Un bărbat din Iași acuzat de omor a scăpat de un an din pedeapsa primită inițial. Judecătorii din cadrul Curții de Apel Iași au admis apelul formulat de Constantin Sebastian Mandache și i-au diminuat condamnarea, de la 8, la 7 ani de temniță, pentru omor. Ieșeanul a intrat în vizorul anchetatorilor după ce un bărbat a fost descoperit fără suflare pe o stradă din județ
Un criminal a fost iertat ieri de un an de temniță de către magistrații ieșeni! Astfel, instanța a diminuat pedeapsa primită de un infractor din Iași! Judecătorii din cadrul Curții de Apel Iași au admis apelul formulat de Constantin Sebastian Mandache împotriva sentinței emise de Tribunalul Județean pe 17 noiembrie 2020.
„Instanța reduce cuantumul pedepsei principale aplicate inculpatului Constantin Sebastian Mandache, de la 8 ani, la 7 ani de închisoare. Menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate. Definitivă”, au menționat ieri magistrații ieșeni.
Constantin Sebastian Mandache, acuzat de omor
Dosarul lui Mandache a început pe 5 august 2020. Asta, după ce individul a fost reținut și, mai apoi, arestat preventiv de pe 14 iunie 2020. Atunci, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași l-au trimis în judecată pe individ pentru omor. La finele anului trecut, el a fost condamnat de prima instanță la 8 ani de temniță.
Procurorii au spus că, la mijlocul lunii iunie 2020, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au demarat cercetările în cazul unui tânăr de 36 de ani, găsit mort în fața casei sale, din localitatea ieșeană Mogoșești.
Un vecin l-a observat pe bărbat pe jos, în fața casei, inconștient. L-a ridicat și l-a dus în casă. Ulterior, același vecin a cerut ajutor la numărul pentru apeluri de urgență 112. Victima avea semne de violență pe corp și era plină de sânge. Un echipaj medical a ajuns în zonă, dar, din nefericire pentru bărbat, nu s-a mai putut face nimic altceva decât să se declare decesul.
Tânărul de 18 ani, principalul suspect al violențelor
Oamenii legii au efectuat cercetarea la fața locului, iar trupul neînsuflețit al tânărului a fost ridicat și transportat la Institutul de Medicină Legală Iași pentru necropsie. De altfel, reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași au confirmat faptul că, în urma incidentului de la Mogoșești, au fost demarate cercetările. În urma sesizării, oamenii legii au stabilit că bărbatul a fost bătut până la moarte de un băiat de 18 ani din același sat. Conflictul a izbucnit pe fondul consumului de alcool. În cele din urmă, oamenii legii au ajuns la Sebastian Constantin Mandache. Tânărul a fost dus la audieri. Mai apoi, acesta a fost reținut pentru 24 de ore pentru omor.
De asemenea, procurorii au propus arestarea preventivă a acestuia, iar Tribunalul Iași a admis atunci cererea. În ceea ce privește decizia de ieri a Curții de Apel Iași, cel mai probabil judecătorii au luat în calcul vârsta criminalului, precum și alte detalii referitoare la acesta. Din păcate, în ultimii ani, astfel de situații au devenit din ce în ce mai des întâlnite. Așadar, zeci de ieșeni au fost cercetați, trimiși în judecată și chiar condamnați definitiv pentru comiterea unor asemenea fapte cu violență. În general, situațiile de acest gen apar după conflicte spontane, pe fondul consumului excesiv de alcool.