Un constructor abonat la contractele cu statul a dat o țeapă de proporții. Liviu Cristian Ignat nu și-a plătit furnizorii și salariații de luni de zile, iar acum se pregătește să plece din țară
Angajații din firma Barbati LTD SRL, controlată de Liviu Cristian Ignat, au ajuns la capătul puterilor. Aceștia nu și-au mai primit salariile din luna iulie 2023, iar firmele cu care a colaborat țeparul nu și-au încasat banii de luni de zile. Datoriile sunt de ordinul sutelor de mii de lei.
Un constructor abonat la contractele cu statul a dat o țeapă de proporții. Angajații sunt disperați, nu și-au primit salariile de 7 luni
Societatea SC Barbati LTD SRL, administrată, în acte, de Eugenia Ilie-Ungureanu și controlată de Liviu-Cristian Ignat, a încheiat, în perioada anilor 2019-2023, un număr de 13 contracte cu primăriile din țară și Compania Națională de Investiții. Suma totală a contractelor semnate este de 27.137.280,14 lei, fără TVA, aproximativ 5.453.195 de euro.
Este important de precizat faptul că cel care semnează contractele și se ocupă direct de afacerile companiei este Liviu Ignat, iar administrator, potrivit surselor din interiorul firmei, este mama sa, care servește drept paravan. Deși Barbati LTD a încasat sume uriașe din contractele cu statul, Liviu Ignat nu și-a plătit angajații din luna iulie 2023. Oamenii sunt disperați, aceștia au făcut reclamații la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM).
„Nu mai știu cum să procedez și ce să mai fac. Avem și noi familii, avem și noi datoriile noastre. M-a terminat fizic și psihic. Am ajuns să nu dorm nopțile. Eu mi-am făcut treaba, mi-am onorat munca așa cum trebuie, iar din iulie 2023 nu am mai primit niciun lei. El a încasat banii, dar ne ia de proști. Contabila e concubina lui, ea îi face toate mersurile peste tot, așa a rezistat până acum. Am ajuns la capătul puterilor. Nimeni pe lumea asta nu lucrează de plictiseală, toți muncim pentru bani, ca să supraviețuim”, a povestit un angajat al firmei SC Barbati LTD SRL.
Mai mult decât atât, angajații susțin faptul că Liviu Ignat le-a făcut promisiuni peste promisiuni cu privire la onorarea datoriilor, iar bărbatul ar mai fi avut probleme cu autoritățile în trecut, din această cauză în firmă nu este administrator.
„A avut și în trecut probleme, lumea vorbește, e plin de datorii până peste cap. Bagă doar vrăjeală, el minte cu nerușinare și furnizorii, și angajații. Are încasări, sunt primării care i-au băgat toți banii în cont. I-a luat și s-a făcut că plouă. Minte cu nerușinare că nu are bani, are bani de nici nu vă imaginați. La câte manevre a făcut și face în continuare, dar sigur o să i se înfunde.
Doar justiția mai poate face ceva. Sunt făcute sesizări inclusiv la Direcția Națională Anticorupție (DNA). Până la urmă, adevărul va ieși la iveală. Ar trebui cineva să meargă să îi verifice lucrările, sunt toate făcute de mântuială”, a mai povestit un alt angajat al firmei controlate de Liviu Ignat.
Precizăm faptul că angajații au dorit să își păstreze anonimatul, susținând faptul că Liviu Ignat este o persoană foarte răzbunătoare, iar din această cauză le este frică să își facă publică identitatea.
Bilete la ordin refuzate și datorii de cel puțin 600 de mii de lei
Mai multe firme care au colaborat cu SC Barbati LTD SRL au fost puse în imposibilitate de plată din cauza neachitării datoriilor de către Ignat.
„Da, au datorii la noi, au datorii de zeci de mii de lei, nu vă pot spune acum o sumă exactă. Vă rog, nu vreau să apară numele firmei, e răzbunător, ne dorim să rezolvăm cumva această problema. Am fost puși în situații delicate, nu ne-a achitat facturile, iar oamenii care au muncit a trebuit să îi plătim. Am avut bilete la ordin refuzate. Nimeni nu îi face nimic. Probabil, vom fi nevoiți să îi acționăm în instanță”, a transmis un colaborator al firmei controlate de Liviu Ignat.
Pe surse, reporterii BZI au aflat faptul că SC Barbati LTD SRL are datorii de cel puțin 600.000 de lei către furnizori, firmele de construcții pe care le-a subcontractat pentru a realiza lucrările din contractele câștigate cu statul, iar valoarea totală provenită din biletele la ordin refuzate, până în luna noiembrie 2023, era de 544.627,48 lei. Practic, Liviu Ignat a golit conturile firmei pe care o controlează, iar când furnizorii au trimis biletele la ordin în bancă, pentru a-și recupera banii, Barbati LTD SRL era în incapacitate de plată, în conturile firmei fiind fonduri insuficiente.
