Prima pagină » Local » Un pacient a fost salvat de la moarte de medicii de la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie din Iași!

Un pacient a fost salvat de la moarte de medicii de la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie din Iași!

03 ian. 2023, 02:00,
BZI.ro, în Local

Ultima zi din anul 2022 s-a dovedit a fi una complicată pentru medicii de la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iași. Echipa de endoscopie a unităţii medicale a reacţionat la o urgenţă endoscopică, iar echipa de bronhologie, coordonată de dr. Mihaela Victoriţa Sandu, a intervenit la salvarea unui pacient ce a aspirat un corp alimentar străin în timp ce lua cina

Cei mai predispuși să aspire corpi străini sunt copiii. De asemenea, următoarele condiții, acțiuni și proceduri pot determina aspirarea de corpi străini în rândul adulților: reflex de deglutiție diminuat, reflex de tuse diminuat, persoanele cu retard mintal, determinat de folosirea de alcool și sedative, anestezia generală, dentiția deficitară, dispozitivele dentare, orale sau procedurile faringiene, sensibilitatea alterată, pierderea cunoștinței, convulsiile, trauma maxilofacială.

o imagine cu corpul străin

Un obiect solid sau semisolid, odată aspirat, se poate bloca în laringe sau faringe. Dacă obiectul este de ajuns de mare, poate să blocheze complet căile respiratorii, asfixia cauzând moartea rapid

Medicii de la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie din Iași i-au salvat viața unui pacient care a aspirat un corp alimentar în timpul cinei

o imagine din timpul extragerii corpului străin

Echipa de endoscopie a unităţii medicale a recţionat la o urgenţă endoscopică, iar echipa de bronhologie coordonată de dr. Mihaela Victoriţa Sandu a intervenit la salvarea unui pacient care a aspirat un corp alimentar străin în timp ce lua cina

Ultima zi a anului 2022 s-a dovedit a fi una de foc pentru medicii de la Spitalul Clinic De Pneumoftiziologie Iași. Echipa de endoscopie a unității medicale a intervenit de urgență în cazul unui pacient internat la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” Iași.

„Când lumea se pregătește să sărbatoarească și tu nu uiți că, de fapt, niciodată nu ești «în vacanță». Tot respectul şi admirația pentru colegii mei, medici de pretutindeni, cei care sunt astăzi (n.r. – 31 decembrie 2022) de serviciu sau au fost ieri (n.r. – 30 decembrie 2022) sau vor fi mâine (n.r. – 1 ianuarie 2023). Echipa de endoscopie a Spitalului Clinic De Pneumoftiziologie Iași a reacționat la o urgenţă endoscopică în Spitalul Clinic de Urgenţă «Sf. Spiridon» Iaşi”, a precizat dr. Radu Crişan Dabija, managerul Spitalului Clinic De Pneumoftiziologie Iași.

De asemenea, personalul medical din cadrul Spitalului Clinic De Pneumoftiziologie Iași a reuşit să-i salveze viața unui pacient internat la Secția Pneumologie IV „Dr. Clunet”, care a aspirat un corp alimentar străin în timpul cinei.

„Seara complicată la Spitalul Clinic De Pneumoftiziologie Iași a continuat. Fiindcă legea seriilor este adevărată, echipa de bronhologie, condusă de Mihaela Victoriţa Sandu, a intervenit la o altă urgenţă care amenința viața unui pacient. Un pacient internat în cadrul Secției Pneumologie IV «Dr. Clunet» a aspirat un corp străin alimentar în timp ce lua cina. A fost transportat de urgență în ATI Pneumologie, unde colegii mei au reușit extracția completă a fragmentului alimentar, pacientul fiind acum în afara oricărui pericol. O felicit pe colega mea, dr. Mihaela Sandu, dar şi pe doamna asistent Alexa Agurita pentru această reușită. Pacientul este stabil, în grija prietenului şi colegului nostru de la ATI – dr. Narcis Andrioaie.

Mulțumim pentru promptitudine şi colegilor de la Serviciul de Ambulanţă Județean Iași”, a transmis dr. Radu Crişan Dabija.

o imagine cu dr. Radu Dabija in timpul unui interventii

Din fericire, datorită promptitudinii cu care au intervenit medicii de la Spitalul Clinic De Pneumoftiziologie Iași, cei doi pacienţi sunt înafara oricărui pericol

Aspirația unui corp străin poate provoca, într-un timp foarte scurt, decesul

Aspirația unui corp străin reprezintă o ur­gen­ță medicală majoră, chiar și în absența unei simptomatologii la momentul prezentării, întrucât acesta se poate mobiliza în orice clipă, își poate schimba poziția, ca urmare a unui acces de tuse, de exemplu, putând determina obstrucția totală a unei bronhii sau trahei, și poate cauza stop respirator.

Un obiect solid sau semisolid, odată aspirat, se poate bloca în laringe sau faringe. Dacă obiectul este de ajuns de mare, poate să blocheze complet căile respiratorii, asfixia cauzând moartea rapid. Gradele incomplete de obstrucție sau trecerea obiectului obstructiv inferior de carină poate determina semne și simptome mai puțin severe.

Simptomele cronice debilitante de infecții recurente apar în extracția tardivă a obiectului, iar pacientul poate rămâne asimptomatic. Obiectul aspirat poate scăpa identificării în unele cazuri. Cele mai frecvente obiecte aspirate sunt semințele, fragmentele de oase, jucăriile mici, unghiile, monedele, fragmentele de instrumentar medical și aparatele dentareCopiii prezintă risc de a aspira jucării, bomboane sau semințe.

De asemenea, copiii cu vârste între 1 și 3 ani mestecă incomplet cu incisivii înainte ca molarii să erupă, iar obiectele pot fi propulsate posterior, declanșând reflex de inhalare. Din nefericire, mortalitatea apare din cauza aspirării acute, iar morbiditatea poate interveni din cauza hipoxiei acute, în timpul episoadelor acute sau a distrucției cronice pulmonare, printr-un corp străin aspirat de lungă durată.

Din fericire, datorită promptitudinii cu care au intervenit medicii de la Spitalul Clinic De Pneumoftiziologie Iași, cei doi pacienţi sunt în afara oricărui pericol.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *