Pentru bebelușul de 7 luni din Brașov, mort în epidemia de rujeolă declarată de autorități pe 5 decembrie 2023, Moș Nicolae nu a mai venit. Și nici nu va mai veni vreodată. El este primul deces, și să sperăm că ultimul, din actuala epidemie în care numărul de cazuri înregistrate a trecut de 2.000.
Medicii epidemiologi avertizează că, în condițiile în care cohorta copiilor nevaccinați va crește, bolile trecutului le vor marca acestora viitorul. Rujeola, difteria, poliomielita, împreună cu alte boli infecțioase prevenibile prin vaccinare, nu vor mai fi doar denumiri trecute în tratatele de boli infecțioase, ci realități care-și vor cere prețul. Iar acesta nu va fi deloc mic.
Încă două luni de viață și bebelușul din Brașov ar fi avut vârsta eligibilă pentru prima doză de vaccin antirujeolic. Și măcar o șansă de supraviețuire. Infecția, care a avut ca sursă un frate mai mare, nevaccinat împotriva pojarului, l-a prins însă exact într-un moment în care era foarte vulnerabil. Adică, atunci când protecția oferită după naștere de anticorpii mamei tocmai expirase. Iar sistemul lui imun era la început.
Acces restricționat la bebeluși
Prof. dr. Emilian Popovici, medic primar epidemiolog, vicepreședintele Societății Române de Epidemiologie, explică: ”Până la vârsta de 6 luni, sistemul imun al nou-născutului și sugarului este, practic, inactiv. Abia după vârsta de 6 luni acest sistem începe să se activeze. El devine deplin activ, competent – dacă putem spune așa – după vârsta de 1 an.”
În fereastra celor 6 luni, bebelușul este apărat de anticorpii proveniți de la mamă, dacă aceasta a făcut anterior boala sau dacă a fost vaccinată. Dacă nu, sugarul este complet descoperit imunitar și poate lua infecția foarte ușor. Pot părea complicații, de tipul pneumoniilor, al căror deznodământ poate fi fatal.
Un lucru mai puțin știut sau neglijat de familie este acela că, pentru a proteja cât mai bine bebelușul în fața bolilor infecțioase, accesul la acesta ar trebui restricționat la membrii familiei restrânse. Respectiv, mama și tata. Mai puțin persoanele de vârsta a treia. De ce? ”Pentru că, la acestea, din cauza scăderii activității sistemului imun, apar diverse patologii asociate. Și există riscul de a dezvolta diverși germeni mai mult sau mai puțin rezistenți, pe care-i pot transmite unui nou-născut al cărui sistem imun este inactiv. Bebelușul este expus în acest fel inutil. Spun acest lucru pentru că, am constatat că puțină lume știe”, adaugă epidemiologul.
Ce este amnezia imună?
Părinții care merg pe ideea că e mai bine să lași copilul să se îmbolnăvească pentru ca să-și capete imunitatea în acest fel ar trebui să se mai gândească o dată. Aceasta pentru că, cel puțin în cazul virusului rujeolic, consecințele infecției pot fi devastatoare.
Un studiu publicat de Societatea Americană de Microbiologie, arată că riscul asociat infecției cu virus rujeolic este mult mai mare decât suma simptomelor observabile. Memoria imună este căpătată de organism pe parcursul multor ani în care a fost expus la tot felul de germeni. Virusul rujeolic este însă deosebit de periculos prin faptul că are capacitatea de a șterge această memorie a sistemului imun referitoare la infecțiile anterioare.