Prima pagină » Local » Un ieșean, la un pas de o condamnare din cauza pasiunii pentru pescuit. Judecătorii au decis să-l ierte, deși a încălcat legea în repetate rânduri (EXCLUSIV)

Un ieșean, la un pas de o condamnare din cauza pasiunii pentru pescuit. Judecătorii au decis să-l ierte, deși a încălcat legea în repetate rânduri (EXCLUSIV)

18 mai 2022, 02:00, 1 ,
Ciprian Nedelcu în Local

Din cauza pasiunii sale pentru pescuit, un ieșean a fost la un pas de o condamnare. Astfel, ieri, magistrații din cadrul Judecătoriei Iași au decis renunțarea la aplicarea vreunei pedepse în cazul lui Cătălin Ciopeică. Ieșeanul acuzat de încălcarea legislației privind pescuitul a primit doar un avertisment din partea judecătorilor.

Un ieșean a fost la un pas de o condamnare din cauza pasiunii pentru pescuit. Așadar, magistrații din cadrul Judecătoriei Iași au decis ieri renunțarea la aplicarea vreunei pedepse în cazul lui Cătălin Ciopeică.

Ieșeanul acuzat de pescuit comercial sau sportiv fără licenţă sau autorizaţie în formă continuată, pescuitul prin orice metode al reproducătorilor, în perioada de prohibiţie, şi distrugerea icrelor embrionate de peşte în zonele de reproducere naturală și producerea, importul, comercializarea, deţinerea sau folosirea la pescuit de către persoanele neautorizate a năvoadelor, voloacelor, prostovoalelor, vârşelor, vintirelor, precum şi a altor tipuri de unelte de pescuit comercial în formă continuată a primit doar un avertisment din partea judecătorilor. În edițiile anterioare, reporterii cotidianului BZI au prezentat un caz similar.

Lăsat fără ustensilele de prins pește

Chiar dacă i-au dat doar un avertisment, judecătorii ieșeni au decis confiscarea unor ustensile ce ar fi fost folosite de ieșean.

„Instanța confiscă de la inculpatul Cătălin Ciopeică o plasă de pescuit pentru crâsnic, o piesă din metal, formată din două ţevi sudate în formă de cruce, utilizată la montarea beţelor crâsnicului, o plasă din fir textil pentru prins peşte, o plasă de pescuit cu fir din material textil, o cruce metalică cu dimensiunile de 23 x 22 cm, diametru ţeavă de 3 cm, o plasă din fir textil pentru prins peşte și o altă plasă cu fir din material textil, bunuri ridicate de la inculpat şi depuse la Camera de Corpuri Delicte a Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi – Sectorul Poliţiei de Frontieră Ţuţora”, au afirmat ieri judecătorii ieșeni.

În edițiile anterioare, reporterii cotidianului BZI au prezentat un caz similar.

Ieșeanul Cătălin Ciopeică , acuzat din pricina pasiunii pentru pescuit

Demn de remarcat este faptul că sentința emisă de Judecătoria Iași nu e definitivă, aceasta putând fi contestată. Procesul lui Cătălin Ciopeică a început pe data de 26 mai 2021. Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași l-au trimis în judecată sub acuzațiile de pescuit comercial sau sportiv fără licenţă sau autorizaţie în formă continuată, pescuitul prin orice metode al reproducătorilor, în perioada de prohibiţie, şi distrugerea icrelor embrionate de peşte în zonele de reproducere naturală și producerea, importul, comercializarea, deţinerea sau folosirea la pescuit de către persoanele neautorizate a năvoadelor, voloacelor, prostovoalelor, vârşelor, vintirelor, precum şi a altor tipuri de unelte de pescuit comercial în formă continuată.

Conform anchetatorilor, ieșeanul Cătălin Ciopeică ar fi fost prins pe 6 aprilie 2017, 15 iulie 2018 și 2 ianuarie 2019 pescuind fără licență sau autorizație. Oamenii legii spun că, tot pe 6 aprilie 2017, ieșeanul ar fi fost prins pescuind în perioada de prohibiție. Procurorii au mai susținut că bărbatul arm ai fi fost prins “în ofsaid” în zilele de 12 mai 2018, 15 iulie 2018 și 28 iunie 2019. Acum, ieșeanul a fost la un pas de o condamnare din cauza pasiunii sale pentru pescuit.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`