Prima pagină » Local » Un nou șef peste militarii ieșeni. Garnizoana din Copou va avea un nou comandant
Un nou șef peste militarii ieșeni. Garnizoana din Copou va avea un nou comandant

Un nou șef peste militarii ieșeni. Garnizoana din Copou va avea un nou comandant

30 nov. 2019, 04:00,
Vlad Rotaru în Local

Brigada militară din dealul Copoului va avea în zilele următoare o nouă conducere. De luni, 3 decembrie, la Garnizoana ieșeană se va instala un nou comandant, nominalizarea acestuia fiind deja parafată la cel mai înalt nivel

La începutul săptămânii viitoare, în Copou, va avea loc un eveniment special dedicat militarilor. Astfel, luni, 2 decembrie 2019, începând cu ora 13.00, la Palatul Oștirii din Copou, va avea loc ceremonia de predare-primire a comenzii Brigăzii 15 Mecanizată „Podu Înalt”. Colonelul Daniel Pop va prelua comanda de la colonelul Ionel-Lucian Sandu. La festivitate vor fi prezenți locțiitorul Șefului Statului Major al Forțelor Terestre, general maior Dorin Blaiu, locțiitorul comandantului Diviziei 4 Infanterie „Gemina”, general de brigadă Nicolae Tonu. Vor mai fi prezenți și reprezentanți ai administrației publice locale, șefii instituțiilor ieșene din sistemul național de apărare, precum și militarii Brigăzii 15 Mecanizată.

Cine este noul comandant?

Colonelul Daniel Pop a îndeplinit numeroase funcții de-a lungul carierei. Acesta a fost pe rând comandant al Batalionului 32 Cercetare, Supraveghere „Mircea” din Timișoara, șef al Operațiilor și Instrucției la Brigada 81 Mecanizată „General Grigore Bălan” din Bistrița. A mai fost și locțiitor al comandantului la Brigada Multinațională Sud-Est din Craiova. Este decorat cu mai multe distincții militare. Colonelul Pop este absolvent al cursului postuniversitar de perfecționare Operații Multinaționale Întrunite la Universitatea Națională de Apărare „Carol I” din cadrul Colegiului de Management al Crizelor și Operațiilor Multinaționale. Este absolvent și al cursului postuniversitar al Departamentului Operații Întrunite și Studii Strategice și de Securitate la aceeași instituție și deține o diplomă de master în științe militare. În anul 2016 a obținut titlul de doctor în științe militare, la Universitatea Națională de Apărare „Carol I” București. De asemenea, are o diplomă de licență în științe juridice la Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir” București.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
25 decembrie 2024
25 decembrie 2024