Prima pagină » Local » Un proiect de peste 3 milioane de lei va fi implementat la Institutul de Psihiatrie „Socola” Iași! Infecțiile nosocomiale vor fi combătute cu fonduri din PNRR

Un proiect de peste 3 milioane de lei va fi implementat la Institutul de Psihiatrie „Socola” Iași! Infecțiile nosocomiale vor fi combătute cu fonduri din PNRR

07 mart. 2023, 02:00, 10 ,
Codruța ȘOROAGĂ, în Local

Institutul de Psihiatrie „Socola” Iași va implementa un proiect pentru combaterea infecțiilor nosocomiale: „Reducerea riscului de infecții nosocomiale prin echiparea și dotarea Institutului de Psihiatrie «Socola» Iași”. Institutul va primi o finanțare de 3.200.310,04 lei prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).  Proiectul va avea o durată de implementare de 16 luni

În anul 2016, Centrul European pentru Controlul Bolilor Transmisibile (ECDC) a prezentat date colectate în cadrul unei inspecții efectuate în luna mai a aceluiași an în mai multe spitale din România. În document, specialiștii ECDC au constatat că, în România, spitalele sunt supraaglomerate, infecțiile nu sunt raportate, personalul nu este instruit, iar laboratoarele nu sunt dotate pentru a propune soluții de diminuare a infecțiilor.

„Spitalele sunt un mediu de risc pentru pacienții vulnerabili și nu toate infecțiile nosocomiale sunt preventibile. (…) Până și în cele mai bune spitale din cele mai bogate țări, pacienții se pot infecta din cauza arhitecturii spitalicești. Întotdeauna a fost și va fi așa”, consemnau inspectorii ECDC.

Dr. Cristina Dobre: „Institutul de Psihiatrie «Socola» Iași are obligația să ia măsuri clare și ferme pentru a preveni răspândirea infecțiilor nosocomiale”

Pornind de la concluziile acestui raport, pentru prevenirea, depistarea precoce, stadializarea, monitorizarea și tratarea infecțiilor nosocomiale, Institutul de Psihiatrie „Socola” Iași și-a propus, în primul rând, să acorde o importanță deosebită testelor de laborator. În acest sens, vor fi achiziționate un microscop binocular, 7 analizoare semiautomate/automate de biochimie, două termostate (reglabile la temperaturi de incubare diferite), 3 microscoape binoculare, precum și 3 agitatoare (vortex) pentru fiecare arie de lucru.

„Institutul de Psihiatrie «Socola» Iași are obligația să ia măsuri clare și ferme pentru a preveni răspândirea infecțiilor nosocomiale. Este foarte important ca pacienții să poată beneficia de ajutorul medical necesar, iar serviciile medicale oferite să se desfășoare în condiții de siguranță atât pentru pacienți, cât și pentru personalul medical. Automatul de identificare rapidă a bacteriilor și fungilor este un echipament de ultimă generație pentru dotarea laboratorului de analize medicale. Prin utilizarea acestuia se reduce durata de identificare de la 48-72 de ore la 5-9 ore.

Acesta identifică specii de bacili, coci, fungi, bacterii anaerobe, realizează antibiograma CMI pentru bacili gram negativi fermentativi, nefermentativi și multirezistenți, coci gram pozitivi, streptoccus pneumoniae și agactiae, fungigrama pentru streptococi beta-hamolitici și viridans, realizează detecția rapidă a rezistenței bacteriene și detecția fenotipurilor de rezistență”, a declarat dr. Cristina-Elena Dobre, manager al Institutului de Psihiatrie „Socola” Iași.

Infecțiile nosocomiale, combătute la „Socola” printr-un proiect în valoare de 3,2 milioane de lei

Dr. Cristina Dobre

Institutul va primi o finanțare de 3.200.310,04 de lei prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR)

Tot în cadrul proiectului „Reducerea riscului de infecții nosocomiale prin echiparea și dotarea Institutului de Psihiatrie «Socola» Iași” vor fi achiziționate luminometre pentru detectarea rapidă a reziduurilor microbiene, echipamente de dezinfecție suprafețe, chimic și cu abur la presiune înaltă, lămpi bactericide UV 60W cu flux, care pot funcționa în prezența personalului, montate pe poziție fixă, dar și mobile, cărucioare de îngrijire, care oferă un grad înalt de eficiență datorită instrumentelor și accesoriilor speciale pentru curățenie, dozatoare automate pentru soluții chimice, care permit conectarea directă la sursa de apă și oferă soluții chimice diluate cu precizie de până la 4 litri pe minut, mașină pentru spălat mopuri și lavete sau uscător de rufe electric 35 kg linia Advance+, touch screen.

„Vom mai achiziționa, de asemenea, și 15 nebulizatoare dezinfecție aer pentru încăperi de până la 300 de metri cubi, care sunt special concepute pentru decontaminarea spațiilor de lucru, a cabinetelor medicale. Nebulizatorul folosește un biocid aprobat și permite creșterea eficienței în combaterea virusurilor și bacteriilor, putând fi folosit pentru decontaminarea aerului și a suprafețelor acolo unde restul dispozitivelor nu sunt eficiente sau nu pot fi introduse din motive tehnice sau constructive”, afirmă dr. Cristina-Elena Dobre.

Obiectivul proiectului „Reducerea riscului de infecții nosocomiale prin echiparea și dotarea Institutului de Psihiatrie «Socola» Iași” este conform cu directivele Planului Național de Redresare și Reziliență, Componenta C12 – Sănătate, Investiția 2. Dezvoltarea infrastructurii spitalicești publice, I2.4. Echipamente și materiale destinate reducerii, riscului de infecții nosocomiale.

Potrivit unui raport al Centrului European al Bolilor Transmisibile, anual, aproximativ 3 milioane de cetățeni din Uniunea Europeană se îmbolnăvesc cu o infecție asociată îngrijirilor medicale, iar în jur de 50.000 dintre aceștia mor din cauza infecțiilor nosocomiale.

Comentarii
  • Aparatele dizolva și raportul corpului de control și pe jurista fără diploma și șefii fără concurs și șpagă de la informatic…si poate și pe doamna…Doamne ajuta!

  • Spital rapanos condus de niste rapanosi.
    Mare scofala!

  • Infectiile nosocomiale dispar doar daca se darama spitalul si se construieste altul. Punct! O spun marii infectionisti ai lumii. Orice alte metode sunt ”apa de ploaie” si bani aruncati pentru imbogatirea anumitor firme.

  • Unu…Ai pus punctul pe I … bani ușor de furat cu paravan.

  • Pe langa mizeria din socola este un pavilion la care a fost internata o ruda a mea si vorbesc de pavilionul unu Barbati unde este jale mare.Sunt niste infirmieri dezaxati in special un infirmier pe care il cheama ciprian crisu care fura din pachetele pe care le primesc pacientii.Tot uratul ala bate pacientii si le vorbeste urat.Are un limbaj suburban si o atitudine de psihopat care mai degraba ar trebui el internat si pus pe medicamente.El se tot lauda ca are scoala de asistenti dar vai de pacienti daca ajunge mizerabilul ala sa le faca injectii si altele fiindca o sa-i omoare la cat de handicapat e uratul si golanul de ciprian

  • Ei de cu bani pe ei

  • De ce nu închideți spitalul întrebare ca și asa este pe minus

  • Cred ca se va închide cât de curand

  • Ma s bucura

  • Urmeaza ca fabricile din Iași de unde a-ți venit tot personalul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *