Prima pagină » Eveniment-Social » Un centru de comercializare a peștelui va fi construit la Iași – FOTO

Un centru de comercializare a peștelui va fi construit la Iași – FOTO

21 feb. 2020, 04:00,
Raluca Costin în Eveniment-Social

Specialiștii din domeniul piscicol și reprezentanți ai instituțiilor din Iași au fost prezenți ieri la întâlnirea anuală a Programului Operațional pentru Pescuit și Afaceri. Scopul evenimentului a fost sprijinirea și stimularea potențialilor beneficiari în a depune un număr cât mai mare de proiecte eligibile pentru obținerea fondurilor europene. Astfel, cei interesați de accesarea acestor fonduri au avut posibilitatea să afle informații despre sumele disponibile în cadrul noului exercițiu financiar. „În zona Moldovei e cea mai mare producție de pește la hectar. Vom începe al doilea exercițiu financiar 2021-2027 și de această dată vin cu câteva noutăți prin care îi susțin pe producătorii locali”, a declarat Gheorghe Ștefan, secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Centru pentru vânzarea peștelui, din fonduri europene

Acesta susține că în Iași va exista un centru unde fermierii vor putea să vândă producția. În țară vor fi construite trei astfel de centre.

„Vrem să-i ajutăm pe fermieri să nu își mai piardă timpul cu desfacerea. Avem în vedere să construim niște centre angro de distribuție a peștelui, astfel încât fermierul să aibă doar grija producției. Un astfel de centru va fi aici, la Iași, pentru că în primul rând se produce și se consumă foarte mult pește. Prin intermediul acestui centru, clienții vor putea cumpăra pește la un preț mai mic. Eu cred că proiectul va fi terminat și aprobat până la sfârșitul anului”, a declarat Gheorghe Ștefan.

Ieșenii preferă peștele viu

Fondurile ce vor fi alocate pentru construirea centrului sunt de aproximativ două milioane de euro. Construcția ar putea fi terminată în cel mult doi ani. Reprezentanții fermierilor piscicoli din Iași au vrut să organizeze un târg în anii trecuți.

„Noi, ca asociație, am avut o încercare acum câțiva ani să organizăm un târg de piață angro. Dialogul cu autoritățile locale este destul de complicat, dar nu ne-am pierdut speranța. În zona Moldovei, atipic pentru restul țării, se preferă peștele viu”, susține Cătălin Platon, președintele Romfish.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`