Prima pagină » Actualitate » Un bărbat a murit după ce s-a aruncat de la etajul 3 al Spitalului Județean Târgu Jiu. Bătrânul urma să fie externat
Un bărbat a murit după ce s-a aruncat de la etajul 3 al Spitalului Județean Târgu Jiu. Bătrânul urma să fie externat

Un bărbat a murit după ce s-a aruncat de la etajul 3 al Spitalului Județean Târgu Jiu. Bătrânul urma să fie externat

29 mai 2022, 18:00,
în Actualitate

Continuă, din nefericire, valul de sinucideri în România, de data aceasta victimă fiind un gorjean. Tragedia fără margini a avut loc în municipiul Târgu Jiu. Acolo, un bărbat în vârstă de 87 de ani și-a pus capăt zilelor, chiar înainte cu doar câteva zile de a fi externat din spital.

În decursul nopții de 28 spre 29 mai 2022, olteanul, internat la etajul trei al unității spitalicești, s-a aruncat de la fereastră și, din păcate, lovitura i-a fost fatală, medicii fiind nevoiți să îi constate decesul.

Un pacient al spitalului din Târgu Jiu s-a sinucis 

Omul era internat la Spitalul de Urgență Târgu jiu de pe data de 1 mai, fiind supus, la scurt timp de când a fost adus la Unitatea de Primiri Urgențe, unei intervenții chirurgicale.

Ulterior, până pe 16 mai acesta s-a aflat pe secția de Terapie Intensivă, apoi mutat pe secția de Chirurgie, urmând ca zilele viitoare să fie externat. Din păcate, deși starea lui era una bună, după ce a depășit perioada de recuperare anevoioasă, spun medicii, omul nu a mai apucat să iasă din spital.

„Bărbatul era internat din data de 1 mai, când a fost adus la Unitatea de Primiri Urgențe cu ambulanța, fiind supus unei intervenții chirurgicale la scurt timp. Până pe data de 16 mai, a fost internat în Secția ATI II, pentru recuperare postoperatorie, iar din 16 mai a fost transferat la Chirurgie II, secție situată la etajul 3 al clădirii unității, de pe strada Tudor Vladimirescu”, au anunțat reprezentanții spitalului.

În acest caz s-a implicat și Poliția, iar oamenii legii au deschisă o anchetă acum pentru a stabili cu exactitate cauzele care l-au împins pe bătrân spre sinucidere, fiind deschis și un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

„La data de 29 mai a.c., Poliția Municipiului Târgu Jiu a fost sesizată prin apelul unic 112 cu privire la faptul că un pacient, în vârstă de 87 de ani a căzut de la etajul 3 al Spitalului de Urgență Târgu-Jiu și a decedat. Corpul bărbatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj, în vederea efectuării necropsiei”, au transmis reprezentanții IPJ Gorj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`