Prima pagină » Eveniment-Social » Un profesor de la Liceul de Informatică „Grigore Moisil” din Iaşi a transmis cum se pregăteşte un cadru didactic pentru noul an şcolar
Un profesor de la Liceul de Informatică „Grigore Moisil” din Iaşi a transmis cum se pregăteşte un cadru didactic pentru noul an şcolar

Un profesor de la Liceul de Informatică „Grigore Moisil” din Iaşi a transmis cum se pregăteşte un cadru didactic pentru noul an şcolar

09 aug. 2022, 16:15,
în Eveniment-Social

Profesorul Maria Rados, de la Liceul de Informatică „Grigore Moisil” din Iaşi, a transmis pe îndelete cum trebuie să se pregătească un cadru didactic pentru următorul an şcolar. De asemenea, profesorul din Iaşi a menţionat cum a contribuit la realizarea celui mai nou set de fise de predare.

”Inițial, din momentul în care se încheie anul școlar, ne punem deja întrebarea ce vom face începând cu luna septembrie. Este o perioadă în care avem timpul absolut necesar să dezvoltăm preocupări care să ne ajute într-un fel să ne îmbogățim conținuturile”, a spus profesoara Maria Rados, de la Liceul de Informatică „Grigore Moisil” din Iași, potrivit edupedu.ro.

Cum trebuie să se pregătească un profesor pentru noul an şcolar. Prof. Maria Rados a dat detalii

Cadrul didactic ieşean a transmis că în prezent este o perioadă prioritară de căutări şi lecturi pentru profesori. De asemenea, prof. Maria Rados recomanda colegilor săi de breaslă să nu uite că vine un nou an, cu multe noutăţi, cu aşteptări şi explorări.

Aceasta a discutat şi despre importanţa identificării unor resurse colaterale pentru realizarea lecţiilor pentru că de multe ori manualul nu este de ajuns.

„Lecțiile pe care noi le facem în sala de clasă nu sunt niciodată lecții improvizate, sunt lecții gândite cu o perioadă înainte, adaptăm conținuturile, știm foarte bine că mai este nevoie și de o împrospătare a conținuturilor din manual. Astfel, manualul nu este suficient, avem nevoie să identificăm și alte conținuturi, resurse colaterale, evident că în permanență ne gândim ceea ce a fost bine sau ceea ce nu a mers foarte bine la o anumită lecție și suntem puși în fața faptului de a adapta acele conținuturi”, a transmis profesorul ieşean.

Vă aducem aminte că în edițiile anterioare ale Cotidianului BZI s-a povestit despre cea mai tare clasă de la Liceul de Informatică „Grigore Moisil” din Iași, unde educația a fost condusă la un alt nivel în era digitală.

Cu ce noutăţi vine prof. Maria Rados de la Liceul de Informatică „Grigore Moisil” din Iaşi

Un lucru nou este setul de fișe pentru fizică, chimie, biologie, franceză și germană, realizat în proiectul Școala de bani. Fișele de la fiecare disciplină au în componența lor conținuturi transdisciplinare pentru activități de 50 de minute – o întreagă oră de curs, sau pentru secvențe de 10-15 minute, după cum a precizat Maria Rados.

Profesoara, una dintre autoarele fișelor pentru profesori, a oferit un exemplu simplu și concis: „din biologie, o lecție intitulată „buget din grădinărit”. Ce înseamnă acest lucru? Copiii, de exemplu, află ce plante pot cultiva într-o grădină, cum pot să crească producția, implicit bugetul necesar pentru achiziționarea acelor plante, dar, pe de altă parte, învață și ce animale dăunătoare le pot afecta producția și care îi pot diminua bugetul. La fizică, la fel, extrem de generoase temele și extrem de ancorat în realitate: randamentul mecanic, combustibilul, energia termică, energia electrică, cum să-ți asiguri locuința în caz de cutremur”.

„Așadar, valorificăm concepte din programa școlară, dar le aducem în realitatea zilelor noastre: cum îți contorizezi consumul de energie în locuință, cum îți calculezi cheltuielile pentru energia electrică, ce modalități ai de reducere a consumului. În concluzie, elevul învață, își însușește cunoștințe, dar, în același timp, înțelege și mai bine realitatea în care trăiește. Înseamnă că sunt niște abilități de viață, cu efecte durabile”, a completat cadrul didactic.

Cele 37 de fișe făcute de profesori, pentru profesori, se adaugă celor 46 de fișe lansate anul trecut prin proiectul Școala de Bani și sunt un prilej foarte bun de modernizare a predării pentru fiecare cadru didactic deschis către aplicabilitatea conceptelor învățate, folosind aceste resurse gratuite. Materialele pot fi descărcate fără plată de către profesori, de pe platforma online Școala de Bani și astfel pot ajuta profesorul să se pregătească pentru noul an școlar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`