Un pacient din Bacău care a suferit un infarct miocardic a fost transferat cu elicopterul la o unitate medicală din Iași.
„Un nou caz grav a fost stabilizat cu succes la Spitalul Buhușean.
Un pacient în vârstă de 69 de ani din localitatea Lespezi, județul Bacău, care a suferit un infarct miocardic, a fost stabilizat de către o echipă medicală multidisciplinară la Compartimentul de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului „Prof. Dr. Eduard Apetrei” Buhuși.
După ce starea sa s-a ameliorat, conform protocolului a fost transferat cu elicopterul la o unitate medicală din Iași.
Este prioritar ca în astfel de situații să se intervină prompt, minutele fiind cele care fac diferența dintre viață și moarte. Doar normalitate, dar normalitatea care salvează vieți!”.