Un bărbat a câștigat procesul intentat uneia dintre cele mai cunoscute firme de morărit și panificație din România, respectiv Șapte Spice SA. Vasile Huludeț a fost demis de șefii companiei după ce și-a pozat un coleg dezbrăcat. Mai mult, angajatul i-ar fi trimis pozele soției celui fotografiat, prin intermediul rețelei de socializare Facebook
Proces de pomină, pe rolul instanțelor din Iași! Un bărbat a dat în judecată una dintre cele mai renumite firme de morărit și panificație din România. Vasile Huludeț le-a cerut magistraților din cadrul Tribunalului Iași să dispună anularea deciziei prin intermediul căreia i-a fost desfăcut disciplinar contractul de muncă.
Recent, judecătorii ieșeni au admis în parte acțiunea formulată de bărbat.
„Instanța admite, în parte, contestația formulată de Vasile Huludeț în contradictoriu cu intimata SC Șapte Spice SA. Anulează, în parte, decizia din 6 septembrie 2018, emisă de intimată. Înlocuiește sancțiunea disciplinară a desfacerii contractului individual de muncă cu sancțiunea reducerii salariului de bază pe o perioada de 3 luni cu 10 la sută. Obligă intimata să îi achite contestatorului despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate, precum și celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul de la data expirării celor 3 luni sancționatorii. Obligă intimata să îi achite contestatorului suma de 500 de lei, reprezentând cheltuieli de judecată”, au precizat judecătorii ieșeni. Decizia nu este definitivă.
Vasile Huludeț a dat în judecată compania Șapte Spice SA
Procesul intentat de Vasile Huludeț companiei Șapte Spice SA a început pe 9 octombrie 2018. Prin cererea de chemare în judecată, bărbatul a cerut anularea Deciziei din 6 septembrie 2018, prin care a fost aplicată sancțiunea disciplinară a desfacerii disciplinare a contractului de muncă, începând cu data de 7 septembrie 2018. De asemenea, el a solicitat obligarea companiei la plata de despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate, de care ar fi beneficiat salariatul în cazul în care contractul individual de muncă ar fi continuat, precum și obligarea firmei la plata cheltuielilor de judecată.
„Am calitatea de salariat contractual al firmei la punctul de lucru situat în municipiul lași. Contractul individual de muncă este înregistrat la ITM lași de pe 3 iulie 2014 și are un singur act adițional, înregistrat pe 15 mai 2017. Pe 6 septembrie 2018 mi-a fost aplicată sancțiunea disciplinară a desfacerii disciplinare a contractului de muncă, începând cu 7 septembrie 2018. Motivarea acestei decizii a fost «fotografierea angajatului V.S. în ipostaze indecente, fără pantaloni și chiloți și trimiterea pozelor, prin intermediul Facebook, soției acestuia”. Consider sancțiunile aplicate ca fiind nelegale”, a precizat ieșeanul Vasile Huludeț în fața judecătorilor.
Ce a mai spus ieșeanul despre sancțiunea primită
Vasile Huludeț a mai susținut că, potrivit legislației, are dreptul de a contesta sancțiunea primită. Mai mult, el a afirmat că nicio măsură de acest gen nu poate fi dispusă înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile. Acesta a spus că, pe 21 august 2018, a fost convocat la sediul societății pentru a doua zi, dar convocarea respectivă este lovită de nulitate. În plus, ieșeanul a menționat că, în actul sancționator, se vorbește despre înscrisuri ulterioare, fiind consemnată doar varianta colegului său, V.S.
„Salariatul V.S. constituie un real pericol pentru colegii de muncă care își desfășoară activitatea împreună cu el, în același schimb, fiind sub influența băuturilor alcoolice. Despre aceste aspecte au fost discuții îndelungate între mine și conducerea unității, care nu a luat nicio măsură, fiindu-i comunicat doar să își vadă de treaba lui. La momentul ieșirii din tură, la vestiar, salariatul V.S. era cel care se distra de minune, mergând prin unitate fără echipamentul de protecție, fiind cel care s-a dezbrăcat voluntar. Toată tura se afla la serviciu și se amuza de comportamentul acestuia, dar starea de euforie a fost mult mai puternică, salariații, în majoritate, considerând scena un simplu divertisment.
