Prima pagină » International » Un avion care transporta sute de kilograme de cocaina a fost mistuit de flăcări
Un avion care transporta sute de kilograme de cocaina a fost mistuit de flăcări

Un avion care transporta sute de kilograme de cocaina a fost mistuit de flăcări

06 iul. 2020, 15:30,
în International

Un avion care se pare că transporta sute de kilograme de droguri a aterizat de urgență pe o autostradă din Mexic și a fost mistuit de flăcări. Ulterior, un camion în care se aflau 390 de kilograme de cocaină a fost găsit în apropiere de statul Quintana. Aeronava suspectă a fost reperată de armata din Mexic după ce a intrat illegal în spațiul aerian național. Aparatul de zbor a fost, imediat, urmărit de avioanele militare.

Avionul a aterizat forțat pe o autostrada din nordul Mexicului, iar la fața locului au ajuns, în cel mai scur timp, soldați. Până în prezent, nu a fost anunțată vreo arestare.

Interesant este că, la câteva zeci de minute distanță, în apropiere de Quintana a fost depistat un camion în care se aflau aproape 400 de kilograme de cocaine.

“El Chapo”, condamnat la închisoare de viață pentru trafic de droguri

În urmă cu un an, Joaquín “El Chapo” Guzmán, cel supranumit și “Lordul drogurilor”, a fost condamnat, la închisoare pe viață de către o instanță din Statele Unite. Pe lângă această sentință, a primit încă 30 de ani de temniță. În plus, va trebui să plătească 12.6 miliarde de dolari.

În februarie 2019, Guzmán a fost găsit vinovat de participarea la activităţi infracţionale în formă organizată, conspiraţie pentru spălare de bani proveniţi din trafic de droguri, trafic internaţional de cocaină, heroină, marijuana şi alte droguri, precum şi folosirea armelor de foc.

Celebrul traficant de droguri mexican a fost rearestat în ianuarie 2016, după ce evadase dintr-un penitenciar mexican printr-un tunel. Acesta a fost extrădat în Statele Unite în ianuarie 2017.

De-a râsul-plânsul! Ce bilete au lăsat doi deținuți înainte de a evada

O evadare neobișnuită a avut loc într-o închisoare din Roma. Săptămâna trecută doi dintre prizonieri au reușit să plece din închisoare, însă nu oricum. Au lăsat în urma lor un bilet, pentru gardieni, în care promit că se vor întoarce. Se pare că, cei doi au fost nevoiți să evadeze pentru a rezolva niște probleme de familie, de care nu avea cum să se ocupe altcineva. Pe biletul pe care l-au lăsat aceștia au menționat că intenționează să stea plecați doar cât situația o va cere și că se vor întoarce „cât mai curând posibil” a relatat marţi cotidianul La Repubblica, preluat de AFP.

Davad Zukanovic, în vârstă de 40 de ani, şi Lil Ahmetovic, 46 de ani au explicat că trebuie să îşi protejeze copiii care au probleme, probabil din cauza traficului de droguri. Ei au adăugat că au fost nevoiţi să evadeze din penitenciarul Rebibbia de la periferia capitalei italiene deoarece şi soţiile lor sunt închise şi nu avea cine să le rezolve situaţia din familie. Cei doi deținuți sunt verișori, iar planul de evadare le-a mers perfect. Cei doi au tăiat cu pila gratiile celulei şi şi-au improvizat o funie din furtunuri de incendiu pe care au coborât.

Ultimul pas pe care le-au făcut a fost să taie cu foarfeci sârma ghimpată, iar imediat după au fost liberi Aceștia erau condamnaţi pentru tăinuire şi fraudă, iar sentința lor urma să se sfârșească în anul 2029, însă problemele urgente de acasă i-au făcut să nu mai aștepte eliberarea. Acum, este foarte posibil ca pedepsele lor să fie prelungite cu încă cinci ani.

