Prima pagină » Actualitate » Un bărbat din SUA a împușcat mortal două femei în parcarea unei biserici şi apoi s-a sinucis
Un bărbat din SUA a împușcat mortal două femei în parcarea unei biserici şi apoi s-a sinucis

Un bărbat din SUA a împușcat mortal două femei în parcarea unei biserici şi apoi s-a sinucis

03 iun. 2022, 12:37, 1 ,
în Actualitate

Un bărbat din SUA a împuşcat mortal, joi, 2 iunie, două femei în parcarea unei biserici din statul Iowa şi apoi a îndreptat arma spre el însuşi, a anunţat Poliţia, adăugând încă trei morţi la bilanţul unei serii de împuşcături recente care au zguduit Statele Unite.

Un bărbat din SUA a împușcat mortal două femei în parcarea unei biserici

Împuşcăturile din Iowa, când un bărbat a împuşcat mortal două femei în parcarea unei biserici, au avut loc la scurt timp după ce preşedintele Joe Biden a ţinut un discurs important despre violenţa armată, în urma împuşcăturilor în masă din Buffalo, New York, Uvalde, Texas, şi Tulsa, Oklahoma, din ultimele săptămâni.

Nicholas Lennie, adjunctul şef al Biroului şerifului din Story County, a declarat că acest din urmă atac armat a avut loc în faţa Cornerstone Church, o biserică creştină fundamentalistă situată la est de oraşul Ames, în timp ce în interior se desfăşura un program bisericesc. Când au ajuns la faţa locului, poliţiştii i-au găsit pe toţi trei morţi, a declarat Lennie, adăugând că nu a putut oferi identităţi şi nici nu a dezvăluit care ar fi putut fi relaţia dintre ei.

„Se pare că este vorba de un incident izolat, cu un singur foc de armă”, a precizat Lennie.

Cu câteva momente înaintea atacului, preşedintele Biden a îndemnat Congresul să interzică armele de asalt, să extindă verificările de cazier şi să implementeze alte măsuri de control al armelor pentru a răspunde la împuşcăturile în masă.

„Ajunge, ajunge!”, a spus preşedintele american.

Statele Unite ale Americii au fost zguduite în ultimele săptămâni de împuşcăturile în masă care au ucis 10 rezidenţi de culoare în nordul statului New York, 19 copii şi doi profesori în Texas, precum şi doi medici, o recepţioneră şi un pacient în Oklahoma.

În Racine, Wisconsin, joi, 2 iunie, mai multe focuri de armă au fost trase în mulţimea de persoane care asistau la o înmormântare, rănind două persoane, a declarat reporterilor sergentul de poliţie din Racine Kristi Wilcox. Una dintre victime a fost tratată la un spital local şi a fost externată, iar cealaltă a fost transportată de urgenţă cu avionul la un spital din Milwaukee, suferind, se pare, răni mai grave, a precizat Wilcox. Deocamdată, nici un suspect nu a fost reţinut.

În cazul atacului armat din Texas, polițiștii au ezitat să intervină în forță

Într-o altă ordine de idei, amintim de atacul de săptămâna trecută din cadrul unei școli din Texas, când și-au pierdut viața 19 copii minori și doi adulți. În acest sens, presa de peste ocean critică intervenția poliţiştilor care stăteau în fața școlii unde înăuntru se afla criminalul care împuşca zeci de copii. Deși inițial oamenii legii nu au recunoscut acest lucru, filmările de la fața locului i-au contrazis.

Victor Escalon, cel care a susținut conferința de presă în acele momente, cel care a explicat intervenția oamenilor legii, a revenit sau a contrazis informațiile pe care autoritățile de aplicare a legii le-au dat publicității cu câteva ore mai devreme. Nici un ofițer nu s-a confruntat de fapt cu bărbatul înarmat înainte de a intra în școală. Omul legii nu era convins dacă bărbatul înarmat a intrat în școală printr-o ușă descuiată necorespunzător, și nu știa cât timp i-a luat poliției să răspundă la apelul inițial la 911 – informații de bază la o conferință de presă tipică a poliției.

Precizăm faptul că poliția a recunoscut anterior că ofițerii s-au retras de fapt după încăierarea inițială cu bărbatul înarmat și au așteptat 40 de minute până la o oră pentru întăriri înainte de a ieși din nou. Tânărul de 18 ani, care se baricadase într-una dintre sălile de clasă, a ucis 19 copii și doi profesori. Nici președintele Biden, nici guvernatorul Abbott nu au emis până în acest moment o plângere împotriva forțelor de ordine. Ba din contră, își laudă profesionalismul. La nivel de opinie publică, poliţiştii sunt văzuți că ar fi intervenit târziu în altercație, pe când o altă problemă discutată de presa americană este cea ce ține de obținerea armelor cu foc, procedură extrem de ușoară în aceste momente.

Din nefericire, seria atacurilor armate din Statele Unite pare să nu se fi încheiat, de vreme ce ieri, un bărbat din SUA a împușcat mortal două femei  ce se aflau în parcarea unei biserici.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`