Prima pagină » Local » Un bărbat din judeţul Iaşi cu cangrenă la ambele picioare, depistat cu noul coronavirus când a ajuns la spital – UPDATE
Un bărbat din judeţul Iaşi cu cangrenă la ambele picioare, depistat cu noul coronavirus când a ajuns la spital - UPDATE

Un bărbat din judeţul Iaşi cu cangrenă la ambele picioare, depistat cu noul coronavirus când a ajuns la spital – UPDATE

07 ian. 2022, 08:21,
în Local

Un bărbat, în vârstă de 62 de ani, din comuna Moşna, judeţul Iaşi, a ajuns la spital de urgenţă. Ieşeanul locuia singur şi suferă de cangrenă la ambele picioare, în urma unor degerături. Acesta a ajuns la spital şi a fost depistat că este infectat cu noul coronavirus.

UPDATE: Potrivit declarației prof. dr. Diana Cimpoeșu, șefa UPU SMURD Iași, directorul medical al unității spitalicești va face o analiză în acest caz.

UPDATE: Constantin P. D. nu are venit, iar singura sa rudă ce-l mai ajută este o nepoată în a cărui casă locuieşte.

„Este vorba despre o cangrenă uscată, care necesită amputația degetelor. În condițiile infecției cu SARS COV 2, riscul operator și anestezic este crescut. Va reveni pentru amputație peste 10 zile, după ieșirea din izolare. Medicul a discutat telefonic cu familia care a înțeles riscurile și a acceptat. Problema căldurii de la domiciliu și a sărăciei trebuie rezolvată de familie și autoritățile locale! Nu este obligația Spitalului Județean de Urgentă! Pacientul a revenit în UPU și este internat la Chirurgie 1”, a transmis prof. dr. Diana Cimpoeșu, coordonatorul SMURD Iași.

Ce au transmis medicii în cazul bărbatului cu cangrenă

Managerul unității medicale de boli infecțioase din Iași, dr. Florin Roșu, a făcut declarații în ceea ce privește cazul bărbatului de 62 de ani cu cangrenă la ambele picioare.

„Pacient în vârstă de 62 ani, fără APP documentate, internat în perioada 04.01-05.01.2022 în Clinica Chirurgie 1 Sf Spiridon Iaşi pentru gangrena uscată antepicior bilateral post degerături. Pe data de 04.01.2021 se efectuează PCR SARS COV2 cu rezultat pozitiv motiv pentru care s-a temporizat intervenţia chirurgicală, pacientul fiind externat cu indicaţia de izolare la domiciliu şi tratament. Pacientul s-a prezentat în clinica noastră adus de SAJ de la domiciliu.
Examen clinic: stare generală sever influenţată, conştient, cooperant, afebril, stabil hemodinamic( TA=131/85mmHg, FC=103b/m) şi respirator( SpO2=100%), la nivelul antepiciorului prezintă gangrena uscată bilateral, post degerături, cu imposibilitatea menţinerii ortostatismului şi a mersului, acuzând dureri la nivelul membrelor inferioare. Se dirijează în UPU Spiridon pentru consult chirurgie generală, consult chirurgie vasculară”, a declarat dr. Florin Roşu, managerul Spitalului de Boli Infecţioase „Sf. Parascheva” din Iaşi.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
08 octombrie 2024
08 octombrie 2024