Prima pagină » Local » Un pieton a fost lovit de un BMW. Șoferul a fugit de la locul accidentului – EXCLUSIV/ FOTO

Un pieton a fost lovit de un BMW. Șoferul a fugit de la locul accidentului – EXCLUSIV/ FOTO

11 iul. 2020, 22:55,
Elena Nicoleta BUJOR în Local

În urmă cu puțin timp s-a produs un accident rutier la Iași. Din primele informații deținute de reporterii Cotidianului Bună Ziua Iași, incidentul a avut loc pe Bulevardul Carol I. Un pieton a fost lovit, iar conducătorul auto a fugit de la locul faptei.

Un pieton a fost lovit de un autoturism marca BMW

Sâmbătă seara, un pieton a fost acroșat de un autoturism marca BMW, în timp ce se angajase într-o traversare neregulamentară. Șoferul a fugit de la fața locului după ce și-a conștientizat fapta. Victima, Vasile S., a fost lovit ușor de autoturismul ce circula în Copou.

Bărbatul a refuzat transportul la unitatea medicală. La fața locului s-au deplasat un echipaj de poliție și un echipaj medical.

Accident rutier pe strada Tudor Neculai

Sâmbătă, 11 iulie 2020, un alt accident rutier s-a produs în Iaşi. Au fost implicate un autoturism marca Logan și unul marca Ford. Incidentul rutier s-a produs pe fondul neacordării de prioritate din partea conducătorului autoturismului marca Logan, care a ieşit de pe o stradă lăturalnică. În urma coliziunii celor două vehicule s-a înregistrat o victimă, o pasageră.

La faţa locului s-au deplasat de urgenţă un echipaj SMURD, poliţiştii rutieri şi criminaliştii.

Accident rutier pe şoseaua Nicolina

Un alt accident a avut loc la câteva minute distanţă. Circulaţia a fost blocată pe strada Nicolina, în apropierea Bisericii Catolice. Un pieton s-a angajat într-o traversare neregulamentară de pe refugiu şi a fost acroşat de un autoturism marca Renault.

La faţa locului s-au deplasat un echipaj SMURD şi poliţiştii rutieri. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,03 mg/l alcool pur în aerul expirat. Victima a fost transportată de echipajul medical la unitatea medicală.

Accident rutier pe Bulevardul Carol I

Un al treilea accident a avut loc pe Bulevardul Carol I. Din primele date obținute de reporterii BZI, au fost implicate un autoturism marca Nissan și un mijloc de transport în comun. Conducătorul autoturismului a evitat un biciclist. A intrând pe contrasens și a lovit un tramvai.

Șoferița a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. La fața locului s-au deplasat un echipaj medical și polițiștii rutieri.

Accident rutier pe Anastasie Panu

Un accident rutier s-a produs sâmbătă, 11 iulie 2020, la Iași. Din primele informații deținute de reporterii Cotidianului Bună Ziua Iași, se pare că au fost implicate două autoturisme, într-un accident rutier produs pe strada Anastasie Panu.

Un eveniment rutier a avut loc astăzi, 11 iulie 2020, pe strada Anastasie Panu din Iași. Se pare că un autoturism înmatriculat în Irlanda a intrat în coliziune cu un alt autoturism.

Cauza probabilă a accidentului a fost neacordarea de prioritate. În urma impactului nu s-au înregistrat victime, ci doar pagube materiale. La fața locului s-au deplasat polițiștii rutieri pentru a demara o anchetă și a stabili cu exactitate cauza producerii accidentului.

Accident rutier, cu trei mașini implicate, la Iași: Nu au fost victime

Un accident rutier a avut loc astăzi, pe Bulevardul Anastasie Panu, în fața Casei de Pensii. În acceident au fost implicate trei autoturisme.

În accident au fost implicate un autoturism BMW seria 3, un Peugeot 407 si un VW Touareg. Din primele informații obținute de reporterii Bună Ziua Iași, în primă fază au fost impicat autoturismele Touareg și BMW. În urma impactului dintre cei doi bolizi, a fost lovit și autoturismul Peugeot.

Din fericire, în urma accidentului, nicio persoană nu a fost rănită.

La fața locului, s-a deplasat un echipaj de poliție pentru a shtabili exact modul în care s-a produs accidentul.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`