În urmă cu puțin timp s-a produs un incident în municipiul Iași. Din informațiile deținute de reporterii BZI, un bancomat Unicredit a fost spart în cartierul Alexandru cel Bun.
UPDATE 3: Angajații GIP EST au acționat prompt, au fost profesioniști și au identificat făptașul. De asemenea, tot ei l-au predat autorităților pe cel care a spart bancomatul.
UPDATE 2: A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice.
UPDATE: Un bărbat de 39 ani a spart mai multe bancomate cu un obiect contondent.
„La data de 06 iunie a.c., polițiștii Secției nr. 1 Poliție Iași au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că un bărbat distruge cu un obiect contondent mai multe bancomate din municipiul Iași.
În baza sesizării polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind vorba de un bărbat, de 39 de ani, care avea asupra sa un obiect contondent cu care ar fi distrus două bancomate.
Ulterior, bărbatul a fost condus la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
Cercetările continuă pentru stabilirea situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun”, a transmis IPJ Iași.
Știre inițială
Oamenii legii au deschis o anchetă pentru a identifica făptașul.
Dacă va fi găsit, cel care a spart bancomatul poate fi pedepsit până și cu închisoarea.
Nu se știe dacă au fost furați bani sau a fost doar distrus ecranul.
Revenim cu detalii!
Bine, ca a fost spart ecranul se vede. Dar a fost retras si cash-ul? Dupa cum arata nu cred ca au reusit sa ia si cutiile cu bani.
Și la BCR era spart tot în Alexandru cel Bun.
Dacă într-adevăr ar primi pedeapsă cu închisoare am fi un stat care apără democrația.
Meliția locală să mai patruleze și pe jos, că este plină zona de boschetari, cerșetori și nimeni din instituțiile statului nu-i vede!!Sper ca și la Iași,DGA_ul să se trezească și să intre puțin și în cei de la poliția locală ,nu se poate că piețele să fie pline de culoare neagra și tupeistă.
Era șoșocarul ăla cu grupul lui de studenți și muncitoare de la Țesătura, supărat că l-a părăsit scrofeta pentru cașcavalul de la București…
Asta e boschetar și vrea cazare gratuită. Dar e cam prost… acum vara? Trebuia și el să spargă prin octombrie când vine frigul și ieșea fix în primăvară.
Daca militienii locali mai patrulau si pe jos, poate il prindeau pe asta. Asa ei patruleaza doar cu masina, sunt niste domni.
@Anonim
iunie 6, 2024 la 11:20 am
ai uitat si de Politia Locala balegoasa de pe traseul Cantemir-Palat-Primarie care e egal cu 0 in a starpi infractionalitatea
Gardienii publici stau în fața Palatului Culturii în Duster și claxonează șoferii care opresc să lase sau să ia pe cineva. Au niște figuri pe ei de zici că au cel puțin liceul la seral. Mai este un țigan sămânțar pe loganul de intervenție, are niște aere pe el cioara.
.
Ciudat ca fiind vorba de banci, nu se bucura nimeni. La mai multe! Ca au de unde.
A furat toate monezile criptovirtuale da’ o sa il prindem noi, imediat dupa ce ii gasim pe aia de au furat busturile din Copou si pe aia de au spart cotinetele de pe StefancelMare.
Avea un târnăcop, umbla pe strada pur și simplu. Multa lume panicată care sau închis în magazine. A distrus doua ATM-uri. Câteva minute bune se plimba pe trotuar cu instrumentul in mână.
Bine ca l a prins o firmă privată de pază! Da poliția unde era? Stătea la pomană pe rutieră? Ca numai atât știu sa facă. Printre blocuri, golani, hoți, borfași, drogați care sunt agreaivi, spărgători de mașini, nimic! Stau numai pe la bulevardul mare că poate, poate face vre o unul bre o gafă ceva. Nimic altceva!
Decat sa dea in cap la oameni nevinovati in cap, mai bine asa.
DOMNULE PRIMAR CHIRICA DE PESTE 9 ANI VA TOT SPUNEM CA PE STR BISTRITA IN ALEXANDRU MULTI VECINI SIAU IMPROVIZAT BALCOANE LA PARTER DEPASIND CU PESTE 5 METRI LIMITA BLOCULUI CA IN BRAZILIA IN SPATELE SC A2 A3 A4 A5 ,AU INCHIS AERISIRILE DE LA SUBSOL DE NU MAI POTI RESPIRA IN SCARA ,SIAU FACUT SI INCHIS TERENUL TUTUROR IN FATA BALCOANELOR LOR DE PARCA AR PLATI DOAR IEI IMPOZIT ,FACETI CEVA DLE PRIMAR DACA VRETI VOTURI …
@Nico : O avut posibilitatea să de-a in cap lejer la 20 ..30 de persoane care mergeau pe trotuar, asta pt că timpul de intervenție a echipelor de paza plus … Ceilalți a fost cam mare. Pur și simplu se plimba cu instrumentul pe strada… Nu sa atins de persoane doar a afectat doua ATM-uri . Este foarte grav că astfel de specimene umbla așa libere pe străzi… Daca ii va da drumul, doar cu un dosar penal, foarte ușor poate relua activitatilor…