Magistrații ieșeni au decis întoarcerea la procurori a dosarului unui bărbat acuzat că a furat curent. Bărbatul a sperat că va scăpa cu o pedeapsă mică, după ce a recunoscut totul. Însă, acum, urmărirea penală va continua în cazul lui Constantin Dumitriu
Un bărbat din Iași a sperat că va scăpa ieftin dacă recunoaște că a furat curent! Totuși, lucrurile n-au stat deloc așa!
Astfel, la finele săptămânii trecute, judecătorii din cadrul Tribunalului Iași au decis întoarcerea la Parchet a acordului de recunoaștere a vinovăției încheiat de procurori cu Constantin Dumitriu. De remarcat este faptul că decizia nu e definitivă, aceasta putând fi contestată.
Ieșeanul Constantin Dumitriu, acuzat că a furat curent
Procesul ieșeanului Constantin Dumitriu a început pe 17 februarie 2021. Atunci, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași au trimis la instanță acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat cu Constantin Dumitriu, pentru dare de mită, furt și executarea sau folosirea de instalații clandestine în scopul racordării directe la rețea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare. Anchetatorii au susținut că ieșeanul Constantin Dumitriu a intrat în vizorul lor în urmă cu câteva luni.
„Pe 28 iulie 2020, inculpatul i-a promis martorului-denunțător, inspector energetic la SC Delgaz Grid SA Iași, în mod direct, pentru sine, darea sumei de 1.000 de lei, pe care a căutat să o strângă, pentru «ca să fie bine» în legătură cu neîndeplinirea de către angajatul Delgaz Grid a îndatoririlor de serviciu înscrise în fișa postului constând în predarea documentelor, datelor și probelor obținute în urma constatării energetice din data de 13 iulie 2020, la imobilul din comuna Tomești către departamentul competent din cadrul unității cu calculul prejudiciului și luarea măsurilor legale de sancționare ale consumatorilor de energie în mod fraudulos”, a menționat Mihaela Apostol, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași.
Conform acesteia, după 31 mai 2019 și până pe 13 iulie 2020, Constantin Dumitriu a furat energie electrică printr-un branșament conectat la rețeaua SC Delgaz Grid SA Iași.
„Totul s-a petrecut prin ocolirea grupului de măsurare a energiei electrice cu consecința reducerii cantității de energie electrică consumate, diminuarea valorii consumate și, implicit, emiterea de facturi cu valori reduse necorespunzătoare consumului real care ar fi fost reprezentat de înregistrările cumulate de pe contor și de pe instalația clandestină, cauzând un prejudiciu estimativ, indicat de firmă la valoarea de 21.705 lei, potrivit fișei de calcul emisă de SC Delgaz Grid SA”, a adăugat Mihaela Apostol.
Anchetatorii au descoperit o instalație clandestină la imobilul din județul Iași
Anchetatorii mai susțin că bărbatul din județul Iași a folosit o instalație clandestină.
„Inculpatul a folosit instalația clandestină descoperită de inspectorul energetic pe 13 iulie 2020, executată cu știința și cu acordul său de un fost angajat al Combinatului «Metalurgica» Iași, în scopul racordării directe la rețeaua SC Delgaz Grid SA Iași, precum și prin ocolirea grupului de măsurare și reducerea consumului oficial înregistrat trimestrial de consumatorii din imobilul situat în comuna Tomești, județul Iași”, a încheiat prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași.
Astfel de cazuri sunt destul de rar întâlnite, dar ele există în județul Iași.