Prima pagină » Local » Un ieșean în vârstă de 70 de ani, condamnat după ce a urcat băut la volan! Bărbatul a recunoscut totul, dar a precizat că se grăbea să ia medicamente pentru mama lui! (Exclusiv)
Un ieșean în vârstă de 70 de ani, condamnat după ce a urcat băut la volan! Bărbatul a recunoscut totul, dar a precizat că se grăbea să ia medicamente pentru mama lui! (Exclusiv)

Un ieșean în vârstă de 70 de ani, condamnat după ce a urcat băut la volan! Bărbatul a recunoscut totul, dar a precizat că se grăbea să ia medicamente pentru mama lui! (Exclusiv)

10 apr. 2021, 02:00,
Ciprian Nedelcu în Local

Judecătorii au pedepsit un bărbat în vârstă de 70 de ani, după ce acesta a fost prins băut la volan. Astfel, magistrații din cadrul Judecătoriei Hârlău l-au condamnat pe Dumitru Ceucă la 1 an și 2 luni de închisoare, cu suspendare, pentru conducere sub influența alcoolului. Pe lângă aceasta, pensionarul a fost pus să muncească la un fost cămin de bătrâni

Un bărbat de 70 de ani a fost pedepsit pentru că a urcat băut la volan! În plus, pensionarul a fost trimis de judecătorii ieșeni să muncească la un fost cămin de bătrâni! La audieri, septuagenarul a recunoscut comiterea faptei, însă a subliniat că se grăbea să ia medicamente pentru mama lui.
Astfel, magistrații din cadrul Judecătoriei Hârlău l-au condamnat recent pe Dumitru Ceucă la 1 an și 2 luni de închisoare, cu suspendare, pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. În plus, pensionarul a fost obligat să muncească în folosul comunității.

„Instanța obligă inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Consiliului Local Hârlău sau al Centrului de Îngrijire și Asistență (fostul Cămin-Spital de Bătrâni) Hârlău, pe o perioadă de 80 de zile”, au precizat judecătorii ieșeni.

De remarcat este faptul că sentința nu e definitivă, aceasta putând fi contestată.

Ieșeanul Dumitru Ceucă, acuzat că a șofat băut

Procesul ieșeanului Dumitru Ceucă a început pe 9 decembrie 2020. Atunci, procurorii l-au trimis în judecată pe bărbatul în vârstă de 70 de ani sub acuzația de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

„Pe data de 13 martie 2020, la ora 16:40, inculpatul a condus pe drumurile publice, în speță prin orașul Hârlău, autoturismul marca Volkswagen, fiind sub influența băuturilor alcoolice. Acesta avea o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, în speță de 1,87 grame la mie, respectiv de 1,79 grame la mie alcool pur în sânge, potrivit buletinului de analiză, respectiv o alcoolemie teoretică de aproximativ 1,90 grame la mie, conform raportului de expertiză medico-legală privind estimarea retroactivă a alcoolemiei din 19 august 2020”, au menționat anchetatorii ieșeni.

Pensionarul ieșean a recunoscut fapta, dar a spus că era vorba despre o urgență medicală

În urma incidentului, pensionarul ieșean a fost dus la audieri. Acolo, Dumitru Ceucă a recunoscut comiterea faptei. Acesta a povestit că, în ziua respectivă, a mers în vizită la mama sa.

„Am mers la locuința mamei mele, din satul Fetești, unde m-am întâlnit cu un prieten, care m-a vizitat, acesta aducând o sticlă cu pălincă. După ce am băut aproximativ 300 de mililitri de pălincă de prune, mama mea a acuzat anumite dureri, ca urmare a afecțiunilor medicale pe care le avea, motiv pentru care am decis să mă deplasez la o farmacie din orașul Hârlău, pentru a cumpăra medicamente. În jurul orei 16:30, am urcat la volanul autoturismului marca Volkswagen, pe care l-am condus pe drumurile publice, de la locuința mamei mele, din Fetești, până în orașul Hârlău. În jurul orei 16:40, agenții din cadrul Poliției orașului Hârlău, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit pentru control autoturismul”, a relatat septuagenarul în fața magistraților.

De altfel, bărbatul în vârstă de 70 de ani a arătat că înțelege să recunoască în totalitate comiterea faptei reținute în sarcina lui și a cerut ca judecarea cauzei să se facă prin aplicarea procedurii speciale în cazul recunoașterii învinuirii, precizând că, în cazul în care va fi găsit vinovat, este de acord să presteze muncă neremunerată în folosul comunității. Judecătorii au admis solicitarea formulată de Dumitru Ceucă.

Foto: arhivă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
30 noiembrie 2024
30 noiembrie 2024