În momentul intrării contestatorului în vestiar, le-am atras atenția colegilor asupra comportamentului acestuia, dar am fost pus la punct chiar de personajul principal, omul gol. Atunci i-am făcut fotografia acestuia, spunându-i că voi da conducerii un referat în care să cer sancționarea lui pentru acest tip de comportament. Ulterior, un alt salariat, F.P., a trimis poza pe Facebook. Eu nu am nicio contribuție la distribuirea acestui manifest în spațiul public, astfel încât sancționarea mea este totalmente netemeinică”, a subliniat Vasile Huludeț în fața magistraților.
Ce au spus reprezentanții renumitei companii Șapte Spice
Reprezentanții companiei Șapte Spice SA au cerut respingerea acțiunii formulată de ieșeanul Vasile Huludeț.
„Ne aflăm în situația unei nelegalități prevăzută de Codul Muncii. Pe 14 august 2018, în intervalul orar 9:00 – 12:00, salariatul V.S. a fost agresat fizic și verbal de către colegul F.P., care l-a dezbrăcat, iar Vasile Huludeț l-a fotografiat cu telefonul propriu în ipostaze indecente (fără pantaloni și chiloți) și a transmis pozele prin intermediul Facebook numitei E.S. (soția lui V.S.), fapt ce l-a pus într-o situație jenantă față de soție și colegi. Derularea evenimentelor din 14 august 2018 au fost sesizate către V.S.. Ulterior, managerul de siloz a întocmit un referat privind faptele din 14 august 2018 săvârșite de F.P. și Vasile Huludeț. Pe baza referatului a început cercetarea disciplinară a salariatului Vasile Huludeț”, au menționat cei de la Șapte Spice SA.
Aceștia au adăugat că a fost întocmită o comisie pentru cercetare disciplinară, a fost emisă o convocare, apoi a fost remisă o rectificare a convocării.
„Contestatorul nu este la prima convocare, cercetare, în urma căreia s-au emis decizii de sancționare. Vasile Huludeț s-a prezentat la data convocării, a dat o notă explicativă, recunoscând situația evenimentului din 14 august 2018. Ulterior, acesta a fost sancționat disciplinar prin desfacerea contractului de muncă”, au afirmat cei de la Șapte Spice SA.
Conform acestora, și F.P. a fost sancționat disciplinar, prin desfacerea contractului de muncă, pentru că l-a dezbrăcat pe colegul V.S. Mai mult, ei susțin că, de fapt, V.S. nu s-a aflat sub influența alcoolului, conform raportului întocmit de serviciul de pază al unității.
„Ipoteza cu dezbrăcarea voluntară și «lui V.S. i-au căzut pantalonii si chiloții din cauza că era beat» nu reflectă realitatea din teren, având în vedere că este greu să-ți cadă involuntar și chiloții. Acest comportament al contestatorului Vasile Huludeț este instigator și batjocoritor”, au încheiat cei de la Șapte Spice.
La ce concluzie au ajuns judecătorii ieșeni
Judecătorii ieșeni au dat publicității modalitatea în care au ajuns la sentința prin care au admis în parte cererea formulată de Vasile Huludeț, de meserie ambalator manual la Departamentul de Producție Siloz.
„Stabilirea sancțiunii disciplinare nu poate avea loc în mod arbitrar, ci în funcție de analiza riguroasă și cumulativă a criteriilor statornicite expres de lege. Numai o corelare justă a sancțiunii cu gravitatea faptei este de natură să asigure realizarea rolului educativ și preventiv al răspunderii. Sancțiunile se aplică gradual, în funcție de fapta comisă, de eventualele urmări, de gradul de vinovăție al salariatului, precum și de orice date concludente, eventualele sancțiuni dispuse anterior.
Așa fiind, gravitatea sancțiunii trebuie să fie proporțională cu gravitatea abaterii. Instanța constată că, într-adevăr, contestatorul a încălcat prevederile Regulamentului Intern. În considerarea criteriilor menționate, având în vedere și caracterul gradual al sancțiunilor disciplinare prevăzute de Codul Muncii, respectiv sancțiunile cu avertisment scris și reducerea salariului cu 10 la sută pe o lună suferite de contestator, instanța reține că aplicarea de către intimată a sancțiunii constând în desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă excede gravității faptelor săvârșite”, au afirmat magistrații ieșeni.