Prima pagină » National » Un copil din județul Brașov a decedat, după ce s-a înecat într-un bazin cu insecticid
Un copil din județul Brașov a decedat, după ce s-a înecat într-un bazin cu insecticid

Un copil din județul Brașov a decedat, după ce s-a înecat într-un bazin cu insecticid

04 apr. 2022, 17:17,
în National

Un copil în vârstă de patru ani din judeţul Braşov s-a înecat, luni după-amiază, într-un bazin în care se afla Tomoxan, un insecticid puternic folosit pentru despăducherea oilor.

La ora transmiterii acestei ştiri, echipajul medical de prim-ajutor trimis la faţa locului încearcă să îl resusciteze.

UPDATE: Manevrele de resuscitare aplicate de către medici nu au dat rezultat, după câteva zeci de minute fiind declarat decesul. Elicopterul SMURD chemat la faţa locului a fost întors din drum.

Poliţia judeţeană Braşov a deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările în care copilul a ajuns în bazinul în care şi-a pierdut viaţa.

Copilul a fost găsit înecat într-un bazin cu tomoxan

Tragedia s-a produs la o fermă din localitatea Ticuşul Nou, unde copilul în vârstă de aproximativ 4 ani a fost găsit înecat într-un bazin cu tomoxan, transmite ISU Braşov.

La fata locului s-au deplasat două echipaje SMURD, o un echipaj a Serviciului de Ambulanţă Judeţean si totodată a fost alertat şi elicopterul SMURD de la Târgu Mureş.

”Copilul se află în stop-cardio respirator şi i se aplică manevre de resuscitare de către personalul medical”, precziează sursa citată.

În luna mai a anului trecut, trei fetiţe, surori, de 7, 8, respectiv 9 ani din localitatea braşoveană Ungra au murit după ce mama lor a încercat să le scape de păduchi folosind Tomoxan, o substanţă antiparazitară folosită la spălatul oilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
25 ianuarie 2025
25 ianuarie 2025