În cadrul IRO Iaşi a fost deschis, astăzi, 18 Septembrie 2024, un cabinet de vaccinare anti HPV. Acesta este primul astfel de cabinet din afară Bucureștiului.
Cabinetul este situat la etajul 1 al Centrului de Screening și Diagnostic în Boli Oncologice al IRO Iaşi, din strada Sărărie , nr. 177 A
Programarea se face la numărul de telefon 0374 277 806 sau la adresa de email vaccinarehpv@iroiasi.ro, doar în baza rețetei eliberate de medicul specialist/medicul de familie.
Vaccinul este gratuit pentru fete și băieți, cu vârsta între 11 și 18 ani, și compensat 50 la sută pentru femeile cu vârsta între 19 și 45 de ani.
„Reacțiile adverse sunt minimale, cum ar fi roșeața. Vaccinul se administrează într-o unitate medicală, pentru a fi identificate unele contraindicații. Faptul că există acest centru este o soluție, pentru că ne lipseşte un circuit pentru ca persoanele care doresc să se vaccineze să nu întâmpine impedimente logistice. Speram ca astfel de centre să existe în cât mai multe spitale”, a transmis prof. dr. Doina Azoicăi, președinte al Societății Române de Epidemiologie.
“Infecția persistentă cu HPV este cauza principală pentru apariția leziunilor canceroase la nivelul colului uterin. Din păcate, vedem foarte des cazuri grave la vârste din ce în ce mai mici. Singura armă împotriva cancerului de col uterin este, în acest moment, vaccinul anti HPV. Sunt țări în care a fost aproape eliminiată această patologie, tocmai pentru că atât femeile, cât și bărbații s-au imunizat”, a declarat dr. Flavius Ovidiu Iordache, medic primar obstetrică ginecologie la Centrul de Screening al IRO.
Vaccinul va fi ridicat din farmacie în ziua vaccinării, în recipient termoizolant cu maximum 60 de minute înainte de prezentarea la vaccin (conform programării). Dovada orei de achiziție va fi ora de pe bonul de la farmacie, care va fi prezentat în momentul vaccinării. Vaccinul este gratuit pentru fete și băieți, cu vârsta între 11 și 18 ani, și compensat 50% pentru femeile cu vârsta între 19 și 45 de ani.
Se recomandă ca prima administrare a vaccinului să se realizeze până la vârsta de 14 ani. Vaccinul papilomavirus uman 9-valent (denumire comercială Gardasil 9) se poate administra în următoarele scheme:
– persoane cu vârsta de 11 până la 14 ani inclusiv, la momentul primei administrări: schema cu 2 doze (0, 6 -13 luni). A doua doză trebuie administrată într-un interval de 6 până la 13 luni după prima doză;
– persoane cu vârsta de 15 ani şi peste la momentul primei administrări: se utilizează schema cu 3 doze (0, 2 şi 6 luni).
“Doamnele care doresc să se vaccineze trebuie informate asupra faptului că o schemă completă de imunizare împotriva HPV este alcatuită din 3 doze (0, 2 și 6 luni de la prima vaccinare). Pacienta care se prezintă pentru vaccinare este important să fie sănătoasă, adică să nu prezinte febră în ultimele zile, boli acute formă moderată sau severă, sau o decompensare (agravare) a unei boli cronice”, a declarat dr. Cristina Cura, medic specialist epidemiologie în cadrul IRO Iași.
CRIMINALII SATANISTI continua GENOCIDUL sperand ca vor scapa de STREANG !
PROTEJAȚI-VĂ IGNORANȚA ! Pentru siguranța dumneavoastră închideți acest articol/comentariu acum ! Cei care continuă sa citeasca o fac pe riscul lor !
Conform articolului 32 din Convenția de la Geneva din 1949, sunt interzise „mutilarea și experimentele medicale sau științifice care nu sunt necesare pentru tratamentul medical al unei persoane protejate”. Conform articolului 147, efectuarea de experimente biologice pe persoane protejate constituie o încălcare gravă a Convenției. https://crucearosie.ro/assets/Uploads/Conventia-de-la-Geneva-IV.pdf Pedeapsa este una: MOARTEA !
,,Pandemia a fost folosită ca pretext fals de către OMS pentru a stimula vaccinarea tuturor popoarelor din lume. A fost stabilit un plan pentru a scurta timpul de dezvoltare a vaccinurilor, care de obicei durează mai mult de zece ani la mai puțin de un an. Operațiunea Warp Speed. Această operațiune a fost folosită pentru a acoperi concepțiile greșite ale vaccinurilor genetice. Sub pretextul economisirii timpului, a fost selectată o metodă extrem de periculoasă. Adică, injectarea intramusculară a genelor virale pentru a produce proteine toxice direct în țesuturile umane pentru a stimula sistemul imunitar. Deoarece aceasta este o metodă complet nouă și o metodă greșit concepută, care nu s-a aplicat niciodată înainte în istoria omenirii, este imposibil, prin urmare, pentru majoritatea medicilor să dea consimțământul informat corespunzător. Cu toate acestea, din cauza campaniilor iresponsabile guvernamentale și media de promovare a vaccinurilor, 80% dintre japonezi au fost vaccinați.” ‘’ Profesorul emerit al Universitatii de Medicină din Osaka, Masayasu Inoue https://youtu.be/MOm5X7NoDDg
,,Medicul renumit Wolfgang Wodarg este printre mulți care spun că Monkey Pox este de fapt zona zoster, un efect secundar al vaccinurilor COVID.
„Principalul simptom al Monkey Pox este erupția cutanată care poate arăta ca vezicule și este însoțită de durere severă. Acest lucru este, de asemenea, tipic pentru herpes zoster sau zona zoster. Zona zoster este un efect secundar cunoscut al vaccinului împotriva coronavirusului… 1 din 450 de persoane a raportat zona zoster după vaccinare”, spune el. Potrivit lui Wodarg, testele PCR costisitoare pe care gigantul farmaceutic Roche le-a lansat pe piață pentru a detecta virusul Monkey Pox nu sunt de încredere. El susține că acum îi fac pe oameni să se teamă de boli care sunt de fapt efecte secundare ale vaccinării împotriva coronavirusului.’’ https://x.com/RealAlexJones/status/1825951267966845147
Renumit profesor de drept din SUA, care a redactat Legea din 1989 privind armele biologice și antiterorismul, afirmă într-o declarație sub jurământ: “SERURILE ARNM COVID-19 CU NANOPARTICULE SUNT ARME DE DISTRUGERE ÎN MASĂ”
https://www.activenews.ro/stiri-sanatate/Renumit-profesor-de-drept-din-SUA-care-a-redactat-Legea-din-1989-privind-armele-biologice-si-antiterorismul-afirma-intr-o-declaratie-sub-juramant-Serurile-ARNm-Covid-19-cu-nanoparticule-sunt-arme-de-distrugere-in-masa-189910
Votati COASA si SERINGA ! Votati-va CALAII !!!
Semnul electoral al PNL & PSD & USR & UDMR & AUR !
Vaccinul poate fi administrat oriunde,inclusiv la medicul care il recomanda. Atita tam-tam pentru ce ? Ca sa te programeze sa-ti faca o injectie? :)) Intelegeam daca ofereau serviciul complet,reteta si vaccinare altfel nu isi are rostul decit pentru reclama si purtat oamenii pe drumuri.