Un medic de 44 de ani din Timişoara a murit în urma infecţiei cu coronavirus. Din păcate, colegii lui nu au mai putut face nimic pentru a-l salva.
Un medic de 44 de ani din Timişoara a murit după ce s-a infectat cu noul coronavirus. Doctorul Cristian Milicin era intubat de câteva zile pe Sectia de Terapie Intensivă a Spitalului de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara.
Medicul s-a infectat cu noul coronavirus în urmă cu aproape trei săptămâni, iar starea lui de sănătate s-a agravat şi, în ciuda eforturilor colegilor de a-l salva, acesta a murit.
Medicul Cristian Milicin avea doar 44 de ani
”Astăzi a decedat domnul Asistent Universitar Dr. Cristian Milicin, un medic tânăr, de doar 44 de ani, care activa în propria clinică, din cauza COVID-19, infectat în urmă cu mai puţin de 3 săptâmâni. Nu l-am cunoscut personal, dar profesional a fost un medic foarte bun, puternic şi sănătos, mereu dispus să ajute pe cei din jur. E un eveniment oribil ce ne loveşte pe toţi ca un trăznet şi încă un mesaj pentru acei inconştienţi care nu
84.468 de cazuri de coronavirus în România
Până vineri, 28 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 84.468 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
37.056 de pacienți au fost declarați vindecați și 10.344 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.318 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 645 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.