Prima pagină » Eveniment-Social » Un preot originar din Dieceza de Iași, pr. Benoni Ambarus, numit de Papa Francisc episcop auxiliar de Roma
Un preot originar din Dieceza de Iași, pr. Benoni Ambarus, numit de Papa Francisc episcop auxiliar de Roma

Un preot originar din Dieceza de Iași, pr. Benoni Ambarus, numit de Papa Francisc episcop auxiliar de Roma

22 mart. 2021, 02:00,
Valentin Hutanu în Eveniment-Social

Preot originar din Dieceza de Iași, numit episcop auxiliar de Roma. Sfântul Părinte Papa Francisc l-a numit pe preotul Ambarus, care face parte din clerul Diecezei de Roma din anul 2007, până în acest moment fiind paroh al Parohiei „Sfinții Elisabeta și Zaharia” în Valle Muricana și director al Asociației Caritas din Roma

Sfântul Părinte Papa Francisc, în ziua de 20 martie 2021, l-a numit episcop auxiliar de Roma (Italia) pe preotul originar din Dieceza de Iași Benoni Ambarus. El face parte din clerul Diecezei de Roma din anul 2007, până în acest moment fiind paroh al Parohiei „Sfinții Elisabeta și Zaharia” în Valle Muricana. Benoni Ambarus este director al Asociației Caritas din Roma. Consacrarea va avea loc pe 1 mai 2021, la 17:30, în Bazilica din Lateran.

Pr. Benoni Ambarus s-a născut la 22 septembrie 1974 la Somușca – Bacău

Pr. Benoni Ambarus s-a născut la 22 septembrie 1974 la Somușca – Bacău. A absolvit Școala Generală de 8 clase la Somușca în anul 1989, Liceul Seminarial la Iași în anul 1994; în 1996, fiind la Pontificio Seminario Romano Maggiore din Roma, a început cursurile teologice la Universitatea Pontificală Lateran din Roma, obținând Bacalaureatul în Teologie în anul 1999. A fost sfințit preot la 29 iunie 2000 la Iași de către arhiepiscopul Jean-Claude Périsset, nunțiu apostolic în România și Republica Moldova la acea vreme. A activat ca vicar la Mărgineni (8 august 2000 – 20 septembrie 2000), a fost student la Pontificia Università Gregoriana din 1999, unde a obținut în 2001 licență în Teologie dogmatică, asistent formator la Pontificio Seminario Romano Maggiore (1 septembrie 2001 – 30 iunie 2004), student colaborator parohial la Parohia „San Frumenzio” din Roma (1 septembrie 2004 – 21 septembrie 2007).

A fost încardinat în Dieceza de Roma la 21 septembrie 2007, fiind numit vicar parohial în aceeași parohie până în 2010

A fost încardinat în Dieceza de Roma la 21 septembrie 2007, fiind numit vicar parohial în aceeași parohie până în 2010, iar din 2010 până în anul 2012 vicar al Parohiei „Santa Maria Causa Nostrae Laetitiae” din Torre Gaia. Din anul 2012 până în 2018, a fost paroh al Parohiei „Sfinții Elisabeta și Zaharia” în Valle Muricana. Prima vizită pastorală a Papei Francisc într-o parohie a diecezei sale a fost tocmai în parohia parintelui Ambarus, la 26 mai 2013. La 1 septembrie 2018, pr. Benoni a fost numit director al Asociației Caritas din Roma, unde era director adjunct din 2017.

Dieceza Romei este dieceza Papei. În prezent, dieceza îl are ca vicar al Sanctității Sale pe cardinalul Angelo De Donatis

Cardinalul vicar Angelo de Donatis, care a precizat că viitorul episcop Ambarus va fi delegat pentru caritate, pastorația migranților și oficiul misionar diecezan. Dieceza Romei este dieceza Papei. În prezent, dieceza îl are ca vicar al Sanctității Sale pe cardinalul Angelo De Donatis, ajutat la rândul său de 5 episcopi auxiliari de sector și, de acum, de doi episcopi delegați: unul pentru pastorația sanitară și „Ordo Virginum” și unul pentru pastorația carități, a migranților și cooperarea misionare între Biserici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`