Un cunoscut DJ din Iaşi şi iubita lui au fost condamnaţi din cauza drogurilor, la finele săptămânii trecute. Astfel, judecătorii l-au pedepsit la 2 ani și 6 luni de închisoare, cu suspendare, pe Vlad Pleşoianu, în vreme ce Sabina Cercel a fost condamnată la 3 ani şi 5 luni de închisoare
Un cunoscut DJ din Iaşi şi iubita lui, condamnaţi din cauza drogurilor! La finele săptămânii trecute, judecătorii din cadrul Tribunalului Iaşi l-au pedepsit la 2 ani și 6 luni de închisoare, cu suspendare, pe Vlad Pleşoianu, pentru de trafic de droguri de risc şi de mare risc, în formă continuată. În acelaşi dosar, Sabina Cercel a fost condamnată la 3 ani şi 5 luni de închisoare, pentru trafic de droguri de mare risc, în formă continuată, şi deţinere de droguri de risc şi de mare risc, în vederea consumului propriu.
„Instanţa îi impune inculpatului Vlad Pleşoianu obligaţia de a urma un program de dezintoxicare, dar şi obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o durată de 80 de zile, la Consiliul Local al comunei Bârnova sau la Primăria comunei Bârnova. De asemenea, instanţa dispune confiscarea specială a produselor susceptibile a avea efecte psihoactive (MDMA şi canabis)”, au afirmat magistraţii din cadrul Tribunalului Iaşi.
De remarcat este faptul că sentinţa nu e definitivă, aceasta putând fi contestată.
Un cunoscut DJ din Iaşi şi iubita lui, condamnaţi din cauza drogurilor
Procesul celor doi tineri a început pe 3 martie 2021. DJ-ul ieșean Vlad Pleșoianu și prietena lui, Sabina Cercel, au intrat în vizorul anchetatorilor în urmă cu câteva luni. Mai exact, la mijlocul lunii ianuarie 2021, oamenii legii au descins în mai multe locuri. Anchetatorii au efectuat percheziții la suspecți de trafic de droguri. Atunci au fost vizate mai multe locuri din municipiul Iași, dar și din comuna Bârnova.
În urma perchezițiilor efectuate, DJ-ul Vlad Marian Pleșoianu și iubita acestuia, Sabina Cercel, au fost ridicați și duși la audieri. De asemenea, oamenii legii au afirmat că au fost găsite mai multe cantități de canabis, dar și alte substanțe interzise. În plus, anchetatorii au ridicat mai multe probe, printre care și mijloace de comunicare.
Totul a ieșit la iveală după percheziții!
Oamenii legii au afirmat că, în perioada decembrie 2020 – ianuarie 2021, unul dintre inculpați s-a aprovizionat de la celălalt cu droguri de risc și mare risc pe care ulterior le-a comercializat către consumatori din județul Iași.
„Pe 13 ianuarie 2021, anchetatorii au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a 2 inculpați, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc și mare risc în formă continuată. La aceeași dată, oamenii legii au efectuat două percheziții domiciliare, în județul Iași, în urma cărora au fost ridicate diverse cantități de droguri de risc (canabis), droguri de mare risc (MDMA), sume de bani susceptibile a proveni din traficul de droguri de mare risc și alte bunuri care ar avea legătură cu activitatea infracțională”, au menționat atunci anchetatorii.
Aşa s-a ajuns ca un cunoscut DJ din Iaşi şi iubita lui să fie condamnaţi din cauza drogurilor.