Prima pagină » National » Un profesor de Matematică din Focşani a găsit o formulă de calcul inedită
Un profesor de Matematică din Focşani a găsit o formulă de calcul inedită

Un profesor de Matematică din Focşani a găsit o formulă de calcul inedită

09 iun. 2022, 10:26, 2 ,
în National

Un profesor de Matematică de la un liceu din municipiul Focşani a descoperit o formulă pentru calculul sumei produselor tuturor numerelor până la un număr dat. Mihai Teodor a publicat descoperirea într-o enciclopedie internaţională a numerelor prime.

Formulă de calcul inedită găsită de un profesor din Focșani

Mihai Teodor predă la Colegiul Naţional „Alexandru Ioan Cuza” din Focşani şi, potrivit colectivului de profesori, are o activitate remarcabilă la clasă, cu rezultate deosebite ale elevilor.

„Formula de calcul eu am descoperit-o acum vreo doi ani. E vorba de descoperirea sumei produselor tuturor numerelor până la un număr dat. Lucrul acesta era foarte cunoscut şi nu este deloc greu de demonstrat cu ajutorul unui calculator pentru un ‘n’ concret. În schimb, pentru orice valoare a lui ‘n’, informaticianul nu mai poate să rezolve această problemă şi revine matematicianului această problemă. Matematicianul poate să o facă numai dacă descoperă care este formula şi ulterior să o demonstreze. Ori lucrul acesta nu fusese încă descoperit”, a declarat, pentru Agerpres, Mihai Teodor.

După ce a descoperit formula, primul gând a fost acela de a o publica într-o renumită enciclopedie a numerelor prime, dar acest lucru nu a fost fără emoţii, după cum mărturiseşte profesorul. A fost nevoie ca problema să fie publicată mai întâi într-o revistă de specialitate din ţară, iar mai apoi, timp de două luni, problema a fost analizată de matematicieni, şi nu numai, din întreaga lume, pentru a vedea dacă anterior cineva a mai avut o idee asemănătoare.

„Am trimis rezultatul la o enciclopedie americană online, The On-Line Encyclopedia of Integer Sequences (OEIS). E vorba de o enciclopedie vastă a tuturor numerelor întregi. Nu există număr întreg care să nu fie trecut aici. Mi-au răspuns că, dacă în prealabil problema este publicată într-o publicaţie cu ISSN, atunci o vor lua în seamă.

Anul acesta, în luna februarie, formula de calcul a fost publicată în Gazeta Matematică nr. 2/2022. Din nou m-am adresat către OEIS, care a studiat problema cu atenţie şi mi-a transmis că urmează două luni de zile în care o propun spre studiu tuturor oamenilor de pe glob, pentru a verifica şi a vedea inclusiv dacă altcineva a avut anterior o contribuţie sau o ideea asemănătoare. Preţ de două luni de zile am avut mari emoţii, dar în final, pe 5 iunie, a apărut publicată în această enciclopedie”, a spus profesorul de matematică.

Comentarii
  • Turcul si pistolul

    Si ce s-a mai intamplat cu accidentul de la Letcani? Asta, cu profesorul, n-o citeste nimeni.

  • Da ”Turcul și pistolul”, no citește pentru că nu este de ”actualitate”, pentru unii, desigur!! Acum primează alt gen de articole, ca de ex. Ce-a mai făcut Vali Vijelie, cu ce s-a mai îmbrăcat prodanca, ce lenjerie intimă poarta Loredana, cu cine s-a mai culcat, nuști ce ”vedetă”!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`