Un manifest prezidențial! Editorial semnat de prof. univ. dr. Adrian Severin, expert ONU și OSCE respectiv fost ministru al Afacerilor Externe și europarlamentar

12. Mesaj către membrii puterii judecătorești

Președintele României este mediator între puterile statului dintre care formal cea mai independentă și informal cea mai controlată este puterea judecătorească.

Cu excepția judecătorilor, nici un alt oficial al altei puteri (legislativă și executivă) nu este inamovibil. Aceasta reprezintă sau ar trebui să reprezinte o garanție a independenței judecătorilor, iar independența, odată garantată, ar trebui să constituie temelia capacității lor de a judeca obiectiv, numai în conformitate cu legea, a cărei interpretare este dată prin filtrul conștiinței lor morale și profesionale. Într-un stat guvernat de lege toată lumea trebuie să respecte legea și să o apere, dar judecătorii sunt singurii apărători nu numai ai legii, ci și ai dreptului; dreptul fiind acela care guvernează legea și nu invers. Dreptul este expresia în termeni juridici a legilor obiective ale naturii – natură fizică și chimică, natură biologică, natură psihologică / umană.

Legea trebuie cunoscută și se prezumă a fi cunoscută de toți. Cunoașterea dreptului este obligația judecătorilor. Ei trebuie nu doar să asigure aplicarea legii, ci și conformitatea acesteia cu dreptul, astfel încât să nu se ajungă ca legile care sfidează logica dreptului să împingă faptele spre revoltă împotriva lor. În acest sens și doar în acest sens, corpul judecătorilor constituie o putere. De aceea și activitatea judecătorilor trebuie să aibă caracteristicile actelor puterii. Și, evident, tot de aceea, în activitatea ei puterea judecătorească se ciocnește cu celelalte două puteri.

Stirile PROTV

Rusia cere Occidentului să ”înceapă negocierile” pentru a pune capăt ”distrugerii populației ucrainene”

RomaniaTV

Lidia Buble a făcut anunțul despre sarcină. Artista este în culmea fericirii: „Nu vreți să știți ce împlinire pot să simt”

În punctul de întâlnire dintre puteri trebuie să se găsească, potrivit Constituției noastre, Președintele Republicii. Ca garant al Constituției și totodată, ca mediator, acesta trebuie să își folosească autoritatea, în sensul de auctoritas sau potestas, iar nu de imperium (el nedispunând de instrumente executive, ci numai de „puterea” morală a cuvântului înțelept și a respectului câștigat), pentru a face ca nici una dintre puteri să nu intre pe teritoriul celeilalte și totodată ca ele să se găsească într-un echilibru apt a permite fiecăreia, de manieră neconflictuală, adică prin simpla sa poziționare, să excludă posibilele abuzuri ale celorlalte.

În prezent, două sunt principalele amenințări la adresa independenții puterii judecătorești. În primul rând, confuzia dintre judecători și procurori, în condițiile în care aceștia din urmă (care aparțin puterii executive), având dreptul de a declanșa urmărirea penală și acțiunea penală, îi supun abuziv, pe cei dintâi unei adevărate terori. Până când procurorii nu vor fi așezați la locul lor în societate, independența judecătorilor va fi în pericol.

Procurorii lucrează, ca avocați ai statului, așa cum este firesc, sub autoritatea ministrului justiției, deci a guvernului, și cooperează, tot firesc, cu serviciile de informații, ele însele componente ale executivului. Acest mecanism trilateral – guvern, parchet, servicii – riscă să constituie instrumentul politizării justiției. Prin discursul său public, deci prin puterea cuvântului său și prin autoritatea sa morală, Președintele trebuie să asigure desfacerea acestei „monstruoase coaliții”.

În al doilea rând, puterea judecătorească este amenințată de penetrarea directă a serviciilor de informații, care au ajuns să aibă propria lor agendă și să considere domeniul justiției ca fiind propriul lor „spațiu tactic”. Ca persoană autorizată să prezideze CSAȚ, chiar dacă asta nu înseamnă că serviciile de informații îi sunt subordonate, Președintele Republicii trebuie să asigure coordonarea membrilor acestei instituții și să îndrume deciziile lor comune, în așa fel încât puterea judecătorească să rămână neatinsă de ambițiile și agendele acelor servicii.

În ceea ce privește relația cu legislativul, Președintele poate și trebuie să trimită spre reexaminare toate legile care aduc limitări (directe sau indirecte) independenței puterii judecătorești, ori după caz, să sesizeze Curtea Constituțională, înainte de ratificare, asupra inadvertențelor dintre prevederile acestora și prevederile legii fundamentale.

De asemenea, el va trebui să preia toate constatările puterii judecătorești cu privire la conflictele dintre drept și legislație și, în cazurile în care situația nu poate fi îndreptată pe calea interpretării judiciare, să încurajeze Guvernul pentru a iniția amendamentele legislative necesare.