Mai mult decât atât, tot pe surse, reporterii BZI au aflat și faptul că Ignat are datorii uriașe la ANAF. La data de 31 octombrie 2023, societatea figura cu creanțe la bugetul de stat de 636.948,34 lei, la care se adaugă penalitățile ce se adună de la o zi la alta.
Lucrările cu statul au fost făcute doar pe hârtie, din teren lipsesc
Atât colaboratorii, cât și foștii angajați au povestit reporterilor BZI faptul că Liviu Ignat nu respecta contractele. Acesta le cerea primarilor bani în avans, oferea procente din factură diriginților de șantier, acest lucru oferindu-i garanția efectuării plăților. Practic, Ignat ar fi primit toți banii din contractele cu primăriile din țară, dar nu a finalizat lucrările.
„Da, cât am colaborat, eram nevoiți să facem compromisuri. Dacă se apucă cineva cu minte la cap și fără să se lase influențat, să verifice la sânge toate lucrările, și-ar face cruce. Compromisuri s-au făcut peste tot, dacă să spunem că trebuia să fie izolat un pod cu polistiren extrudat de 10 cm, eu trebuia să pun de 5 cm, de 3 cm sau de 2 cm. Se făceau compromisuri exact în locurile unde se astupă, unde nu se vede cu ochiul liber. La o lucrare, în loc să cumpere centrala termică, prinsă, de altfel, în proiect, el a vopsit-o și a lăsat-o așa, dar a încasat banii. Și după să vii la mine să îmi spui că nu îți plătești datoriile la câte prostii ai făcut și câți bani ai încasat pe spatele și munca noastră? Cum să cred o asemenea nesimțire”, a povestit un alt colaborator al firmei SC Barbati LTD SRL.
Unii dintre angajați susțin faptul că Liviu Ignat promitea primarilor că le finalizează lucrările doar pentru a face plăți în avans.
„La contractele unde finanțarea era din bugetul local al localităților, făcea mânării cu primarii, îi aburea ca să îi plătească în avans. Și lor le spunea că nu are bani, că nu a încasat de la alte lucrări și ăștia credeau și îi dădeau banii. Acum ce să spun, probabil, și primarii primeau procent că altfel nu îmi explic. Nu are aproape nicio lucrare finalizată”, a povestit un angajat al firmei controlate de Liviu Cristian Ignat.
Liviu Ignat a concesionat creanțele către o firmă de credite. Acesta se pregătește să plece din țară și dă vina pe Compania Națională de Investiții pentru neplata datoriilor
Contactat de reporterii BZI, Liviu Ignat a transmis faptul că se pregătește să plece din țară definitiv. Mai mult decât atât, acesta a ținut să precizeze faptul că toate problemele i se trag din cauza neplății facturilor din partea Companiei Naționale de Investiții (CNI).
„Eu nu am ce face acum, am mâinile legate pentru că nu sunt încasări. Compania Națională de Investiții nu a mai făcut niciun fel de plată de astă vară și stăm și așteptăm. Mi-au promis primarii banii, am primit o parte în decembrie 2023 și am plătit majoritatea angajaților, mai sunt trei care trebuie să își primească banii, dar nu înțeleg că nu am de unde. Când făceam lucrările, am băgat bani de la mine, pe promisiuni, ca să mai aștept să se facă rectificarea bugetului și după totul o să fie bine. Partenerii mei mi-au distrus firma, trebuiau să facă plățile în 60 de zile, dar acest lucru nu s-a întâmplat.
La momentul actual, am de încasat 200.000 de euro, iar datorii am 300.000 de lei, deci stau bine din acest punct de vedere. În ceea ce privește lucrările, toți au fost mulțumiți de ce am făcut, deși unii primari ne pistonau încontinuu să terminăm mai repede că vine anul electoral.
Acum sunt plecat în Germania, dar o să mă întorc să îmi finalizez toate proiectele, să plătesc datoriile, însă după plec de tot și îmi încep o altă afacere într-un loc unde există legislație corectă. Poate am procedat și eu greșit, că am continuat să lucrez așa și am riscat foarte mult, dar acum nu mai avem ce face. Pe 16 februarie 2024, trebuie să încasez banii care îmi sunt datorați”, a declarat Liviu Ignat.
Precizăm faptul că Barbati LTD SRL a cesionat toate creanțele, viitoarele încasări din partea CNI, către o instituție financiară nebancară, astfel că în conturile firmei controlate de Liviu Ignat nu va mai intra niciun ban de la stat, iar acesta nu își va putea achita datoriile.