Evadare ca în filmele mexicane! Doi colegi de celulă au reușit să iasă de după gratii, apelând la o metodă care i-a lăsat mască și pe gardieni!

Judecătorii au dispus condamnarea unui minor din Iași și a unuia din județul Vaslui. Cei doi au fost acuzați de tentativă de evadare. Anchetatorii spun că cei doi minori au încercat să scape din Penitenciarul Tichilești printr-o metodă ingenioasă

Un minor din județul Iași a fost condamnat de judecători, după ce a încercat să evadeze. Alături de acesta a fost pedepsit și un minor din județul Vaslui, acuzat de comiterea aceleiași infracțiuni.

Astfel, magistrații din cadrul Judecătoriei Brăila au dispus recent aplicarea în cazul lui Marian D. (în vârstă de 17 ani, la data comiterii faptei) a măsurii educative a internării într-un centru de detenție pe o perioadă de cinci ani, pentru tentativă de evadare. În același dosar, judecătorii au decis aplicarea în cazul lui Daniel R. a măsurii educative a internării într-un centru de detenție pe o perioadă de 15 ani, sub aceeași acuzație. Sentința nu este definitivă, aceasta putând fi contestată. Procesul celor doi a început pe data de 3 martie 2020.

Minorii, prinși la scurt timp după evadarea din cameră

Minorul ieșean și cel din Vaslui au fost trimiși în judecată pentru tentativă de evadare, ei fiind suspectați inițial și de distrugere.

„Pe 22 august 2016, în jurul orei 22:45, în timp ce se aflau în stare de deținere, respectiv unul – în stare de arest preventiv pentru infracțiunea de viol, iar celălalt condamnat deja în primă instanță la măsura internării într-un centru de detenție pe o durată de 15 ani pentru săvârșirea infracțiunii de omor, în cadrul Penitenciarului de Minori și Tineri Tichilești, au pus în executare hotărârea de a evada, decizie care nu a fost dusă până la capăt din motive independente de voința lor, aceștia fiind observați și somați de către un agent supraveghetor să se oprească, lucru pe care l-au și făcut”, au declarat procurorii.

Conform acestora, în seara respectivă, cei doi au evadat din camera de detenție E 1.7, prin ruperea gratiilor de la fereastră.

„Acțiunea lor a fost observată prin exteriorul secției de către agentul supraveghetor, care a informat dispecerul unității și șeful de tură. Cei doi minori au fost capturați la scurt timp, după ce parcurseseră circa 50 de metri spre latura de vest a perimetrului, unde s-au supus somației agentului din postul de pază nr. 4. Din verificările efectuate s-a stabilit că, în acțiunea distructivă a gratiilor, au fost utilizate țevile de scurgere din spălător, cu care au fost forțate punctele de sudură, care au cedat, formându-se un orificiu cu dimensiunea aproximativă de 25 cm x 50 cm înălțime, pe unde s-au strecurat în exterior minorii”, au adăugat anchetatorii.

Minorii, ajutați de colegi

Oamenii legii au afirmat că, pe parcursul cercetărilor, a rezultat că cei doi minori au fost ajutați de către alți deținuți să disloce gratia de la geam, urmare a constrângerii psihice executate asupra lor de către cei doi.

„Martorii audiați au mai declarat că inculpatul Daniel R. (în vârstă de 15 ani, la acea dată) era șef de cameră și aceștia au fost amenințați cu bătaia dacă nu-i ajutau pe cei doi. Aceștia, de frică, au dislocat din baie o țeavă metalică și toți, prin folosirea acelei țevi și a forței brațelor, au dislocat gratia de la fereastră. Prin locul făcut au ieșit inculpații, cu intenția de a evada, aceștia fiind prinși de personalul penitenciarului în zona unui foișor”, au subliniat procurorii.

La audieri, minorii au recunoscut comiterea faptelor și au susținut că le regretă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`