu şeful biroului politic al Hamas, Ismail Haniyeh, despre situaţia actuală din Gaza, a anunţat sâmbătă seară Preşedinţia turcă.

„Preşedintele Erdoğan a afirmat că Turcia depune eforturi pentru a se asigura că ajutorul umanitar ajunge în Gaza şi că răniţii pot fi trataţi în Turcia, dacă este necesar, menţionând şi că Turcia depune eforturi pentru o încetare a focului în regiune cât mai curând posibil”, se arată într-un comunicat al Preşedinţiei turce.

De asemenea, preşedintele Erdoğan a spus că o soluţie durabilă la problema israeliano-palestiniană „nu poate fi obţinută fără crearea unui stat palestinian independent în cadrul graniţelor din 1967, cu Ierusalimul capitală”, şi că Turcia va continua să lupte pentru o pace durabilă pe scena internaţională.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală
07 august 2024
07 august 2024