Prima pagină » Local » Un bărbat din Iași nu s-a învățat minte și a fost amendat de polițiști pentru aceeași faptă de patru ori. Acum, trebuie să plătească 1.000 de lei – FOTO
Un bărbat din Iași nu s-a învățat minte și a fost amendat de polițiști pentru aceeași faptă de patru ori. Acum, trebuie să plătească 1.000 de lei - FOTO

Un bărbat din Iași nu s-a învățat minte și a fost amendat de polițiști pentru aceeași faptă de patru ori. Acum, trebuie să plătească 1.000 de lei – FOTO

03 apr. 2024, 02:00, 2 ,
Petronel Ștefan în Local

Bărbatul din Iași a fost prins de polițiști și amendat pentru faptul că a consumat băuturi alcoolice în spațiul public. Oamenii legii au aplicat 300 de amenzi de la începutul anului

Una dintre cele mai des încălcate legi în municipiul Iași este cea în care se stipulează consumul de băuturi alcoolice în public. Polițiștii au dat sute de amenzi de la începutul anului. Un bărbat este „norocosul” care a fost prins de 4 ori în decursul a câteva săptămâni, iar acum trebuie să plătească 1.000 de lei.

Bărbatul din Iași a fost amendat de polițiști de patru ori

Polițiștii locali asigură ordinea și liniștea publică în fiecare zi. Unii ieșeni aleg să se răcorească cu o băutură alcoolică chiar în locurile publice, iar oamenii legii sunt nevoiți să ia măsuri. Deși de cele mai multe ori sunt acordate doar avertismente, unii cetățeni sunt ignoranți și continuă să încalce legea. Locurile în care polițiștii depistează astfel de oameni sunt, de obicei, parcurile. Doar că unele persoane au fost prinse de mai multe ori, cum este și cazul unui bărbat care deține recordul până acum, cu patru amenzi în decursul a trei luni.

„Numărul de persoane sancţionate pentru că au fost depistate consumând băuturi alcoolice pe domeniul public, de la începutul anului până în prezent, vă comunicăm următoarele: în perioada de referinţă, au fost aplicate un număr de 298 de sancţiuni contravenţionale, conform Legii nr. 61/1991 art. 2 pct. 23, cuantumul amenzilor: 37.350 lei. Având în vedere faptul că, la unele persoane, fapta de consum alcool în zone publice a avut un caracter repetitiv, acestora li s-au aplicat mai multe sancţiuni contravenționale: în 7 cazuri, au fost aplicate câte două sancţiuni contravenționale; în 4 cazuri, au fost aplicate câte trei sancţiuni contravenționale; într-un caz au fost aplicate un număr de patru sancţiuni contravenţionale. Conform dispoziţiilor art. 2 pct. 23 din Legea nr. 61/1991, cuantumul amenzilor este cuprins între 100 lei – 500 lei”, au precizat reprezentanții Poliției Locale din Iași.

Polițiștii primesc zeci de solicitări zilnic

În decursul unei zile, Poliția Locală primește în jur de 50 de apeluri telefonice de la cetățenii din Iași. De cele mai multe ori, în urma solicitărilor sunt aplicate și amenzi. Majoritatea sesizărilor sunt în privința mașinilor parcate neregulamentar. Totodată, în municipiul Iași, o problemă foarte mare este numărul cerșetorilor de pe străzi. În zonele centrale, sunt foarte multe persoane care apelează la mila publicului.

Bărbatul prins de polițiștii din Iași a fost amendat inițial, însă nu a fost suficient, deoarece a continuat să încalce legea.

Comentarii
  • Smekeru de karton cu haini di firma

    Pai atunci sa dispara terasele
    Unele sunt chiar pe trotuar
    Nu mai beti bere la Ciric , la un gratar
    Sau la piscina
    GHINION

  • Ehe , dacă ar merge polițiștii pe la toate magazinele de prin cartiere , dacă ar trece polițiștii pe la așa zisele magazine alimentare de la țara care toate sunt baruri ilegale la marginea drumului ……..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`