Un constructor abonat la contractele cu statul a dat o țeapă de proporții. După ce le-a promis colaboratorilor și angajaților că își va plăti datoriile, acesta plănuiește să plece definitiv din țară.
Cand am vazut Cristian Ignat am zis ca e seful de vama de la Sculeni, pardon…. fostul sef ca l-au schimbat astia de “capabil” ce era 😂😂😂
Cum adica sa mai lucrezi si acum cand nu esti platit de 7 luni ? Mentalitate de bostonz oameni impaciuitori, ca la vegaslui bagau aia furca in patronache precum jungherul in porc la ignat. Vedeti ce joc de cuvinte misto mi-a iesit ? Clonul meu nu poate asa ceva.
Numele firmei spune totul: Bărbați limitați 🙂
Credeam ca presa este justa si impartiala si cand publica un articol, face toate verificarile necesare astfel incat informatia sa fie reala. Salariatii care sustin aceste lucruri despre firma Barbati LTD , da, nu si-au incasat salariile pentru lunile iulie-august, adica la inceputul lunii septembrie 2023 erau restante drepturile salariale ale lunii iulie, apoi nu s-au mai prezentat la locul de munca, lasandu-si sarcinile de serviciu in curs , netermitate si nepredate altui salariat, ceea ce a creat reale probleme societatii. Unul dintre acestia, a accidentat masina societatii intr-un weekend, cand circula cu aceasta in interes personal, altul nu si-a indeplinit sarcinile de serviciu etc. Au fost cu totii invitati la firma pentru conciliere, nu s-a prezentat decat o persoana , din cinci. Dar asa e legea, salariatii au doar drepturi, obligatii nu… Concluzia, nu exista salarii restante de sapte luni, totat eronat. Reprezentantul societatii nu fuge din tara, cauta solutii sa rezolve problemele, sa reia activitatea si sa achite datoriile, nu a procedat la varianta de a propune insolventa firmei asa cum se practica in Romania , asa cum fac majoritatea celor care vor sa fie „protejati” fata de creditori. Invitam reprezentantii presei sa se documenteze in mod real si sa scrie articole corecte si juste.
Am colaborat cu acest mincinos notoriu prin prisma unui prieten care a lucrat acolo, ce mi-a solicitat serviciile. Cand amicul meu a plecat de acolo, cred ca la timp, nu am mai calcat pe acolo. Prietenul meu avea puterea de a face plati si am primit banii la timp. Spun, mincinos notoriu, fiindca l-am cunoscut pe acest Ignat si nu va puteti imagina cat de slab intelectual si profesional e omul. Bate campii si vorbeste doar prostii de la prima pana la ultima propozitie, e praf cetateanul. Nu cred ca-l duce capul la escrocherii financiare. Eu cred ca l-au ajuns si depasit, venind din urma, minciunile. Probabil colaboratorii lui, care reclama salarii neplatite, sunt naivii care au crezut minciunile lui Liviu Ignat. Ceea ce este meritul lui exclusiv, are i-a atras si vina, e talentul de mincinos si comportamentul de grandoman care, pentru naivii maruntit, Inca tine. Repet, e foarte slab la mansarda, domnul Ignat, chiar daca si-ar izola-o cu 5, 10 sau 15 mm, cum e reclamat in articol. In rest, Dumnezeu cu Mila !
Mai salariat care nu ti-ai luat salariul… ai uitat cand ai plecat cu masina firmei cu gasca ta in concediu, ai uitat cand ai avut accident si ai primit cadou 5000 ron de la seful tau, ai uitat cand ani la rand ti-ai primit banii la timp inclusiv concedii de odihna si medicale, cand faceai si ciubucuri si primeai si salariu?? Se pare ca da… Cand firma are probleme si a intarziat cu plata salariului o luna, ai dat bir cu fugitii, nu?
Iuliana Popa ți-ai schimbat prenumele în Rodiana
Te-a botezat Liviu Ignat concubinul tău după câți bani i-ai luat pt tine și fica ta și l-ai băgat în rahat
Îți vine și ție rândul stai liniștită. A ajuns fica ta să plătească din contul ei câte o firmitura de salariu la muncitori? Mare bogătașă -i De unde sunt banii? Știm noi. Bine v-a tras-o Horobet în vară Asta meritați. Sunte-ti niște gunoaie toți 3
Așa este Mihai. D-nul Liviu i-a mirosit și i-a dat afară din casă ca niște gândaci Acum caută prosti să meargă cu el în Germania să-i muncească pe 2 lei sau degeaba Au tupeu
Frumoasă e limba română, păcat mare că unii nu o cunosc… Dupa cum o folosești, se vede caracterul…nivelul pe care îl ai…