Un bărbat din Iași, Costel Stan, a fost trimis după gratii pentru că a furat de mai multe ori dintr-un magazin. Individul este cunoscut de oamenii legii, deoarece a mai avut probleme. Acesta a fost condamnat recent la 2 ani și 4 luni de închisoare pentru faptele săvârșite.
Un bărbat din Iași acuzat că a furat de mai multe ori la rând dintr-un supermarket a fost trimis după gratii. Astfel, Costel Stan a fost condamnat după ce a fost surprins de către agenții de pază ai unui magazin în timp ce voia să sustragă mai multe tipuri de produse. Bărbatul a încercat să fure bunurile în timp ce dădea impresia că își face cumpărăturile.
Acesta achita în mod corect câteva produse, conform prețurilor afișate la raft, dar, în același timp, ascundea pe sub haine bunuri pe care dorea să le scoată din magazin fără să le plătească. Așa se facă că polițiştii au fost de fiecare dată anunțaţi, iar ieşeanul a fost condamnat recent la 2 ani și 4 luni de închisoare pentru furt.
Un bărbat din Iași a furat până ce a fost trimis după gratii
Într-un supermarket din Iași, un bărbat a furat până ce a ajuns după gratii. Este vorba despre cazul unui recidivist, Costel Stan. În ciuda faptului că a fost dat pe mâna polițiștilor, el a continuat să fure produse dintr-un supermarket. Conform anchetatorilor, individul a început să fure încă din vara anului 2018.
Oamenii legii spun că acesta a ascuns pe sub haine mai multe produse cosmetice în valoare de aproximativ 50 de lei. Apoi, Costel Stan a fost surprins furând de 3 ori la rând în aceeași săptămână, din același loc.
Prima dată a încercat să fure niște pachete cu cafea, după care a continuat cu alte produse alimentare. De fiecare dată când a fost prins asupra faptului, ieșeanul și-a recunoscut vina în fața anchetatorilor.
El își făcea cumpărăturile în mod parțial, în sensul că, pe lângă produsele pe care încerca să le ia în mod ilegal din magazin, avea de fiecare dată când ajungea la casa de marcat și câte un produs sau mai multe pe care le achita conform prețului afișat la raft. Din fericire, produsele sustrase în mod ilegal din magazin au fost recuperate cu ajutorul agenţilor de pază care supravegheau spațiul comercial. Reporterii cotidianului BZI au prezentat în ediţiile anterioare un caz similar.
Și-a încercat norocul o dată la 3 zile
Costel Stan a recunoscut că a furat de mai multe ori la rând din același supermarket şi că a mai încercat să sustragă bunuri de 3 ori în aceeași săptămână, din același spațiu comercial. O dată a încercat să fure 2 pachete cu cafea, după care a încercat să fure mai multe conserve de pește. Un caz asemănător de furt a fost prezentat anterior de către reporterii cotidianului BZI.
Costel Stan și-a recunoscut atunci fapta, însă nu a renunțat la furat. Bărbatul a fost surprins prima dată încercând să scoată în mod ilegal din magazin câteva produse cosmetice. Agentul de pază care se afla în magazin a anunțat de îndată Poliția, iar produsele au fost recuperate. Acum, rămâne de văzut dacă sentinţa va suferi schimbări în cazul bărbatului din Iași trimis după gratii din cauza unor furturi repetate dintr-un supermarket.