Prima pagină » National » Un pensionar din Buzău se poate lăuda cu cea mai mare pensie! Cât a primit în plus în urma recalculării
Un pensionar din Buzău se poate lăuda cu cea mai mare pensie! Cât a primit în plus în urma recalculării

Un pensionar din Buzău se poate lăuda cu cea mai mare pensie! Cât a primit în plus în urma recalculării

29 aug. 2024, 23:20,
în National

În urma recalculării pensiilor în județul Buzău, un pensionar din sectorul privat a beneficiat de o majorare de 9.000 de lei, ajungând la un venit lunar de aproximativ 40.000 de lei.

În același timp, aproximativ 2.600 de pensionari nu au fost încă incluși în procesul de recalculare, deoarece pensiile lor au fost stabilite pe baza unor decizii judecătorești, potrivit Agerpres.

Cea mai mare creștere în urma recalculării a fost de 9.000 de lei

Conform datelor oferite de Casa Județeană de Pensii (CJP) Buzău, din totalul de 105.645 de pensionari supuși recalculării, 85.408 au beneficiat de majorări, în timp ce 20.237 au rămas cu pensia stabilită anterior. Procentul celor care au primit majorări este de 80,84%, distribuția fiind următoarea: 32.298 de pensionari au avut o creștere de până la 20%, 35.615 au înregistrat majorări între 20% și 40%, 14.062 au beneficiat de creșteri între 40% și 60%, iar 3.433 au avut creșteri de peste 60%. Procentul mediu al majorărilor este de 27,08%. Pe de altă parte, 19,16% dintre pensionari nu au beneficiat de nicio majorare.

În ceea ce privește cei 2.600 de pensionari neincluși în recalculare, aceștia vor primi decizii de revizuire după 1 septembrie. Majoritatea dintre aceștia au obținut pensiile prin hotărâri judecătorești care nu au avut la bază un stagiu de cotizare, fapt ce a împiedicat includerea lor în actuala aplicație informatică pentru recalculare. Cu toate acestea, pensiile lor nu vor fi reduse, iar aceștia vor continua să primească sumele stabilite anterior.

Cea mai mare creștere în urma recalculării a fost de 9.000 de lei, majorând pensia unui fost angajat din sectorul privat de la 31.000 la 40.000 de lei. Aceasta este cea mai mare pensie în județul Buzău, fiind stabilită pe baza criteriilor de contributivitate și nu pe baza unor pensii speciale.

De asemenea, CJP a primit peste 200 de solicitări săptămâna aceasta legate de recalcularea pensiilor sau de acordarea punctelor de stabilitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *