Prima pagină » Local » Un ieșean, condamnat pentru că i-a furat păsările unei vecine. Individul, ajutat și de un minor

Un ieșean, condamnat pentru că i-a furat păsările unei vecine. Individul, ajutat și de un minor

14 apr. 2022, 00:01,
Violina GORCINSCHI în Local

Un bărbat din Iași a fost pedepsit de judecători pentru că ar fi furat păsări împreună cu un minor. Răzvan Marian Alexa este acuzat că a intrat noaptea fără drept în curtea unei vecine și a furat peste 20 de păsări, pe care le-a introdus în saci și le-a cărat cu roaba până acasă. Cei doi au fost, însă, surprinși de un martor, care a informat-o pe victimă.

Răzvan Marian Alexa a fost condamnat recent de magistrații din cadrul Judecătoriei Hârlău la 1 an și 9 luni de închisoare, cu suspendare, pentru că ar fi furat păsări. Acesta trebuie să îi achite victimei suma de 900 de lei, drept despăgubiri.

Fapta a fost încadrată la furt calificat pentru că a fost comisă în timpul nopții, individul pătrunzând fără drept în locuința altei persoane și fiind ajutat de o persoană minoră. Minorul care l-ar fi ajutat a participat doar ca martor la proces.

gaini si rate

Răzvan Marian Alexa a sustras de la o vecină o roabă cu 13 găini și 9 rațe

Răzvan Marian Alexa, acuzat că a furat păsări împreună cu un minor

 o persoana - la un birou, cu hartii si un microfon in fata

Martorul a declarat că i-a surprins pe cei doi plimbându-se noaptea cu o roabă în care erau doi saci

Anchetatorii spun că, pe 14 ianuarie 2021, în timpul nopții, într-o localitate din județul Iași, Răzvan Marian Alexa, însoțit de un minor, a furat din curtea unei localnice o roabă și mai multe păsări, respectiv 13 găini și 9 rațe, pe care le-a transportat la el acasă. În drum spre locuință, în jurul orei 3:00, cei 2 indivizi au fost surprinși de un sătean care i-a identificat și a observat că se întâmplă ceva suspect.

„Martorul a declarat că i-a văzut în mod clar pe inculpat și pe minor în timp ce cărau cu o roabă 2 saci cu păsări, el fiind cel care i-a spus a doua zi persoanei vătămate că i-a văzut pe cei 2 cu bunurile acesteia”, au precizat magistrații de la Hârlău.

Ulterior, cei 2 indivizi ar fi vândut roaba sustrasă unei persoane, cu suma de 50 de lei. Pagubele totale produse au fost în valoare de 700 de lei, persoana vătămată cerând, însă, la proces despăgubiri în cuantum de 5.000 de lei. Răzvan Marian Alexa și-a recunoscut faptele și nu a contrazis nicio probă care a contribuit la demonstrarea vinovăției sale.

 boxa martorului

Minorul care a ajutat la furt a fost doar martor în acest proces

Ieșeanul a fost găsit vinovat de furt calificat

2 roabe

Recent a mai fost raportat un caz de furt calificat la Iași

În ciuda daunelor acordate, judecătorii au încadrat fapta la furt calificat din cauza circumstanțelor agravante în care a avut loc activitatea ilegală.

„Infracţiunea de furt calificat a fost comisă de inculpat pe timpul nopţii (ora 2:00 – 3:00) și prin violarea domiciliului persoanei vătămate, precum și în condițiile circumstanței agravante prevăzute de Codul Penal, respectiv de către un infractor major împreună cu un infractor minor”, au argumentat judecătorii ieşeni.

În final, Răzvan Marian Alexa a fost condamnat la 1 an și 9 luni de închisoare, cu suspendare, pentru furt calificat și trebuie să îi plătească victimei suma de 900 de lei, drept despăgubiri, instanța considerând că suma de 5.000 de lei cerută de aceasta din urmă nu este justificată. Minorul care l-a ajutat pe ieşean să comită fapta a figurat în dosar doar în calitate de martor. Recent, reporterii cotidianului BZI au prezentat un caz similar. Atunci, un bărbat a fost arestat preventiv pentru 30 de zile fiind suspectat de furt calificat.

Fapta ar fi fost comisă în noaptea de 5-6 aprilie în Podu Iloaiei, unde ieșeanul ar fi sustras mai multe echipamente care erau destinate spre a fi folosite în construcții. Soluția dată de instanță în privinţa ieșeanului acuzat că a furat păsări nu este una definitivă.

Bugetul.ro
Ilie Bolojan, dator vândut la stat. Cum a reușit să scape fostul președinte interimar de afacerea care aproape că l-a adus la sapă de lemn
redactia.ro
EXCLUSIV Reacția emoționantă a fetiței Elenei Udrea atunci când a aflat că pedeapsa mamei sale i-a fost redusă. Adrian Alexandrov, detalii neștiute despre familia sa
Bugetul.ro
Moartea milionarului din Pipera a lăsat în urmă o companie care deține numeroase imobile în toată Capitala. Cine a fost Mario Felice, fondatorul Nusco
a1.ro
Descoperire înfiorătoare în „Peștera Sângeroasă”. Ce se întâmpla aici pe vremea civilizației mayașe
Playtech.ro
Anunțul făcut de Cleopatra Stratan după 4 ani de căsnicie: “Așa o să ne fie!”
observatornews.ro
"Se îneacă!" Tânăr în comă, după ce a sărit să salveze o fetiţă înghiţită de apele râului Bahlui, în Iași
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Bani pentru acești români. Fondurile, investite în case
realitatea.net
Președintele, sub PAZĂ permanentă. Măsuri stricte de SECURITATE pentru Nicușor Dan și familia sa
SportpeSurse
Ilie Bolojan i-a lăsat un bilețel lui Nicușor Dan pe care i-a scris o dată și cel mai mare eveniment care a marcat România
Playtech.ro
Testul simplu care îți arată dacă telefonul te ascultă. Experții în securitate cibernetică arată cum poți afla adevărul în câteva minute
Dailybusiness.ro
Marilu, acuzații grave la adresa fostului iubit: „Pot să recunosc, după atât timp, că am fost bătută de el”
RomaniaTV
BREAKING NEWS! A fost transportat de urgență la spital! A făcut AVC!
stiriromania.ro
La 57 de ani, Carmen a devenit cea mai în vârstă mamă de gemeni din România. Partenerul, cu 22 de ani mai tânăr
RomaniaTV
MApN, anunț important, de ultimă oră, care îi vizează pe toți românii. Ce urmează să se întâmple
redactia.ro
Imaginile momentului! Cum au fost săltați Nicușor Dan și iubita sa de către jandarmi și băgați în dubă
ego.ro
Am aflat secretul teribil al soacrei mele, iar acum nu știu ce să fac! Cum aș putea să îi spun soțului așa ceva!?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`