Coronavirusul lovește din nou la Penitenciarul Iaşi. Un deținut infectat cu noul coronavirus a decedat la o unitate medicală din Capitală. Acesta avea o vârstă înaintată și mai multe comorbidități.
”Vă informăm că, în data de 09.12.2020, într-un spital public din municipiul Bucureşti, a survenit decesul unei persoane custodiate de Penitenciarul Iaşi. Deţinutul, vârstnic şi cunoscut cu o serie de afecţiuni medicale cronice, a fost testat pozitiv SARS-CoV-2, iar decizia medicală a indicat necesitatea transferului întrun spital din reţeaua sanitară publică, în vederea aplicării conduitei terapeutice optime”, a afirmat, miercuri seară, Administraţia Naţională a Penitenciarelor.
Conform prevederilor legale, Administraţia Naţională a Penitenciarelor a afirmat că familia persoanei care a murit, judecătorul de supraveghere a privării de libertate şi Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov au fost sesizați cu privire la acest lucru.
Câte cazuri au fost înregistrate în ultimele 24 de ore
Până pe 9 decembrie a.c. în România au fost confirmate 532.040 de cazuri de infectare cu noul coronavirus. Au fost declarate vindecate 425.816 pacienți. Față de ultima raportare au fost înregistrate 7.365 persoane noi infectate cu COVID-19. De menționat faptul că aceste persoane nu au mai fost testate pozitiv în trecut. Din păcate, au fost raportate în total, de la începutul pandemiei și până astăzi, 12.821 de persoane decedate din cauza infecției cu SARS-CoV-2.
În intervalul 08.12.2020 (10:00) – 09.12.2020 (10:00) au fost raportate 161 decese (90 bărbați și 71 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mureș, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.
Câte decese au fost înregistrate pe categoriile de vârstă
Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 de ani, 14 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 38 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 65 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 43 decese la categoria de peste 80 de ani. 155 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 6 pacienți decedați nu au fost înregistrate comorbidități. În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 12.430. Dintre acestea, 1.271 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 4.325.130 de teste. Dintre acestea, 31.458 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 20.394 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 11.064 la cerere.
Pe teritoriul României, 43.582 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 11.821 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 66.572 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 105 persoane.