Astăzi, în jurul orei 15:00, prin apel la 112, pompierii au fost înștiințați despre producerea unui eveniment în urma căruia un bărbat a fost lovit de o piatră desprinsă dintr-o stâncă în Cheile Bicazului.
UPDATE: Ieșeanul se afla în zona tarabelor, împreuna cu soția și cei doi copii. Se pare că acesta are șanse mici de supravietuire, deoarece a suferit un traumatism cranio-cerebral sever, fiind preluat în comă de medici.
La locul solicitării s-au deplasat un echipaj SMURD TIM din cadrul Detașamentului Piatra Neamț, un echipaj de la SAJ și SVSU Bicaz Chei.
Echipajele medicale au acordat îngrijiri medicale unui bărbat din Valea Lupului, județul Iași.
Traficul s-a desfășurat în condiții normale, persoana a fost preluată de un echipaj medical și transportată la spital, urmând ca să fie preluat de acolo de un elicopter.
„Astăzi, 10 august, în jurul orei 15.50, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bicaz au fost sesizați cu privire la faptul că, o bucată de stâncă din zona Bicaz-Chei s-a desprins, accidentând o persoană. Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un bărbat, de 34 de ani, din județul Iași, se afla împreună cu mai multe persoane în zona turistică Bicaz-Chei, ar fi fost accidentat de o bucată de stâncă desprinsă din versantul muntos. Polițiștii efectuează verificări pentru a stabili, cu exactitate, cum s-a produs acest eveniment, a transmis insp. Ramona Ciofu.