Ultima zi de grupă mare la Grădinița cu program prelungit Novaci din Gorj trebuia să fie plină de bucurii și surprize. Însă, Vladimir, un copilaș cu sindrom Down a fost discriminat de educatoarele ce aveau obligația să-i ofere clipe memorabile.
Ana Maria Necsoiu, mama lui Vladimir, a publicat un mesaj pe pagina personală de Facebook prin care trage un semnal de alarmă asupra unui incident. Aceasta povestește cum Vladimir nu a primit rolul pe care trebuia să-l interpreteze la serbare, iar ceilalți copii da. Așadar, Vladimir a fost singurul copil exclus de la festivitate.
Postarea a devenit rapid virală și mii de oameni s-au arătat revoltați.
„Cam aşa s-a ținut serbarea la Grădiniţa cu program prelungit Novaci, grupa mare!!! Singurul copilaș necostumat pentru serbare a fost Vladimir, pe ce motiv, nu știu ,dar bănuiesc! Domnișoarele educatoare Adelina Popica și Georgiana Vacaru nu au avut bună plăcere să îmi spună și mie cum să-l îmbrac pe copil, potrivit pentru serbare! Când le-am întrebat, mi s-a răspuns aşa, mai de sus, că puteam să-l îmbrac și eu, adică ceva de genul, tot eu sunt vinovată că ceilalți părinți au primit în ghiozdanele copilașilor rolurile și cum să-i îmbrace, numai noi nu!!! Sincer, am rămas cu un gust amar, despre ce s-a întâmplat astăzi, adică, pe mine ca mamă m-a durut, dar asta nu rămâne aşa, că nu e ok!!!”, a transmis Ana Maria Necsoiu, mama lui Vladimir.
Potrivit presei locale, ISJ s-a autosesizat în urma postării făcute și urmează să stabilească dacă cele descrise de mamă se confirmă.