Un bărbat din localitatea Ciortești a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a distrus mai multe bunuri. Ieșeanul aflat sub influența alcoolului și-a amintit faptul că nu a fost plătit corespunzător de șeful său. S-a enervat și s-a dus acasă la acesta, unde a încercat să-i incendieze și distrugă mai multe lucruri.
Prejudiciul creat de ieșean se ridică la aproximativ 10.000 lei.
„La data de 07.12.2021, Parchetul de pe lângă Judecătoria Răducăneni a înaintat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Răducăneni referatul cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile a inculpatului M. R. pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere prev. de art. 253 alin.1 şi 4 C.pen.
La data de 04.12.2021, în jurul orelor 22:00, inculpatul M.R. fiind sub influenţa băuturilor alcoolice şi pe motiv că nu a fost remunerat corespunzător pentru munca prestată persoanei vătămate C.M., s-a deplasat la locuinţa acesteia situată în satul și comuna Ciorteşti, cu intenţia de a incendia bunuri. Ajuns la imobilul în cauză, inculpatul a pătruns în curte şi a încercat să incendieze un depozit de furaje şi un adăpost pentru animale, aruncând în direcţia bunurilor cu mai multe beţe de chibrit, nereuşind aprinderea materialului furajer (lucerna uscată). În continuarea acţiunilor sale, inculpatul M. R. s-a deplasat în apropiere, unde se aflau trei euro-containere de selectare a deșeurilor, de unde a ridicat o bucată de plastic, pe care a folosit-o la aprinderea şi propagarea incendiului. După această acţiune, M.R. a privit aproximativ două minute propagarea incendiului, ulterior deplasându-se către domiciliul sau, unde a rămas până în dimineaţa zilei de 05.12.2021. În incendiu a ars o anexă gospodărească şi un stog de fân, valoarea acestora fiind de aproximativ 10.000 lei.
Prin Încheierea nr. 23/JDL din data de 07.12.2021, pronunţată de Judecătoria Răducăneni în dosarul nr. 1252/286/2021, s-a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a inculpatului M.R., începând cu data de 07.12.2021 şi până la data de 05.01.2022 inclusiv.
La faţa locului nu au fost reprezentanţi ai mass-media.
Precizăm că măsurile procesuale dispuse în cauză nu sunt de natură să înfrângă prezumţia de nevinovăţie a persoanei cercetate”, potrivit prim-procurorului al Parchetului de pe lângă Judecătoria Răducăneni, Bosînceanu Constantin-Daniel.