Prima pagină » Actualitate » Un medic de familie ne lămurește când e cel mai bine să ne vaccinăm

Un medic de familie ne lămurește când e cel mai bine să ne vaccinăm

25 sept. 2020, 12:47,
Cristian ZAVASTIN în Actualitate

Rodica Tănăsescu, medic de familie, ne lămurește când e cel mai bine să ne vaccinăm.

„Este preferabil ca imunizarea pacienţilor cronici să se facă începând cu 15 octombrie. Pentru că experienţa ne-a arătat că gripa ajunge în România, de obicei, după Anul Nou sau în a doua jumătate a lunii decembrie. Nu numai că este suficient timp să se producă anticorpii, dar eficienţa maximă a vaccinului este acoperită pe 6 luni. Pe noi ne interesează să fim acoperiţi şi în aprilie, pentru că, uneori, sunt cazuri de îmbolnăvire şi atunci. Aşa că, dacă vaccinăm între 15 octombrie şi 15 noiembrie, va fi foarte bine, ca să avem o imunitate bună în toată perioada la risc“, a declarat Rodica Tănăsescu.

Un medic de familie ne lămurește când e cel mai bine să ne vaccinăm

Cabinetele medicilor de familie urmează să primească primele doze din vaccinul gripal cumpărat de Ministerul Sănătăţii pentru imunizarea din această toamnă. În farmacii, un vaccin costă puţin peste 50 de lei, dar se găseşte cu greu.

Medicul de familie Rodica Tănăsescu susține că imunizarea pacienţilor cronici ar trebui să se facă începând cu 15 octombrie.

„Este preferabil ca imunizarea pacienţilor cronici să se facă începând cu 15 octombrie. Pentru că experienţa ne-a arătat că gripa ajunge în România, de obicei, după Anul Nou sau în a doua jumătate a lunii decembrie. Nu numai că este suficient timp să se producă anticorpii, dar eficienţa maximă a vaccinului este acoperită pe 6 luni. Pe noi ne interesează să fim acoperiţi şi în aprilie, pentru că, uneori, sunt cazuri de îmbolnăvire şi atunci. Aşa că, dacă vaccinăm între 15 octombrie şi 15 noiembrie, va fi foarte bine, ca să avem o imunitate bună în toată perioada la risc“, este de părere Rodica Tănăsescu.

Dozele de vaccine nu au ajuns încă la medicii de familie

Medicul susține că abia luna viitoare vor veni dozele pentru pacienţii cronici.

„Încă nu am primit dozele de vaccin, dar am primit telefon că ni le vor trimite. Deocamdată, vom primi câteva doze pentru copiii mici, cu vârste între 3 şi 5 ani, care trebuie să facă două doze la interval de o lună şi pentru gravide. Ei au prioritate. Abia în octombrie vor veni dozele pentru pacienţii cronici. Anul acesta s-a întâmplat şi un lucru bun şi pe care trebuie să-l recunoaştem: este prima dată în experienţa mea de medic în care ni s-a promis că ne aduc ei vaccinurile, adică nu ne vom mai duce fiecare cu gentuţa. Ni le vor aduce cu ladă frigorifică, aşa cum trebuie să fie aduse“, precizează Rodica Tănăsescu.

Ministerul Sănătății anunță că a început distribuirea vaccinului gripal

Ministerul Sănătăţii anunţa la începutul săptămânii trecute că a demarat distribuirea la nivel naţional a primei tranşe de vaccin gripal.

Pentru sezonul 2020-2021 au fost cumpărate trei milioane de doze de ser, cantitate dublă faţă de anul trecut, potrivit declaraţiilor oficiale.

„Avem posibilitatea creşterii cantităţii de vaccin până la patru milioane de doze, în funcţie de evoluţia epidemiologică şi de cerere“, a declarat ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru.

Pacienţii mai expuşi îmbolnăvirilor sunt vârstnicii, copiii, gravidele, personalul medical, cei cu astm, BPOC, cu boli cardiovasculare, cu diabet, obezi şi cu boli autoimune.

Bugetul.ro
Directivă UE pentru România care nu mai suportă amânare. Sistemul bancar din țara noastră trebuie să implementeze rapid ce se cere de la Bruxelles
redactia.ro
Cum a apărut Ilinca Simion la secția de vot din Mogoșoaia? Ce rochie a ales să poarte
Bugetul.ro
Spaima care vine dinspre UE! Guvernul României ar putea primi ordin să mărească toate salariile actuale din sistemul bugetar în perioada următoare
a1.ro
Cum a apărut Ilinca Simion la secția de votare pentru alegerile prezidențiale 2025, turul 2. Simion şi Georgescu, împreună la vot
Playtech.ro
Zodiile care au parte de mari dezamăgiri după 18 mai. Sunt lovite din toate direcţiile
observatornews.ro
O tânără din Bacău a pierdut 160.000 de euro, crezând în promisiunile unei ghicitoare de pe TikTok
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Prezența la urne. Alegeri prezidențiale, turul 2. George Simion sau Nicușor Dan. Live Text
realitatea.net
Colesterolul redus într-o săptămână. Cinci pași recomandați de nutriționiști
SportpeSurse
Scene incredibile la urna de vot, cu Ion Țiriac. Mesaj controversat transmis fără să scoată o vorbă
Playtech.ro
Ţinuta aleasă de Mirabela Grădinaru pentru a vota a surprins. Imaginile momentului cu partenera lui Nicusor Dan
Dailybusiness.ro
Românii, „salahorii” Europei: Muncim cel mai mult, dar trăim cel mai puțin!
RomaniaTV
Familia Sterp, din nou în culmea fericirii. Denisa și Iancu Sterp se pregătesc să devină părinți! Fanii i-au felicitat!
stiriromania.ro
La 57 de ani, Carmen a devenit cea mai în vârstă mamă de gemeni din România. Partenerul, cu 22 de ani mai tânăr
RomaniaTV
Durerea Mirabelei Grădinaru. Nimeni nu a știu până acum. Prin ce dramă a trecut partenera lui Nicușor Dan: Cel mai tare m-a afectat
redactia.ro
Cum a apărut Mirabela Grădinaru la secția de vot din Făgăraș? Ce rochie a purtat
ego.ro
Oana Roman, momente dramatice, EXCLUSIV: ”O relație abuzivă și toxică...”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`