Președintele nu poate iniția legislație, dar poate avertiza Guvernul asupra nevoii de a o face. Puterea judecătorească nu poate legifera, dar aplicând legile în lumina dreptului poate da actului normativ interpretarea care este conformă cu logica acestuia, atunci când constată că dreptul a devenit victima unui abuz de putere legislativă. Dacă de aici rezultă un conflict dintre puterea judecătorească și cea legislativă, Președintele Republicii este prima instanță chemată să încerce stingerea lui prin mediere, înainte ca, în cazul eșecului medierii, să fie sesizată Curtea Constituțională în vederea pronunțării unei decizii definitive și general obligatorii.

Ca garant al Constituției și a suveranității naționale, Președintele trebuie să acționeze și pentru naționalizarea justiției române. Aceasta înseamnă combaterea concepției potrivit căreia judecătorii români ar trebui să judece în lumina unor așa zise interese europene, care ar fi diferite de interesele românești și, de aceea, nu ar intra în cadrul celui mai mic numitor comun al intereselor statelor membre. De asemenea, Președintele va trebui să pledeze pentru ca nici un judecător român să nu pună dreptul UE deasupra Constituției României.

Ca mediator între stat și societate, Președintele va trebui să vegheze și, după caz, să se pronunțe public în asigurarea unor procese echitabile, în care drepturile omului să fie respectate. În acest sens va colabora permanent cu Consiliul Superior al Magistraturii, Curtea Constituțională și Avocatul Poporului.

Astfel Președintele României va crea cadrul pentru ca fiecare cetățean să trăiască într-o ordine de drept sănătoasă sub guvernarea legii adoptate democratic în condițiile separării și echilibrului puterilor statului.

CANDIDATUL CARE SUBSCRIE ACESTUI MESAJ ARE VOTUL MEU!

13. Mesaj către corpul diplomatic

Se spune că Președintele României are conducerea politicii externe românești. Este fals!

Constituția noastră prevede clar că politica externă (ca și cea internă) a statului este realizată de Guvern, potrivit programului său aprobat de Parlament. În ceea ce privește Guvernul, acesta nu răspunde decât în fața Parlamentului, iar nu a Președintelui.

De aceea, prezența de până acum a Președintelui în Consiliul european a fost un act neconstituțional prin care a fost uzurpată puterea executivului. Președintele reprezintă statul, desigur, dar a-l reprezenta nu înseamnă a-l putea angaja. Astfel, participarea sa la reuniunile Consiliului european nu a putut avea efecte angajatorii decât în măsura în care Guvernul a înțeles să se supună neconstituțional unei instituții, cea prezidențială, căruia nu îi era subordonat.

Președintele este, însă, mediator între stat și societate, iar acest rol este instrumentul constituțional pus la dispoziția sa pentru a garanta Constituția, suveranitatea și independența statului. Or, în momentul de față, în relațiile interne statul român este un stat eșuat care se mișcă anomic, iar în relațiile internaționale este un teritoriu lipsit de suveranitate, locuit de o populație care zi de zi, ceas de ceas și în proporție de masă își pierde identitatea culturală, coeziunea socială și demnitatea națională, membrii săi văzându-se deposedați de statutul de cetățeni în favoarea celui de supuși.

În această situație extraordinară, dând glas dorințelor legitime ale societății românești, astfel cum au fost ele consacrate prin referendum în legea fundamentală a țării, Președintele României are obligația să ceară renaționalizarea acțiunii externe a statului român (deci, și a diplomației românești), precum și dreptul de a solicita profesionalizarea acesteia.

Nu este admisibil să avem diplomați care sunt mai preocupați de promovarea și apărarea intereselor NATO (adică ale SUA) și UE (adică ale Occidentului european colectiv) în România, în loc să se lupte pentru a promova interesele românilor în raporturile cu statele lumii, organizațiile, alianțele și entitățile politice transnaționale. Este inadmisibil să avem diplomați români care nu știu că pentru a fi bun european, trebuie să fii bun român, precum și că nu există nici o incompatibilitate între a fi bun român și a fi bun european.

Relația cu UE sau mai exact relațiile din cadrul UE nu țin de politica externă, ci de politica internă, întrucât UE, ca uniune de state și de cetățeni, este o entitate politică transnațională de tip (con)federal. Ea este, însă, o (con)federație sui generis ai cărei membri sunt state-națiune suverane. Acestea nu au cedat suveranitate, ci numai au delegat exercițiul unora dintre atributele suveranității pentru a fi gestionate în comun interesele lor comune, în beneficiul comun. De aceea, pe de o parte, în Consiliul European nu își au locul Președinții unor republici parlamentare, precum România, ci șefii executivelor lor, iar pe de altă parte, Uniunea nu poate avea alte interese decât cele ale membrilor. Doar interesele naționale specifice, adică cele care nu sunt comune, țin de domeniul relațiilor internaționale și diplomația română trebuie să le promoveze în lume, după caz, având grijă să le asigure perfecta compatibilitate cu interesele comune apărate de UE.

