Prima pagină » International » Un asteroid gigant se apropie de Pământ: „Asteroidul potenţial periculos ar putea fi la fel de mare ca Turnul Eiffel” – VIDEO

Un asteroid gigant se apropie de Pământ: „Asteroidul potenţial periculos ar putea fi la fel de mare ca Turnul Eiffel” – VIDEO

31 mai 2021, 09:53,
Bianca Rebegea în International

NASA a avertizat că Pământul va avea  întâlniri relativ apropiate cu asteroizi în zilele următoare. O rocă gigant se va apropia de planeta noastră în data de 1 iunie.

„Asteroidul potenţial periculos ar putea fi la fel de mare ca Turnul Eiffel”, a transmis NASA.

Potrivit specialiștilor, asteroidul, cunoscut ca și  2021 KT1, ar fi la 4,5 milioane de mile distanţă de Terra. Chiar dacă nu pare foarte aproape de planeta noastră, NASA susține că orice asteroid aflat la 4,6 milioane de mile de Pământ şi mai mare de 150 de metri este potenţial periculos. Cu toate acestea, se pare că asteroidul nu va lovi direct Pământul.

Un asteroid uriaș se apropie de Pământ

Asteroiizii mai mici, care se vor apropia de Pământ în zilele următoare, vor fi la fel de mari ca o casă obişnuită sau un avion, spun experții. Se așteaptă ca cinci asteroizi să treacă pe lângă Terra.

Cu aproximativ 66 de milioane de ani în urmă, un asteroid care a lovit Pământul a provocat dispariţia dinozaurilor.

NASA a avertizat: „Ameninţarea pentru orice persoană reprezentată de accidentele auto, bolile sau alte dezastre naturale şi alte probleme este mult mai mare decât ameninţarea NEO-urilor sau a obiectelor din apropierea Pământului”.

Cel mai mare asteroid a trecut pe lângă planeta Pământ în urmă cu aproximativ două luni

Duminică, 21 martie, pe lângă planeta Pământ, a trecut cel mai mare asteroid. Astronomii au avut atunci rara oportunitate de a observa această relicvă din perioada formării Sistemului Solar.

Conform unora dintre oficialii de la NASA, nu au existat riscuri pentru omenire. Specialiștii estimează că acest asteroid se va apropia din nou de Terra în anul 2052, când va trece la aproximativ şapte distanţe lunare – 2,8 milioane km.

Asteroidul s-a apropiat până la aproape 2 milioane de kilometri de planeta noastră şi a reprezentat o valoroasă oportunitate ştiinţifică pentru astronomi. Numit 2001 FO32, asteroidul a trecut la de peste 5 ori distanţa dintre Pământ şi Lună, neexistând pericol de coliziune cu Terra, cel puţin pentru secolele ce vor urma.

“Cunoaştem foarte bine traseul orbital din jurul Soarelui al lui 2001 FO32, pentru ca a fost descoperit acum 20 de ani şi a fost urmărit de atunci. Nu există niciun risc ca asteroidul să se apropie mai mult de 1,25 milioane de mile de Pământ (n.r.: 2 mil. km)”, a declarat Paul Chodas, director al Center for Near Earth Object Studies (CNEOS), din cadrul Jet Propulsion Laboratory (California de Sud), relatează Agerpres.

2001 FO31, catalogat drept potențial periculos

În termeni astronomici, distanţa este una mică. De aceea, 2001 FO31 a fost catalogat drept “asteroid potenţial periculos”. CNEOS calculează orbite foarte precise pentru obiectele aflate în apropierea Pământului (NEOs), pentru a ajuta Oficiul de Coordonare al Apărării Planetare al NASA, bazându-se pe telescoape şi radare pentru a reuşi să caracterizeze cu acurateţe orbita fiecărui NEO, cu scopul de a calcula eventualele riscuri pe termen lung.

În timpul călătoriei sale, 2001 FO32a ocolit plantea noastră cu o viteză de aproximativ 124.000 km/h – mult mai rapid decât majoritatea asteroizilor care trec pe lângă Pământ. Motivul vitezei neobişnuite a asteroidului a fost orbita sa în jurul Soarelui, care este foarte înclinată şi alungită, formând un unghi de 39 de grade faţă de planul orbital al Pământului.

Bugetul.ro
Prigoana ANAF bagă spaima în proprietarii de mașini din România. Controalele autorității s-au întețit, iar inspectorii sunt neiertători cu cei care încalcă legea
redactia.ro
De ce a murit, de fapt, Mihai Leu
Bugetul.ro
Plecarea lui Dorinel Umbrărescu s-a produs în mod oficial. Drumarul din județul Bacău și-a luat la revedere de la oamenii din zona Buzăului
a1.ro
Cine e Anna Leu, soția regretatului sportiv Mihai Leu. Ea este femeia care i-a fost alături sportivului până în ultimele clipe
Playtech.ro
Ilie Bolojan și Nicușor Dan râd cu gura până la urechi după prezentarea măsurilor de austeritate. Au fost filmați împreună, totul e...
observatornews.ro
Economist, despre măsurile de austeritate: M-aș fi bucurat ca primele tăieri să fie subvențiile partidelor
Playsport.ro
Dacă ai mașina fabricată înainte de 2019, ar putea avea defecțiuni grave. Ce trebuie să faci rapid, conform RAR
Evz.ro
Maxime de coșmar în România. Va fi o zi infernală
realitatea.net
Guvernul Bolojan. Accize majorate cu 10%, facturi mai mari la electricitate și gaze. Cu cât s-ar putea scumpi carburanții, țigările și alcoolul
SportpeSurse
Marea gimnastă a României ajunsă măicuță la mănăstire. Cum a ajuns o speranță a sportului autohton să fie o figură importantă a Bisericii Ortodoxe
Playtech.ro
Interzis în curte când este caniculă. Gesturile banale care îţi aduc amenzi de mii de lei chiar dacă este proprietatea ta
Dailybusiness.ro
Premierul Ilie Bolojan a anunțat oficial TVA mai mare pentru toți. Guvernul reduce la două cote, una ajunge la 21%
RomaniaTV
Nicuşor Dan a semnat marţi seară târziu decretul care schimbă din temelii viaţa românilor
stiriromania.ro
Alex Marcu, sfâșiat de durere lângă sicriul Teodorei. Bărbatul își ia adio de la soție cu râuri de lacrimi
RomaniaTV
Primul ministru din Guvernul Bolojan care şi-a scris DEMISIA: Este pe masa premierului!
redactia.ro
Ilie Bolojan nu s-a lăsat până nu a tăiat sporurile bugetarilor. Ce sume vor primi cei care lucrează la stat
ego.ro
I-a spus aceste cuvinte surorii ei mai mari, iar după câteva ore, s-a sinucis, din cauza examenului de evaluare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
03 iulie 2025
03 iulie 2025