O decizie a instanței a dat peste cap planurile unui politician din județ. Acesta va trebui să dea înapoi banii pe care i-a cheltuit din primărie pentru interesele personale. Rămas și fără funcție, acesta a ajuns să primească indemnizații mai mici până va acoperi gaura făcută în buget. Totul a plecat de la problemele personale ale fostului primar, acesta angajându-și avocatul din banii contribuabililor
Situație extrem de grea pentru un politician din județul Iași. După ce s-a aflat la cârma primăriei ani la rând, acum a ajuns să plătească pentru afacerile care l-au dus la sapă de lemn. Valeriu Roman, fostul primar al comunei Valea Seacă, a fost obligat de către magistrați să plătească primăriei o sumă deloc de neglijat. Recent, Tribunalul Iași a decis ca Valeriu Roman să plătească peste 16 mii de lei primăriei din Valea Seacă. Fostul primar a avut probleme cu legea și și-a angajat un avocat. Numai că, a plătit avocatul din banii instituției, iar acum primăria a cerut tragerea la răspundere a acestuia.
De altfel, magistrații Tribunalului Iași au și luat o primă decizie în acest sens. „Respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune. Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Valea Seacă, în contradictoriu cu pârâtul Roman Valeriu. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 16.200 de lei, actualizată cu rata inflației la data plății, reprezentând prejudiciul cauzat patrimoniului reclamantei. Ia act că reclamanta înțelege să solicite cheltuieli pe cale separată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, recurs ce va fi depus la Tribunalul Iași”, se arată în motivarea instanței de judecată.
Bun de plată
Actuala conducere a primăriei a ajuns să-l execute pe Valeriu Roman după o verficare făcută de inspectorii Curții de Conturi. „Documentele de la instanță au ajuns la primărie, iar noi vom pune decizia în aplicare. Dumnealui este consilier local în prezent. Mai are probleme și cu băncile, i se oprește lunar din indemnizație. Noi am avut un contract încheiat cu o firmă de avocatură, ca primărie. Fostul primar s-a folosit de aceasta în calitate personală. Curtea de Conturi a sesizat acest lucru și a impus recuperarea banilor. Noi am făcut o adresă către el să ne de-a banii, însă nu a dorit. Prin urmare, l-am acționat în judecată. Decizia nu este însă definitivă, el mai poate face recurs”, a spus Gheorghe Băiceanu, primarul comunei Valea Seacă.
Condamnare după un scandal-monstru
În anul 2016, inspectorii Curții de Conturi au efectuat un control la Primăria Valea Seacă. Asta după încheierea mandatului de primar al lui Valeriu Roman. La vremea respectivă au fost descoperite toate acele aspecte care au dus la acționarea în judecată a fostului primar. „Au fost constatate angajarea de cheltuieli și efectuarea de plăți reprezentând servicii de asistență juridică fără existența documentelor justificative care să ateste exactitatea și realitatea serviciilor efectiv prestate”, se arată în raportul emis de inspectorii Curții de Conturi.
De numele lui Valeriu Roman se leagă o condamnare cu scântei în urmă cu mai mulți ani. Atât el, cât și soția sa, Elena, au fost condamnați pentru faptul că au prejudiciat Societatea Cotnari SA cu aproximativ 500 de mii lei. Ambii au primit câte trei ani de închisoare fiecare. Cei doi au mai fost obligați să achite părții civile Cotnari SA suma de 470.932 de lei, cu titlu de daune materiale.
Fostul primar al comunei Valea Seacă nu a răspuns apelurilor telefonice ale redactorilor BUNå ZIUA IAȘI pentru a comenta situația.
Culmea, în urmă cu mai mulți ani, Valeriu Roman a mai fost implicat într-un scandal uriaș. De data aceasta a fost despre alegerile pentru funcția de primar. Valeriu Roman (PSD) s-a confruntat în 2009 cu Mihai Miron (PDL) pentru funcția de primar. A fost nevoie de trei tururi de scrutin, dupa ce în turul doi Miron câștigase. Cu toate acestea, magistrații de la Pașcani au decis repetarea alegerilor în urma unor posibile fraude electorale. În turul trei, Roman a câștigat. Cu toate acestea, după mai mulți ani, Curtea de Apel a dat câștig de cauză fostului PDL, ceea ce arată că, de fapt, Miron era adevăratul câștigător al alegerilor pentru primărie.