În altă ordine de idei, este absurd să avem ambasadori politici, dar miniștri de externe diplomați. România are nevoie de oameni politici de calitate care să îi planifice și conducă acțiunea externă, în calitate de miniștri, și totodată să dispună de ambasadori de carieră. De asemenea, cariera diplomatică trebuie gestionată pe baza principiului meritocrației, iar nu după păguboasele obiceiuri ale nepotismului și favoritismului.

Devierile diplomației române de la aceste valori, principii și reguli, au fost generate în ultimele decenii tocmai de cei care trebuiau să își mobilizeze autoritatea morală pentru a le combate, și anume de către Președinții României care nu s-au mulțumit să uzurpeze puterea executivă, dar, după ce au confiscat-o, au și exercitat-o abuziv.

Președintele nu numește nici miniștrii de externe nici ambasadorii. Aceștia sunt numiți de guvern. El poate cere, însă, primului ministru și Parlamentului, să nu propună, respectiv să nu acorde vot de încredere pentru miniștri de externe așa zis tehnocrați sau ambasadori politici. Ca garant al Constituției, Președintele este ținut să observe că ordinea constituțională românească prevede exclusiv formarea de guverne politice, ceea ce îl obligă să se opună la constituirea unor guverne care explicit sau implicit se conturează ca guverne de tehnocrați.

Când este vorba de miniștri care se bucură de acoperirea votului de încredere parlamentar acordat listei guvernamentale, Președintele va putea fi acela care va solicita Curții Constituționale să rezolve litigiul juridic de natură constituțională având ca obiect invalidarea miniștrilor al căror angajament politic public contravine literei și spiritului Constituției. A garanta Constituția înseamnă că nu poți formaliza accesul în Guvern al unor persoane care în mod inechivoc se declară împotriva valorilor fundamentale proclamate de aceasta, și mai ales a celor cu referire la care este interzisă revizuirea legii fundamentale.

În cazul remanierii, Președintele, în baza dreptului său de a avertiza, poate cere o singură dată guvernului, mai exact primului ministru, să reconsidere propunerea făcută. El poate, însă, refuza emiterea decretului pentru acordarea mandatului ministerial unei persoane ale cărei poziții publice sunt declarat contrare valorilor înscrise în Constituție. În măsura în care premierul va socoti că astfel s-a născut un litigiu juridic de natură constituțională, va putea solicita, în numele guvernului, intervenția Curții constituționale, pentru soluționarea definitivă a problemei.

Mutatis mutandis, în același fel Președintele trebuie să procedeze și atunci când Guvernul îi cere să îndeplinească procedura de acreditare a ambasadorilor români în străinătate.

Conform dispozițiilor constituționale, Președintele încheie tratatele internaționale negociate de guvern (desigur, în limitele mandatului acordat acestuia de Parlament pe baza programului său de guvernare), ceea ce înseamnă că nu are nici dreptul de a negocia el însuși în mod direct, nici pe acela de a negocia indirect, indicând executivului condițiile negocierii.

Actul încheierii se realizează prin semnare care nu poate fi refuzată în nici o situație. În cazul în care Președintele consideră că tratatul negociat de guvern prezintă vicii de oportunitate, îi poate recomanda guvernului, o singură dată, să reconsidere clauzele discutabile, după aceea fiind ținut să remită documentul legislativului pentru ratificare. În cazul în care tratatul prezintă indicii de neconstituționalitate, Președintele, ca garant al ordinii constituționale, este obligat să ceară Curții Constituționale verificarea conformității cu Constituția, fie înainte fie după ratificarea parlamentară. Procedând astfel, el își va exercita și funcția de mediator între stat și societate. Președintele nu va negocia, însă, tratate internaționale în locul Guvernului și nici nu va încerca să instruiască Guvernul în legătură cu negocierea lor.

De asemenea, nu va angaja politic România față de interlocutorii externi cu care se întâlnește decât cu acordul Guvernului. Astfel de întâlniri și discuții nu pot avea alt obiectiv decât susținerea politicii externe a executivului și pentru a-i fi opozabile acestuia, vor avea loc totdeauna în prezența ministrului român al afacerilor externe sau a unui reprezentant al său.

CANDIDATUL CARE SUBSCRIE ACESTUI MESAJ ARE VOTUL MEU!

Va urma: în episodul următor vor fi prezentate mesajele către armată și serviciile de informații.